Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Preot Dan Bădulescu,,MĂRTURISIRILE” FERICITULUI AUGUSTIN– ZIDIRE SUFLETEASCĂPENTRU SUFLETELE TINERE DIN ZILELE NOASTRE 8Personalitatea şi opera Fericitului Augustin continuă să exercite şi astăzi o influenţăcovârşitoare în lumea creştină. El s-a născut la Tagaste în Numidia (astăzi Algeria) în anul354. Tatăl, un funcţionar, era păgân iar mama sa Monica a rămas vestită în istoriacreştinismului, model pentru mamele şi văduvele creştine din toate timpurile. Lacrimile şistăruinţa ei în rugăciune au contribuit la botezarea lui Augustin în 387 la vârsta de 33 de anide către Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Perioada la care ne referim, mai precis dinfrageda tinereţe şi până la botez, este descrisă de autor în lucrarea autobiografică Mărturisiri.Am ales în mod deosebit această lucrare deoarece ca descriere a frământărilor unui suflettânăr aflat în căutarea adevărului şi a lui Dumnezeu şi supus tuturor ispitelor, ea rămâneactuală în orice vreme. Din acest motiv vom încerca să facem paralele şi legături concrete cusituaţiile din zilele noastre, dovedind astfel afirmaţia anterioară şi - sperăm - aducând întăriretinerilor de azi aflaţi în situaţii duhovniceşti similare.În anul 391 Augustin a fost silit să primească hirotonia preoţească în oraşul portHippo unde ajunge episcop în 396. Până la sfârşitul vieţii el a fost mărturisitor, duhovnic,judecător şi învăţător, organizator al carităţii creştine, apărător neobosit al credinţei, autor alunei opere imense depăşită doar de Origen. Creştinii catolici din Hippo pe jumătate păgâni,cât şi îndărătnicii donatişti l-au făcut pe Augustin să treacă de la atitudinea optimistă de tipneo-platonic la un sentiment mai circumspect. Roadele acestei atitudini sunt Mărturisiri –lucrare de tinereţe şi De Civitate Dei – la maturitate. În această din urmă lucrare el face odistincţie radicală între organizarea divină desăvârşită şi cea omenească imperfectă şinedreaptă.În opoziţie cu maniheismul raţionalist, Fericitul descoperă celebrul principiu „Credout intellegam”, stabilind clar cu 1200 de ani înaintea lui Descartes raportul dintre credinţă,gândire şi existenţă. Contribuţia personală a filosofului francez, „Dubito ergo cogito, cogitoergo sum” nu a constituit nicidecum un pas înainte în clarificarea acestor întrebări esenţiale, cidimpotrivă a deschis drumul umanismului raţionalist al Renaşterii.Augustin moare la Hippo în 430 în timpul asediului făcut de vandalii arieni. În aceastăperioadă în care puterea Romei se destrăma continuu, Fericitul Augustin îi învăţa pe creştinisă întoarcă spatele lumii în care răul domneşte nestingherit şi să caute pacea împărăţiei cereşti.Gândirea lui va domina atât evul mediu apusean catolic, cât şi protestantismul de după 1500.În privinţa doctrinei, în învăţăturile Fericitului Augustin s-au strecurat trei erorieterodoxe. Astfel în lucrarea De Trinitate se afirmă purcederea Duhului şi din Fiul (filioque),idee reluată şi de Fericitul Ieronim. Acest adaos inexact a fost introdus în crezul atanasian (şiapoi în cel niceean) în Galia de sud pentru a contracara modalismul (sabelianismul) carereînviase în Galia şi Spania în secolul al IV-lea sub forma priscillianismului. Mai târziuaceastă erezie a constituit după cum se ştie unul din punctele fierbinţi ce a dus la despărţireade la 1054. Ea vine din accentul pus în mod eronat şi filosofic pe relaţiile intertrinitare:„Aceşti termeni (Tată, Fiu şi Sfânt Duh) sunt utilizaţi în reciprocitatea lor şi în relaţiile lorreciproce” (De trinitate IV, 5, 6).8 Apărut în ,,Studii Teologice” nr. 3-4 iulie-decembrie 1999.18