CLICK AICI - Primaria Mizil

69
Almanah
loc, ca şi cum s-ar fi temut că, dând
năvală, tulbura somnul mortului.
În răstimpuri, răzbăteau de
peste încovoietura dealului Ursoii,
înspre podul Dinii, ecoul bătăilor prelungi
ale clopotului, aşternând deasupra
satului un vuiet împovărător,
din-dangurile însoţindu-se, umpleau
până şi cel mai îndepărtat cotlon al
dealurilor.
Adesea, câte unii din cei care
alcătuiau convoiul, tresăreau, dându-şi
pe faţă înfricoşarea din suflet
ca şi cum, tocmai momentul morţii
lui Cedică le adusese aminte că totul
e posibil în viaţă, chiar ca, din înaltul
Cerului, să se deschidă ochiul acela
desenat în triunghiul de pe uşa bisericii,
pentru a lua seama cât de cuviincios
se purtau oamenii, cum şi cât
de aievea îşi arătau durerea, pen-tru
a li se face aceeaşi parte, atunci când
o să simtă şi ei atingerea aripii clipei
de apoi.
Aplecându-şi capetele, îndoiţi
de şale, cei mai înalţi îşi petrecură
trupurile pe sub poalele merilor, într-o
revărsare de crengi peste curtea
lui Codin al Petrii apoi, ajungând în
faţa Troiţei, de lângă Podul Dinii, făcură
un nou popas, prilej cu care
popa Harcudricu, înfoindu-şi patrafirul,
de parcă vroia să-i încredinţeze
că are loc berechet sub el, încăpându-i
pe toţi câţi îl urmau, supuşi şi
ascultători, îngână un şir de versete
încurajatoare, asigurându-i că nu au
a-l plânge pe mort întrucât acesta a
apucat pe calea cea din dreapta care
îl va duce chiar în faţa Domnului
mângâietor şi atoateiertător…
Cântăreţii, dându-şi toată silinţa,
îi întăreau spusele, înşirând aleluia
după aleluia pe care le spuneau,
apăsate îndelung, spre a le deschide
ochii celor îndărătnici şi dedaţi la rele
când nu e prea târziu. Înduplecându-i
că, Dumnezeu e bun şi iertător, după
cum se vedea că îl primise şi pe unul
ca Cedică, în rândul celor miruiţi,
izbăviţi şi împărtăşiţi întru veşnica
odihnă din Împărăţia cerească.
Slujba, oficiată dinaintea bisericii,
se prelungise cu mult peste
aşteptările cortegiului. Oameni, cu
chipurile scofâlcite, pământii şi vlăguiţi
se strângeau ciorchine pe stâlpii
de la capetele mormintelor, asemeni
roiului de albine ameţit de fum
şi ascultau, mototolindu-şi căciulile
în palme, tresărind, ca şi curentaţi, la
auzul intonaţiilor, apăsate anume, ca
să le pună în mişcare mâna dreaptă,
însăilând semnul crucii, piezişe şi cât
mai de-a valma…
Apoi, intrase în rol Lina,
baba prin mâinile căreia treceau toţi
morţii satului, pentru ultima scaldă.
Mai întâi, dăduse la iveală, cu nişte
mişcări mai agitate, decât ale panglicarilor
de prin bâlciuri, un capăt de
pânză, ţesută din borangic, netezindu-l
în aşa fel încât să îmbrace obrajii
lui Cedică, învioraţi, parcă după