CLICK AICI - Primaria Mizil

ştiu de unde vin !/ Însetat ca flacăra/ Ard ca să mă consum./ Tot ce am
devine lumină,/ Ce las în urmă cărbune./ Sunt fără nici o îndoială flacără!”
(„Ecce homo” a lui Friedrich Nietzsche)
Şi aceasta este valoarea pe care trebuie să ajungă existenţa să o
aibă: „Să recunoşti adevărul drept adevăr şi în acelaşi timp drept eroare; să
trăieşti contrariile fără a le accepta; să experimentezi totul în toate modurile
şi să nu fi la final decât inteligenţa totului - când omul se ridică la
această înălţime devine liber ca pe orice înălţime, singur ca pe orice înălţime,
unit cu cerul cu care nu e niciodată unit, la fel cum e pe toate înălţimile.”
(Fernando Pessoa Drumul şarpelui)
Aş adăuga textul lui Edgar Allan Poe Eurêka, text care prezintă
legătura dintre om şi cosmos ca pe o expansiune ce îl depărtează pe om de
ego constituind sfere tot mai largi de integrare.
Stéphane Hessel este fiul lui Franz Hessel ale cărui romane Romanţă
pariziană şi Bazarul fericirii au fost traduse din germană în franceză
de Léa Marcou în 1987 şi 1989.
Plecând de la formula: „Cerul înstelat deeasupra capului şi legea
morală în suflet”, Stéphane Hessel găseşte că soluţia e să ne educăm fără
încetare conştiinţa într-o dialectică a dorinţei şi legii. Acesta e rolul religiilor,
filozofiilor, culturii în general. Ne aflăm veşnic la intersecţia dintre vis
şi realitate, între infinitul sperat şi limita fiecăruia. E momentul de a contrazice
definitiv mitul lui Rousseau care afirma că ar fi suficient ca oamenilor
să li se îngăduie să trăiască aşa cum vor pentru ca totul să meargă bine.
Aici Hessel diferenţiază morala de etică potrivit modelului aristotelician.
Morala e publică. Există o morală burgheză sau conformistă,
ipocrită. Dar etica e personală, ea se defineşte în raport cu o situaţie dată, e
ancorată în faptele noastre cotidiene. Ea e dictată de interesele personale
care trebuie să evolueze spre o integrare a intereselor unui grup tot mai larg,
neoprindu-se decât la interesul superior al întregii umanităţi. Era visul lui
Montesquieu.
Ce m-a entuziasmat a fost poziţia pe care Stéphane Hessel le-o
recunoaşte intelectualilor în constituirea unei etici a viitorului. Până la urmă
valoarea unei societăţi nu o poate da decât calitatea intelectualilor ei.
În occident, apelul lui Hessel: „Să ne întoarcem la trecut, va fi un
progres”, citat din Verdi are, poate, un alt ecou decât în orientul românesc.
Când unii au început sã-şi exprime regretul faţă de regimul Ceauşescu,
poziţia corectă ar fi fost să se reflecteze asupra cauzei şi nu să se
încerce înăbuşirea vocilor sub etichete insultătoare. Adevărul are multe faţete,
nici una nu trebuie ignorată, fiecare vorbeşte în forma ei despre aceeaşi
problemă. Odată descoperit motivul, ar trebui elaborat modelul care să răspundă
cerinţelor, nivelului cetăţenilor şi să permită progresul societăţii, al
53
Almanah