CLICK AICI - Primaria Mizil

încetare, până când a obţinut numărul dorit de telefon. A început să trimită
mesaje exaltate doamnei Monica, fără a primi vreun răspuns. Mai apoi a rugat-o
pur şi simplu să accepte o cafea.
Era o duminică nesigură de început de primăvară timidă, cu multe
ramuri degerate, umede. Barul de la intersecţie era pustiu. Doar ele două.
Au cerut cafea. Monica purta pantaloni mulaţi, albaştri şi o bluză argintie.
Roxy avea puloverul negru şi fusta roşie. Amestecau zahărul în cafea şi tăceau.
– Mi-ar plăcea să fim prietene - rupse Monica tăcerea.
– Credeţi asta posibil, când eu....Dumnezeule!!
– Tocmai de asta, draga mea.
– Adică întrebă uimită Roxy.
– M-ai scăpat definitiv de boul ăla. Tu ai fost unealta divină, ca să
revin la viaţă. Nu ştie nimeni ce javră era Codrin, ce libidinos, insuportabil!
Hai la un restaurant, trebuie să bem, să serbăm ca lumea evenimentul!
În uleiul altora
Valya ţine postul Paştelui cu multă credinţă în suflet. Trebuie să-i
mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat de Paul, de o iubire nefericită, în
care ea şi-a investit întreg sufletul, încât era gata să-l piardă. Paul nu merita
sacrificiile ei - aşa crede Valya, rugându-se în faţa icoanei aurii din sufragerie.
Mereu retrăieşte dependenţele sterpe, zilele de aşteptări sulfuroase.
Chiar i-a spus prietenei sale la o cafea:
– Când iubeşti, îţi anulezi viaţa. Te prăjeşti în uleiul altora. Iubirea
îţi mutilează eul. Îţi distruge simţul umorului. Cândva îi compătimeam pe
cei care nu iubeau, însă ei trecuseră de fluviul dependenţelor şi trăiau adevărata
fericire.
Apoi a urmat uimirea cea negândită. Într-o seară,Valya a aprins o
lumânare lângă icoană şi, deodată, s-a înroşit aerul din jur pe porţiuni jucăuşe,
imprecise, rubinii. A ţipat uşor, însă era singură acasă, iar flăcările au
urcat spre tavan, dispărând fără urmă.
Semnele erau clare, gândea Valya. Aşadar scăpase definitiv de Paul,
de mofturile lui, de întârzieri şi neglijenţe. Cu toate că - trebuia să recunoască-
numai Paul ştia să-i ofere mângâieri totale, sărutări pătimaşe, atingeri
magnetice. Stop!! Fără amintiri!- se trezi ea la realitatea cea nouă. Cam
stearpă... îşi zicea Valya, dar curată, cinstită.
Într-un miez de noapte a simţit un trup alături. Dumnezeule! Era
Paul. Desigur... uitase... el avea cheia apartamentului... de ce nu i-o ceruse
Valya s-a zbătut o vreme sub apăsarea lui pătimaşă, apoi a izbucnit într-un
plâns tăcut, slab, alinător. Mai apoi o invadă o fericire surdă, de parcă ar fi
plouat cu miere peste ferestrele timpului.
89
Almanah