Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Preot Dan Bădulescu92Viziunea eretică a Pr. Doru CostacheFurat de elanul împăcării celor diferite, Pr. D. Costache ne introduce în studiul său„Logos, evoluţie şi finalitate în cercetarea antropologică. Spre o soluţie transdisciplinară” 187printr-un motto semnificativ: Întru amintirea lui Herakleit din Efes şi a Sfântului Maxim,teoreticieni ai mişcării ca manifestare a Logosului. Aceşti doi teoreticieni au în comunnoţiunea de Logos, dar lamentabil este faptul că, deosebirea duhurilor este un demers ortodoxinexistent în cadrul gândirii citatului părinte asistent. Dacă nu avem acest dar deosebit, atuncimăcar cel al inteligenţei native peste medie şi al erudiţiei şefului de promoţie al Seminaruluiteologic şi al briliantului profesor şi publicist din persoana aceluiaşi, ar fi trebuit să-l fi ajutatla executarea acestei distincţii nete între filosoful păgân şi sfântul creştin, stâlp al ortodoxieipe care îl necinstim printr-o alăturare necuvioasă, după cum i s-a întâmplat Sfintei PreaCuvioase Parascheva lângă hoitul cel nevrednic. Cum să se asemene nebuna înţelepciuneomenească infirmată de veacuri, cu sfântul cel insuflat de dumnezeieşti dogme? Din modulinept de a focaliza asupra similitudinilor, în maniera: „Heraclit a admis, după cum se ştieexistenţa unei substanţe primare care s-a diferenţiat, o parte a ei prefăcându-se în "lume". Şidupă părerea stoicilor, substanţa primară se transformă în întregime şi devine "lume".” 188 , s-arcuveni în consecinţă alinierea citatului filosof antic alături de gnosticii iudei de factura luiPhilon Iudeul, deoarece: „Philon avea la bază, după cum susţine Lucian Blaga, "concepţiamonismului iudaic, pentru care... în cadrul divinităţii, nu se putea admite dispariţie şidegradare, deşi era posibilă emanaţia din divinitate a unor existenţe secundare (de ex., aLogosului) ".” 189 , sau altor eretici de mai târziu şi nicidecum Sfântului Maxim, cel ce nunumai că a filosofat dumnezeieşte, ci este numit în Biserică Mărturisitorul.Intenţiile publice ale Pr. Costache după cum însuşi mărturiseşte, ar fi următoarele:„(1) să rezume unele aspecte importante ale controverselor dintre teologi şi oamenii deştiinţă privind originea şi natura omului, descifrând câteva dintre cauzele conflictului;(2) să distingă între rezultatele cercetării şi ideologiile la care se apelează pentruinterpretarea datelor cercetării, punând în discuţie legitimitatea controversei creaţionismevoluţionism;(3) să expună câteva dintre problemele antropologiei ştiinţifice de astăzi, cum apardin perspectiva noii cosmologii;(4) să prezinte câteva repere ale antropologiei ortodoxe;(5) să propună o cale de soluţionare a conflictului amintit.” 190Dacă Pr. Costache a încercat o mediere a conflictului creaţionism-evoluţionism de pepoziţia nepărtinitoare a teologiei ortodoxe, aceasta nu presupunea neapărat şi o poziţieechidistantă, deoarece între, să zicem, afirmaţia că: 2 + 2 = 4,04 şi 2 + 2 = 404 adevărul nu seva putea afla la mijloc. Întrucât părintele nu ne-a furnizat din partea creaţionistă decâtafirmaţii generale şi personale, socotim cuvenit, spre dovedire a afirmaţiei anterioare, să dămcuvântul cărţii de referinţă ce se intitulează chiar Creaţionismul ştiinţific, în care este descris:„B. Modelul creaţionist. Diametral opus modelului evoluţionist, modelul creaţionist implicăun proces de creaţie specială care este:1) supranaturală;2) direcţionată din exterior;3) teleologică (cu scopuri precise); şi4) încheiată.187 În B. Nicolescu şi M. Stavinschi Ştiinţă şi Religie – antagonism sau complementaritate?, XXI: Eonuldogmatic, Bucureşti, 2002, p.278 şi urm.188 Cf. T. Dima ,,Posibile semnificaţii... p. 72189 Ibidem, p. 73190 Pr. D. Costache ,,Logos, evoluţie şi finalitate... p. 278