CLICK AICI - Primaria Mizil

Almanah
tirile Blajului, că Regele Mihai însuşi îşi va lua în primire averile… m-am
simţit datoare să-i spun cum văd eu, deşteapta pământului, lucrurile simple
pentru unii dintre oameni. M-a privit cu milă mare, ca atunci când copilul
drag spune prostii doar pentru că are fierbinţeală. Apoi, a râs chinuit, învingându-şi
junghiul care nu o lăsa să respire pe săturate.
– Nu ştii nimic, tu copilă! mi-a zis cu un glas sugrumat de râs sau
de plâns, şi şi-a ascuns îndată obrazul în perna năclăită de sudoare şi câteva
pete minuscule de sânge fără culoare.
M-am simţit datoare s-o mint, s-o încurajez, vorbindu-i de Mirele ei
ales, de Iisus Domnul care vede totul. Ba, chiar am îndrăznit şi I l-am arătat
cu vârful degetelor, acolo, peste capul ei cu cosiţă încărunţită, dată pe spate,
ca fetele-mari. Dar, din rama aia de bronz scorojit şi revopsit an de an, nu
venea nici un semn clar.
– Bucură-te, te vei duce la El, te aşteaptă, asta ţi-ai dorit toată viaţa!
i-am zis.
Bătrâna călugăriţă a slobozit alt hohot de râs, unul ca de om sănătos.
M-a privit nu cu ochi de femeie postind ci de lehuză-n travaliu de o zi;
neclintită-n chin fertil şi-n ispită.
M-am tras către ea, spre pat. I-am atins fruntea cu buzele, am
sărutat-o doar pentu că aşa se cădea. Şi ea m-a sărutat pe un obraz, pe celălalt,
apoi… a şters cu mâna aceea, care nu a văzut ,,ojă” niciodată, obrazul
meu, pe care se scurgea lacrima şi dâra de rimel Hellen Rubinstein. .
Eu ardeam incandescent, nu ca un jar normal. Trupul ei neatins nicicând
de bărbat era rece ca marmura. I-am tras cerga veche peste coşul
pieptului, peste sânii sterpi. Aş fi vrut, dar nu am cutezat, să o adun lângă
mine, să o strâng la piept.
Atunci am văzut lumina-lumii, pulberea luminii venea lin ca o cenuşă
aurită, se depunea peste corpul acela ascetic. Se plia după cutele pielii
zbârcite, se liniştea şi se ascundea în porii cărnii în care încercase zadarnic
să se furişeze tot miezul zloatei de noiembrie.
Am lăsat din mâinile mele cu unghii vopsite chimic să cadă peste
bolnavă capătul aşternutului aspru.
Nu mai era de mine acolo! Rândul meu de-a face un bine trecuse.
165