CLICK AICI - Primaria Mizil

Fereastra - 2013
Anca ELISEI
O canapea de catifea bej
O canapea de catifea bej, preşuleţul e tăiat
strâmb şi atârnă cumva între tavan şi unul din braţele canapelei.
Nu îi vede ochii, dar îi şopteşte: „Mi-era dor
de privirea ta”. Ciudat, dar nu îşi aude propria voce. O
simte întorcandu-se cumva în el. Se întreabă dacă ea
l-a auzit. Femeia de mai devreme trece prin spatele
ca-napelei ţinând în braţe o pisică. O ţine de un picior,
iar cu cealaltă mână deschide într-una uşi. De ce o
chinui, încetează, dă-i drumul, te rog, dă-i drumul...
Caută pipăind telefonul şi apasă pe „amânaţi”. Când deschide în
sfârşit ochii e deja7 40 . Asta înseamnă că a apăsat de două ori pe amânaţi înainte
să îşi dea seama că ţârâitul ăla enervant trebuia să îl scoale din pat. La
7 20 se ridică grăbit, ameţit, îşi pune cu un gest automat ochelarii, lăsă patul
în dezordine... Mersul îi este încă nesigur, din când în când îşi vede în oglindă
reflexia plimbându-se de colo-colo, cotrobăind prin dulap, aplecându-se,
revenind, la un moment dat privindu-şi chipul se gândeşte că şamponul cel
vechi îi făcea părul mai strălucitor, ar trebui să şi-l cumpere din nou, la naiba,
cum se numea.
Cu cheile într-o mână şi telefonul în celalaltă descuie uşa; o briza
de aer rece îi alunecă pe faţă ca o mângâiere răutăcioasă. La radio se difuza
o melodie tristă, vioara de pe fundal îi aducea aminte de un film în care, la
sfârşit, personajul principal murea de cancer, exact în momentul în care iubita
proba rochia de mireasă. Dacă tu ai dispărea, şi din râsu-mi şi din
plânsu-mi, te-aş găsi în sinea mea, te-aş zidi din mine însumi… Ăsta e
Alifantis sigur, după voce.
Planul pentru hala din Piteşti trebuie să fie gata peste 3 zile. Măcar
să aibă timp să îl verifice o dată marţi. Marţi după-amiază e meciul de fotbal.
Şi parcă mai era ceva marţi, sau miercuri. Ziua mamei, o să îi dea telefon
iar cadoul i-l cumpără sigur până sâmbătă, din carefourul de lângă casă.
Radiografia. Azi la 14 trebuie să meargă după radigorafie. O să îşi cumpere
atunci ţigări, fir-ar să fie, putea foarte bine să îşi ia de la chioşcul de
lângă casă, cum de fapt se şi gândise să facă; nenorocitul ăla de câine care
Dumnezeu ştie cum intrase în curte îl făcuse să uite complet de ţigări.
– O clipă, doamna doctor abia a sosit, mai durează câteva minute,
luaţi loc vă rog!
Ecranul din holul spitalului pe care rulează de obicei ştiri de tot
felul, spoturi publicitare, videoclipuri nu funcţionează. Îşi vede în el umbra:
un om cocoşat, cu un aer umil care il enerveaza. Cu spatele drept e mai bine,
dar poziţia asta îl oboseşte. În plus pare artificială. Dacă se mai uită mult în
76
Antologie de cenaclu