CLICK AICI - Primaria Mizil

omâni prostia e o infracţiune, căci vorba-ceea: ,,Poţi umbla două ore în galop
prin Bucureşti şi să nu dai de un prost”.
Când va dispărea ultimul ţăran din lume, - la toate popoarele, vreau
să spun -, va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe
cu haine. Ţăranul este omul absolut. Nae Ionescu îl concepea pe român
ca pe un ţăran învăţat, dens de credinţă. Păi, nu e realitate! Cum putem
muta un om în cioareci în Academia Română Nu poţi absolutiza ţăranul. Îl
poţi iubi, că e viguros şi că e român autentic. Că sigur e român! Dacă eu, că
tata a fost popă şi maică-mea ţărancă, şi tot mă îndoiesc că sunt român, dar
de un ţăran în cioareci nu trebuie să te îndoieşti, dă-o încolo de treabă! Ăla
e român prin definiţie. Ăla duce cioarecii la primărie şi îi dă certificate de
român… Eu mă gândesc la ţăran bio-istoric. Pentru că el e purtătorul bioistoric
al românilor. Fără cioarecii lui, aici trăiau tătarii, pecenegii, cumanii,
turcii, maghiarii, germanii… Pe cioarecii lui stăm.”
(Preluare după Scrisoare pastorală, Foaie periodică
a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XI, nr. 241)
Ottilia Ardeleanu
sângură pe lume
da cât l-am mai iubit
unde mă duc mă eu acu singură
undeee
ce mă fac eu mă cu viaţa asta pe
mine ca o cojoacă ruptă
mă părăsişi mărineee mă lăsaşi
gândului pământului
nimănui de m-or plânge pe mine
apele pe secetă paparudele
te iubii ce te mai iubii colo pe vale
sara printre maci
te-ngropai şi acu mă lăsai în
genunchi să-ţi mângâi iarba
de pe piept
ce piept când mă lipeam de el
auzeam cum pârâie inima de
fericire
stai să te şterg o ţâră pe ochii ăi
negri şi ficşi
că acu te uiţi la dumnezeu şi îi
167
Almanah
povesteşti câte păcate ne-am făcut
noi doi
cu lumea toată împotrivă da’ dacă
în noi se făcuse loc de iubit
cum era să stăm cu mâinile-n sân
mărine mărineee
iote-o şi pe ţăţica vine şi ea
să te-ntrebe ce mai faci
cu lumânarea aprinsă ca să te vadă
înluminat să ne ţie de urât
ce-i mai plăcea de tine că erai ăl
mai vrednic în sat
de mureau toate muierile
ţăţică ia colea ştergarul şi hai să
rupem pâinea asta coaptă-n ţăst
să mănânce şi omu’ meu când s-o
întoarce de la domnul
pe patul lui de ţărână mai uşoară
cu o viaţă