Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Ortodoxie şi erezieBa chiar şi din punctul (controversat) de vedere al dialogului ecumenic interconfesional (?), seconstată un mare regres în relaţia acelora cu ortodocşii, romano-catolicii şi monofiziţii.Superioritatea sufletească a păstorului faţă de păstoriţii săi trebuie să fie asemănătoarecu cea a omului faţă de necuvântătoare (1 Timotei IV, 13). Să ne oprim o clipă cutremuraţiasupra acestei aserţiuni. Conotaţia acestor cuvinte este bineînţeles alta peste veacuri. Oare câţidin laici, credincioşi fiind, nu au un uşor zâmbet interior ştiindu-se comparaţi cunecuvântătoarele, majoritatea intelectualităţii noastre acumulând deja informaţia în spiritmaterialist-evoluţionist. Se cere de la noi acum o aprofundare în smerenie şi o depăşire adatum-ului socio-cultural, cu un efort în plus, „plusul” ce peste măsură va fi răsplătit deDomnul.Oare zilele noastre ne mai oferă în mod „realist” această condiţie şi pentru cler? Sau şiea rămâne un deziderat asimptotic? În cele ce se pot constata astăzi, clerul se prezintă ca nivelduhovnicesc şi moral foarte asemănător, până aproape de identificare cu nivelul credincioşilorsăi! Diferenţa decisivă rămâne preoţia harică şi nivelul cunoştinţelor teologice despecialitate. 87 Aşa ajungem să ne pască pericolul protestant rezumat în sintagma: sola gratia,adică să-l respectăm pe cleric (episcop, preot sau diacon) numai pentru harul preoţieisacramentale, ignorând trăsăturile sale de caracter, personalitatea sa, faptele sale.Înţelepciunea de obşte a renunţat la cerinţe şi a găsit o soluţie de om amărât: ,,să faci doar cezice popa…” Dar pentru cei ce ridică pretenţii şi critici la adresa Bisericii şi ierarhiei saleexistă şi răspunsul scripturistic la fel de amar, la Osea IV, 5; 9: ,,Tu te poticneşti ziua, iarnoaptea se poticneşte cu tine şi profetul şi voi face să piară poporul tău… Dar şi poporului i seva întâmpla ca şi preotului!”. Nu ne rămâne decât să ne plângem umiliţi, slăbiciunile şipăcatele – cler şi credincioşi deopotrivă – purtându-ne sarcinile unii altora cu nădejde în milaşi harul lui Dumnezeu ce plinesc neputinţele noastre.Responsabilitatea preotului are în vedere din totdeauna mai ales mulţimea sufletelor cecu greu pot fi preţuite în lumea aceasta. Turma cuvântătoare este atacată de duşmani de naturămorală cum ar fi: „adulterul, necurăţenia, neruşinarea, idolatria, înveninarea, vrăjmăşiile,certurile, mânia, gâlcevile, clevetirile, murmurele, îngâmfările, neînţelegerile şi altele, toatenumite „faptele cărnii”. Desigur marea deosebire dintre păstorul oilor şi cel al oamenilor afost şi este faptul că oamenii nu pot fi nicidecum trataţi cu aceeaşi autoritate cu care sunttratate animalele. Preotul nu poate folosi violenţa nici măcar în acel mod în care o facjudecătorii laici. Se pune problema aşadar a convingerii, nu a constrângerii. Trebuie păstrat şiechilibrul între acribie şi iconomie în funcţie de situaţia sufletească respectivă a credinciosuluicu predispoziţiile sale. Aurul duhovnicesc pe care ni-l dăruieşte Sfântul Ioan în cuvintele salene deschide comparaţia cu recuperarea „oii pierdute”: omul rătăcit este mult mai greu de adusînapoi fără forţă, cu numai sfaturi (2 Timotei II, 25; Tit I, 9; Timotei IV, 20). Dacă vom punefaţă în faţă primele dintre faptele milosteniei trupeşti şi sufleteşti, şi anume: a sătura pe celflămând, respectiv a îndrepta pe cel ce greşeşte, Ioan Gură de Aur ne face să vedem de îndatăsuperioritatea milosteniei sufleteşti (cap. X). Revenind la cele afirmate mai înainte cu privirela dragostea faţă de păstoriţi, se aminteşte că: „Prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţiucenici ai Mei dacă vă veţi iubi unul pe altul” până la sacrificiul propriei vieţi: cea mai maredovadă de iubire este de a muri pentru cel pe care-l iubeşte cineva.”Preoţia creştină a fost instituită de însuşi Duhul Sfânt. A compara aceasta cu preoţialui Aaron, ne face să ne gândim şi la o altă diferenţă: jertfa adusă la altar de slujitor. Preotulcreştin oficiază jertfa cea fără de sânge în care prin pogorârea Duhului Sfânt pâinea şi vinul seprefac în chip tainic în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Comparaţia cu jertfa făcută deproorocul Ilie ne dă iarăşi dimensiunea înfricoşată a preoţiei creştine (cap. XIV). Desigur căsufletele omeneşti create nu pot să suporte vederea acestor minuni, drept care ele se petrec aşacum am arătat sub forma văzută (pipăită şi gustată) a pâinii şi vinului. Să nu uităm deci căminunea prefacerii din momentul Sfintei Euharistii este cea mai mare de pe pământ!87 Editorialul De ce este atacată Biserica? din Vestitorul Ortodoxiei nr. 197 din februarie 1998 confirmă aceastăobservaţie.59