CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2013
Ion Dănilă
Ultimul interviu
cu Agatha Grigorescu Bacovia
În septembrie 1981, la Teatrul „Bacovia“ din oraşul-etimon
al poetului omagiat la centenar, se petrec lucruri
sublime în/ pentru numele unuia dintre scriitorii de
referinţă ai românilor. La final, obţin - pentru a doua zi -
de la soţia poetului promisiunea unei întrevederi. Îşi ceruse
scuze pentru oboseala care o marca: minute întregi,
poeta şi memorialista a evocat detaşat universul liricii bacoviene,
cu accentele sale inefabile, asociind apoi crâmpeie
din viaţa petrecută împreună, în atmosfera cerebrală,
distinsă a iubitorilor şi creatorilor de frumos. Interviul
care urmează s-a dovedit - tristă bucurie! - ultimul dintre cele acordate de
poetă. „Non omnis moriar!“ („Şi atunci când nu vom mai fi, vom putea
totuşi grăi!“, exclama fascinat Bacovia, după ce şi-a imprimat poemele.)
Rămâne în cazul scriitoarei intervievate, pentru viitorime, banda magnetică
păstrând inflexiunile vocii, fermitatea accentelor puse pe un cuvânt-idee,
voluptatea evocării celui pe care mai presus de toate l-a respectat.
– Stimată Agatha Grigorescu-Bacovia, toamna lui 1981 a adus pentru
dumneavoastră însemne deosebite. Mai întâi, participarea la manifestările
dedicate centenarului naşterii „celui mai sensibil dintre poeţi”,
cum îl găsea Zaharia Stancu, al poetului care a rămas - dacă-mi este permis
- ca simbol al pesimismului. Sorgintea pesimismului bacovian a fost şi este
o problemă controversată. Şi totuşi, care este adevărul Cât revine, din acest
pesimism bacovian, tribulaţiilor vremii, ale vieţii şi cât resorturilor de natură
organică, biologică
– Cred că se exagerează acest pesimism al lui Bacovia, despre care
s-a vorbit mult. E adevărat că opera lui Bacovia este sumbră, este multă
tristeţe în această creaţie, viziuni întunecate sunt chiar în pastelurile sale; şi
totuşi Bacovia nu era pesimist. Întâi credea în creaţia sa, al doilea - credea
în viaţă […].
– Probabil că în judecarea operei sale era neglijată deosebirea dintre
tristeţe şi pesimism... Deosebire de nuanţă.
– Da, de fapt din înseşi poeziile sale putem să ne convingem că nu
era pesimist. Atunci când el aşteaptă un măreţ viitor, un asemenea poet nu
are deci o totală viziune pesimistă asupra evoluţiei sociale, asupra propriei
sale evoluţii. În creaţia sa, cu ultimele două volume, face o cotitură aşa de
168