Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

32Preot Dan Bădulescudistincţie esenţială, recunoscută de altfel în zona teologică, dar amestecată în câmpul culturiişi ştiinţei profane (secularizate): anume distincţia clară între vrăjitorie, magie şi religie. 33Astfel, aserţiuni ca „sentimentul magico-religios” devin inoperante în acest context.Dacă însă vrem să continuăm a căuta zone comune magiei vom afla ocultismul, ezoterismul,divinaţia, vrăjitoria şi spiritismul. În Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, cu un cuvânt înBiserică, distincţia enunţată era pusă cu tărie şi claritate, fără confuzie, echivoc sauamestecare. Începând însă cu secolul „luminilor” francmasonice, al XVIII-lea, criticaraţionalistă a pus la stâlpul infamiei amestecând laolaltă fără discernământ (dreapta judecatăδιακρισις) creştinătatea, religia, mistica, superstiţia, magia, divinaţia etc., instalând în locul lorsocietatea secularizată, fenomen ale cărei urmări se manifestă şi astăzi pe plan global. Lojilemasoneriei de stânga au impus după 1848 ateismul în diferitele lui variante, marxiştii s-audesprins dând naştere aripii radicale a comuniştilor ce a fost continuată în secolul XX deLenin, Stalin şi ceilalţi cu consecinţe prea bine cunoscute pentru a mai zăbovi asupra lor.Religia era o componentă principală a societăţilor precreştine. „Nu am venit să stricLegea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei V, 17) a zis şi a făcutMântuitorul explicit, dar de aici decurge implicit: Nu am venit să stric religia mozaică, nici săîntemeiez o religie nouă. Hristos este şi plinirea Legii, dar şi plinirea religiei. „Creştinismulnu era o nouă religie ci o cotitură în istoria lumii, apariţia Domnului în luptă cu cel ce Îiuzurpase autoritatea” 34 . „Creştinătatea este, orice s-ar spune, într-un sens mai profund,sfârşitul tuturor religiilor… De fapt, nicăieri în Noul Testament, creştinătatea nu esteprezentată ca un cult, ca o religie. Religia este necesară acolo unde există un zid de separareîntre Dumnezeu şi om. Dar Hristos fiind atât Dumnezeu cât şi om, a dărâmat zidul dintreDumnezeu şi om. El a inaugurat o nouă viaţă, nu o nouă religie”. 35 În acest sens putem afirmacu îndreptăţire că trăirea creştină se opune celei „religioase”, caracteristică perioadei precreştine.Suntem cu totul de acord cu părintele Al. Schmemann în faptul că este vorba de ogravă degradare a socoti creştinismul ca una din religiile lumii, sau una din marile religii alelumii (H. von Glasenapp), trecută în dicţionarul religiilor la litera „C” (Eliade-Culianu) 36 . Deaceeaşi părere este şi părintele profesor doctor Ioan Sauca: ,,Creştinismul, în general, şiOrtodoxia, în special, nu a fost considerat la început ca fiind «religie». Religia caută să punăomul în legătură cu Dumnezeu; Creştinismul este viaţa în Dumnezeu, prin Hristos în SfântulDuh.” 37 Nu este mai îndreptăţită nici încadrarea creştinismului la religii monoteiste alături deiudaism şi islam, cum afirmă de exemplu Papa Paul al VI-lea: „Evreii, mahomedanii şicreştinii sunt trei expresii ale aceluiaşi monoteism…” 38 . Dimpotrivă aşa cum afirmă SfinţiiPărinţi ai răsăritului, creştinismul este la egală distanţă atât de mono- cât şi de poli-teism 39 .Cele trei „mari religii” au mai fost grăbit încadrate la „religiile cărţii”, termen folosit înimperiul otoman cu referire la statutul special al creştinilor şi al iudeilor, statut ce-i deosebeade celelalte religii şi credinţe din imperiu. Dar creştinismul este locul unde „Cuvântul trup S-afăcut”, iar Sf. Scriptură este doar o componentă, excepţională e adevărat, dar nu exclusivă, arevelaţiei divine desăvârşite de Mântuitorul Hristos.33 Vrăjitoria, termen desemnând principalele mijloace prin care s-a considerat că oamenii au manipulat magicul,adică să provoace schimbări prin propria voinţă, folosind mijloace supranaturale. Magia trebuie separată dereligie, în care oamenii sunt total dependenţi de zeitatea căreia îi aparţin, pentru a li se îndeplini dorinţele, şi deasemenea să fie deosebită şi de farmece, în care, puterea supranaturală este dobândită printr-un proces de studiu,ce presupune cărţi, şi ucenicie la un maestru.Vrăjitoria a fost privită pe de o parte ca o putere înnăscută, şi pe dealtă parte ca un lucru lăsat moştenire, prin tradiţie mai mult sau mai puţin nescrisă. cf. Encarta Encyclopedia 98.34 Al. Schmemann, Historical Road of Eastern Orthodoxy, New York 1977, p. 35.35 Al. Schmemann, For the Life of the World, New York, 1988, p.19.36 Eliade, Culianu, Dicţionar al religiilor, Humanitas, 1992, p. 98.37 În Vestitorul Ortodoxiei 1 august 2000, p.5. Credem totuşi că aserţiunea ,,Creştinismul, în general, şiOrtodoxia, în special...” au sens doar în planul cultural sociologic. Teologic şi ecleziologic vorbind nu poateexista ,,creştinism în general”, ci doar un singur creştinism: cel ce este în acelaşi timp catolic şi ortodox.38 La Croix, aug. 11, 197039 Henry Corbin, Paradoxul monoteismului, Apostrof, 1997, p. 10.