Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Ortodoxie şi erezieTotodată, preotul este expus şi atacurilor unui alt păcat de moarte: invidia, ce se abateasupra sa din partea celor din jur, colegi şi credincioşi. Întrucât este omeneşte a cădea, fie câtde puţin, adversarii vor specula imediat slăbiciunile inerente spre a-l defăima. Ca un adevăratpedagog, arată sfântul suprafaţa sub care se ascunde „mina”, conducând cu grijă pasul înpreoţie. Iară şi iară, - sfântul revine mereu, ca şi la dumnezeiasca sa Liturghie - capitol dupăcapitol, atrage atenţia asupra cercetării cugetului pentru a asigura existenţa reală a premiselorinterioare spre hirotonie, spre a vedea, spre a nu deveni orbul care îi trage şi pe ceilalţi după elîn groapă (cap. XXI).Întrucât preotul are în grijă Trupul lui Hristos (Biserica), el poate fi comparat cu unmedic, bolile cu care se confruntă fiind însă de natură spirituală, cu mult mai dificil dediagnosticat (cap. XXII). Singurul tratament de care dispune preotul în această privinţă estecuvântul, sfatul, predica, predania, predarea, darea, dăruirea leacului în Duhul. Pentru aceastaeste atât de necesară arta elocinţei, în care Sf. Ioan Gură de Aur a rămas neîntrecut, atât cândera avocat laic, cât şi ca Arhiepiscop al Constantinopolelui. El compară plastic confruntărileretorice cu adversarii, chiar şi cu lupta efectivă dusă pe câmpurile de bătălie militare, cuarmele ostăşeşti.Preotul de azi, confruntat, ca şi cel din vremea sfântului, cu ereziile vechi şi noi, înplus cu ateismul, cu sectele ce ne invadează şi cu fenomenul neognostic sincretist new agegăseşte reazem de neclintit în dreptele sfaturi ale Hrisostomului. Noile erezii trebuiesccunoscute cel puţin ca idee, pentru a putea fi aduse la adevărata lor stare lipsită de valoare.Drept armă folositoare şi temelie de granit în această luptă ne stă Sfânta Scriptură. ,,Toatăscriptura fiind insuflată de Dumnezeu este folositoare pentru învăţătura adevărului, pentrucombaterea erorii, pentru îndreptarea abaterilor şi pentru formarea omului după dreptate ca elsă se apropie de Dumnezeu şi să fie desăvârşit” citează la rândul său sfântul Ioan pe SfântulApostol Pavel. Tot de la Apostolul neamurilor ne-a rămas îndemnul dat preoţilor din Efes:„Vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că timp de trei ani n-am încetat nici ziua nici noaptea de aînvăţa pe fiecare din voi cu lacrimi.” Preoţilor li se cere atât puritatea vieţii cât şi puritateacredinţei.O altă piatră de poticnire astăzi ca şi ieri, devine apoi faptul că vin mulţi în bisericăpentru a urmări talentul oratoric al preotului ca la un recital, fiind mai puţin preocupaţi devaloarea mântuitoare a învăţăturii. Predicatorul trebuie să contracareze această porniredefectuoasă necăutând a dobândi un succes „de galerie” şi slavă deşartă. Lui îi este necesar auni două calităţi ce nu sunt tocmai consonante: modestia şi talentul, precum cealaltă perecheantinomică, indulgenţa şi severitatea. Este de dorit acel echilibru moral care să nu se clatinenici în faţa laudelor, nici în faţa criticilor nemeritate pe care le primeşte de la credincioşii săi(cap. XXVII). Scopul predicii nu este asemenea discursului electoral al politicianului populist,de a-şi atrage simpatia şi voturile ascultătorilor. Nu laudele lor trebuie urmărite ci trebuieurmărit a-I plăcea lui Dumnezeu (cap. XXVIII).Toate faptele şi acţiunile unui slujitor al altarului au consecinţe atât în viaţa aceasta câtşi mai ales în cea viitoare. Acesta nu poate ridica nicicum la judecată argumentul ignoranţeicare l-ar mai disculpa cumva pe simplul credincios (cap. XXVIII) Prin faptul că vieţuieşte înlume, înconjurat de viforul ispitelor, preotului i se cere să aibă o grijă sufletească a sinelui maimare chiar decât a monahului. (cap. XXX) Este necesară păstrarea cumpenei între cele douătendinţe extreme: sărăcia şi bogăţia, luxul şi lipsa. Sfântul Ioan Gură de Aur avertiza la timpulsău, tot în termeni dialectici, asupra patimilor opuse ce pot stăpâni relaţia cler-credincioşi:linguşirea servilă şi neroada aroganţă. În cunoştinţă de cauză, sfântul a trăit deopotrivă înstarea monahicească şi în pustnicie, şi nu mai puţin şi în marea metropolă a vremii,megalopolisul Constantinopol. De aceea e îndreptăţit a face comparaţia dintre sihastru şipreotul de mir ce are a se îngriji şi de sufletele celorlalţi aflându-se în mijlocul ispitelorlumeşti (cap. XXXI). Preotul se găseşte în faţa enoriaşilor în lumina în care nu-şi poateascunde mânia, neglijenţa, vanitatea, şi toate cusururile pe care monahul sau pustnicul nu leconştientizează atât de uşor, nefiind confruntat cu societatea în diversitatea ei (cap. XXXIII).61