Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Preot Dan Bădulescupsihologică a sentimentului religios. Împotriva abordării antropologico-psihologice a religieivom adopta punctul de vedere după care o religie trebuie să conţină sine qua non următoareleelemente:1. Relaţia omului cu o Fiinţă divină infinit superioară, adorarea ei şi căutarea uneimântuiri; 2. Credinţa în divinitate şi într-o lume de „dincolo”; 3. Un cult organizat cecuprinde rugăciune, sacrificii (jertfe), clasă sacerdotală ce operează sacrificiile la altar şiconduce rugăciunea de obşte, distincţie între sacru şi profan; 4. Existenţa unui locaş sacru(templu), a unor locuri sacre cu eventuale pelerinaje şi perioade sacre de timp; 5. Revelaţiinaturale sau supranaturale făcute de clarvăzători, de prooroci, o structură mai mult sau maipuţin dogmatică a doctrinei, consemnată în cărţi sacre, fiind prezentă totodată şi o tradiţieorală; 6. Caracter vădit social, comunitar, presupunând existenţa unui cod moral închegat.341. Relaţia omului cu o Fiinţă divină.Potrivit etimologiilor de filieră latină ale lui Cicero şi Lactanţiu, fie că e vorba de religeresau de re-legare, recunoaştem acea legătură, acea re-laţie ce se doreşte a se restabiliîntre omul-creatură şi Fiinţa Supremă, indiferent cum ar fi aceasta reprezentată (în chip teistpersonalist, mono- sau politeist, henoteist sau kathenoteist 42 ). Sensul acestei relaţii este dat deaspiraţia general umană de salvare din condiţia actuală, percepută a fi o „cădere” şi dorinţa de„mântuire”, de întoarcere la starea cea dintâi. Această dorinţă presupune şi nădejdea (ελπις),care alături de credinţă (πιστις) şi dragoste (αγαπη) alcătuiesc cele trei virtuţi teologice, ceade-a treia virtute, dragostea, fiind cu adevărat caracteristică doar creştinismului.2. Credinţa în divinitate şi într-o lume de „dincolo”.Aici intervin categoriile exprimate în filosofie prin noţiunile de transcendent şiimanent. Omul are conştiinţa că dincolo de lumea „văzută” se mai află şi alte lumi, desigurpopulate cu fiinţe supra- şi sub-naturale. Fiinţa Supremă nu Îşi are sălaşul în această lumefizică, iar legătura omului cu Ea (în cazul cel mai înalt unirea ενοσις) se va face în acea lume.3. Încercarea impunerii unui cult organizat:a) Locaş sacru (templu).b) Pelerinaje şi perioade speciale.c) Clarvăzători şi „profeţi”,revelaţii naturale sau supranaturale.d) Cărţi sacre şi tradiţii orale.e) Alte situaţii.Cultul este un element de nelipsit în orice religie. Dacă acceptăm faptul căsentimentul religios primordial este teama de Dumnezeu, urmează în mod coerent acţiunea de„îmbunare” a divinităţii de către oameni prin intermediul rugăciunilor şi jertfelor (sacrificiilor,ofrandelor). Prin aceasta se recunoaşte explicit atotputernicia divinităţii şi dependenţa omuluifaţă de ea. În cartea Facerea IV, 4-5 este descrisă apariţia primelor jertfe: „După un timp, Caina adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute aleoilor sale şi din grăsimea lor”. Jertfele pot fi de mai multe feluri: vegetale, animale, pietre şimetale preţioase, ba chiar şi oameni. Menţionăm aici că în cazul canibalismului avem de aface cu un act cultic (ritual), ce nu are o justificare trofică, deoarece nu constituie pur şisimplu o hrană, ci este urmarea credinţei deviate după care, prin asimilarea directă trupeascăse pot moşteni calităţile celui consumat. În acest caz avem o religie decăzută la starea de42 henoteism: adorarea unui zeu suprem fără negarea existenţei altor zeităţi subordonate; kathenoteism:literalmente credinţa momentană într-un singur zeu. (termenii de dicţionar sunt adaptaţi după Merriam-WebsterDictionary 1994).