Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Preot Dan BădulescuDomnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"” (Facere III, 8) Cuadevărat aici apare pentru prima dată religia, şi anume la iniţiativa lui Dumnezeu. Dumnezeuîntemeiază o religie, omul urmează să răspundă liber acestei chemări la mântuire. Dar, încăodată vai, Adam şi Eva au trăit primul sentiment al oamenilor căzuţi din harul comuniunii cuDumnezeu, şi anume teama, inspirată de cel rău: „Glasul Tău l-am auzit purtându-se prin raişi m-am temut, pentru că sunt gol şi m-am ascuns.” (Facerea III, 10). Ce vedem din aceastăreacţie? Omul are de atunci pornirea de a fugi de Dumnezeu, iar teama aceasta nu este acea„frică de Dumnezeu” binecuvântată, care este începutul înţelepciunii (Pilde I, 7):„Înţelepciunea-i frica de Domnul-Dumnezeu, şi-a te feri de rele, aceasta este Ştiinţa”. (Iov,XXVIII, 28) Acea frică este exact opusul temerii, ea are efectul dorit de Dumnezeu. „Cu fricăde Dumnezeu, cu credinţă, şi dragoste să vă apropiaţi!” este chemarea cea mult dorită amântuirii, chemarea lui Dumnezeu prin gura preoţilor spre împărtăşirea cu Trupul şi Sângelelui Hristos.Primii oameni aflaţi în acest stadiu, Adam şi Eva, căzuseră din „viaţa în rai cuDumnezeu” la „viaţa religioasă în afara raiului şi fără Dumnezeu”, adică pur şi simplu dinviaţă la moarte, întâi cea duhovnicească („căci în ziua în care vei mânca vei muri!”), apoi şicea naturală (fizică). Dar totodată ei Îl cunoşteau pe Dumnezeu, vorbiseră cu El, fuseseră înrai (paradis, Eden), care de acum încolo era închis pentru oameni şi păzit de heruvimi 94 cusabia de foc, deci era lumea „de dincolo” fără a fi şi „de apoi”, căci nu mai era accesibilăomului nici măcar după moarte.Această trăsătură va merge mai departe pe tot parcursul istoriei până la Hristos şi va fi,ca şi celelalte elemente ale religiei, preluată şi împlinită în Hristos şi trăirea creştină. Cădereapărinţilor n-a fost totală şi radicală (ca aceea a diavolilor), chipul lui Dumnezeu într-înşii fiinddoar întunecat (rănit): „Iar măcar de au şi greşit strămoşii noştri Adam şi Eva înainteaDomnului Dumnezeu şi căzuse din darul cel dintâi, însă n-au căzut din credinţa cea cătreDumnezeu, ci plini erau de frica Domnului 95 şi de dragoste şi aveau nădejde de izbăvirea lor,de care (…) li se descoperise lor.” 96 (sublinierile ne aparţin) Pasajul redat anterior ne aratădeja prezente în acest stadiu căzut religios, cele trei virtuţi teologale, desăvârşite în Hristos şiBiserica Sa.Cei doi fraţi Cain („câştigat”, „dobândit”) agricultorul şi Abel păstorul, au inauguratpreoţia de tip religios, şi anume aducerea de jertfe pentru îmbunarea şi împăcarea cuDumnezeu (Facere IV, 4-5): „După un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadelepământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor”.Afirmaţia de mai sus, „preoţia de tip religios”, vrea să facă diferenţa clară între preoţiafiilor Cain şi Abel, şi preoţia ontologică, cea a protopărinţilor Adam şi Eva dinaintea căderii.Întreg cosmosul era o biserică iar Grădina Edenului o „Sfântă a Sfintelor” în care oficiau ceidoi Mari Preoţi. Creaţia întreagă, atât cea văzută cât şi cea nevăzută, aşa „bună foarte“ cum amărturisit-o Dumnezeu Însuşi a fi, era o Biserică, sfântă, catolică şi ortodoxă. Nu putemdescrie în concret cum era acel cult, dar cu siguranţă că se deosebea radical de cultul religiosaşa cum îl cunoaştem după cădere. Şi unul din punctele esenţiale de deosebire îl constituiaujertfele. Dacă s-ar putea vorbi de vreo jertfă în cazul protopreoţiei, absolut sigur este că erauna nesângeroasă, după cum este binecunoscuta jertfă a Bisericii creştine. Dar iată, preoţiareligioasă necesită, prin mâinile bineplăcutului lui Dumnezeu Abel, jertfa de sânge, a celor„întâi-născuţi ai oilor” şi anume mieii cei nevinovaţi! Atât Abel ce este jertfitor dar şi jertfă elînsuşi, cât şi mieii jertfiţi sunt prototipuri ale Jertfitorului şi Jertfei Supreme: Mielul luiDumnezeu Care ridică păcatul lumii, Iisus Hristos.Existenţa jertfelor reclamă existenţa unui altar, de obicei din piatră şi situat pe oînălţime sau într-un loc deosebit. Cu timpul jertfele şi rugăciunile, într-un cuvânt cultul, au94 Cuvântul heruvim este în limba ebraică un plural ( -im). Singular ar fi ,,heruv”, dar în româna cultică pe care ofolosim tradiţional se spune la plural ,,heruvimi”.95 Facere III, 1096 Hronograf, Ed. „Pelerinul Român”, Oradea, 1992, p. 51.64