CLICK AICI - Primaria Mizil

Antologie de cenaclu
Almanah
cer şi pământ. Aş fi vrut să mă întreb de ce paşii mei o depărtau de mine. Sau
de ce stă acolo. Sau până când. Dar eu nu folosesc semne de întrebare.
Am înţeles că ea trebuie să fie de jur împrejurul meu. Mereu. Ca
un cerc. Totdeauna la distanţă egală de mine. De ce trebuie să fie un cerc.
Nu întreb. Eu nu folosesc semne de întrebare. Eu folosesc doar un punct. În
mod sigur cercul vine din linia aceea de linişte dintre cer şi pământ. Sau
poate chiar ea este. Liniştea este cercul. Sau liniştea este ea. Eu nu mă mir.
Eu nu folosesc semnul mirării. Eu folosesc doar un punct. Şi sunt liniştit.
Îmi este bine. Sunt chiar fericit. Dacă există fericire. Trebuie să existe fericire.
Nu mai râde. Ai vrea tu să ai nopţile mele. Ai vrea tu să ai visele
mele. Eu sunt cu ea tot timpul. Ea îmi dă starea de bine. Ea îmi dă zâmbetul.
Atingerea ei mă face să simt clocotul acela înnebunitor. Primesc mereu
liniştea şi tot ce nu pot să ating în linia dintre cer şi pământ. Nu râde. Nu
numai noaptea e cu mine. Şi ziua. Eu înţelg. Şi-mi ajunge atăt ca să trăiesc.
Trăiesc pentru ea.
Oamenii nu pot trăi singuri. Nici eu nu aş putea. Aş fi nimic fără
ea. Totul ar fi nimic fără ea. Cu siguranţă va veni într-o zi. Pentru fiecare există
o zi. O zi în care totul sau ceva se sfârşeşte. Am văzut împrejurul meu. E
un cerc în care mergi mereu. Şi o poţi lua de la capăt.
Sigur că e frumoasă. Eu nu folosesc semne de mirare. Doar un
punct. Are chipul acela dintre toate felurile de chipuri. Şi ochii îi are din toate
felurile de ochi. La fel şi mâinile. Şi picioarele. Şi sânii. Şi buzele. Şi tot
ce e zâmbet. Şi tot ce e zbucium. E din toate zbuciumurile acelea. Va veni
cu chipul acela. Va veni cu ochii aceia din valurile de senin al mării dintre
cer şi pămănt.
Eşti tâmpit. Aşa îmi spune prietenul meu care nu există. El nu ştie
că că eu nu folosesc semnul exclamării şi tâmpit fără acest semn e altceva.
Eşti tămpit băieţaş. Ziua întâlneşti oameni. Copaci. Munţi. Ape. Sunt reale.
Te poţi bucura de ele dacă laşi
bazaconiile. Aşa îmi spune la nesfărşit
prie-tenul meu care nu există. Eu
zâmbesc pentru că el nu ştie. Îmi e milă
de el. Săracul. Nu ştie că acolo în visele
mele am toate astea. Nu ştie că ea îmi
aduce toate astea în mine.
Eu simt oamenii. Simt copacii.
Simt munţii. Simt apele. Şi nu e pă-cat.
Pentru că eu nu folosesc semnele de
ortografie. Doar un punct
75