Pr. Dan Badulescu, Ortodoxie si erezie - Logos

Preot Dan Bădulescupare că ar fi auzit răspunsul din capitolul II, 6: „Îl dau în puterea ta. Numai nu te atinge deviaţa lui.”Şi iată lucrarea diavolului începând acum 150 de ani prin infiltrarea din Apusul otrăvita ideilor masonice, „revoluţionare”, „democratice”, „libertate, egalitate, fraternitate”, sub carese ascundeau săgeţile aducătoare de moarte sufletească. Idei progresiste în aparenţă, cel maiînalt spirit social-ideologic la vremea aceea, au dus în eroare pe mulţi intelectuali care, în modinconştient, deschideau porţile socialismului la început de veac XX. Lovitura de graţie s-a dat,cum ştim, în 1944 dar era fructul deja otrăvit al acestei mandragore, materialismul de stângaimportat din apus, via U.R.S.S.Oroarea care a urmat este iarăşi binecunoscută. Ţara e dată pe mâna unor indivizi fărăde Dumnezeu şi fără de neam care introduc făţiş prigoana ateist-comunistă. Aceştia erauslujitorii lui Baal, demonul dictaturilor de orice fel. Am trăit apoi cumplita domnie a celui ces-a dorit a fi urmaş al marilor voievozi, dar fără de Dumnezeu fiind, şi nebuneşte prigonindBiserica, l-a slujit pe Baal aducând asupra ţării urgie de inundaţii, cutremure, sărăcie,emigraţie. Nu este oare aceasta starea lui Iov? Răbdător în necaz, cotind printre spinii şcolilorde import, sau chiar rănindu-şi inima cu frumuseţea străină a himerelor, neamul românesc astat în răscruce. În decembrie 1989 un tiran este răsturnat de pe tron. Urmează însă alt păcatstrigător la cer: întinarea zilei de Crăciun prin execuţia nefirească a celor ce s-ar fi putut numiAhab şi Izabela. Baal este pentru un moment învins, dar cel ce îşi face perfid apariţia pe loculrămas gol este Mamona, demonul banului care ne flutură iluziile capitalismului, economiei depiaţă, aducând de fapt haosul şi hoţia, viţelul de aur pe care nu avem posibilitatea să-l hrănim,nici măcar cu spiritul lui Ilf sau al lui Petrov.Azi bietul Iov român se zbate cum ştim în braţele mizeriei şi desigur se tânguie şi seîntreabă de ce atâta urgie pe capul său. Iar altora le merge de minune îmbogăţindu-se pestenoapte şi râzându-şi de noul Iov. Unii dintre aceştia, până mai ieri „culegeau ierburi de prinmărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr. Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după eilumea urla ca după nişte hoţi. Drept aceea au ajuns să se aciuieze pe marginea şuvoaielor, pringăurile pământului şi prin văgăunile stâncilor. Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe subscaieţi. Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care learunci din ţară. Şi astăzi iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor… şi pentru obrazulmeu n-au făcut economie cu scuipatul lor. Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei (oare a ştiutbardul de la Mirceşti…) asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbala din gură. În dreapta mea seridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuriîmpotrivă-mi.” (Iov XXX, 4-12) Ce poate fi mai umilitor? „Dumnezeu mă dă pe mâna unuipăgân, el mă aruncă pradă celor răi” (Iov XVI, 11) „Şi cu toate acestea în mâinile mele nueste nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată” (Iov XVI, 17). Vai, silnicia în mâinilenoastre am vestit-o Domnului, şi ne îngrijim pentru păcatul nostru, ca David.Şi iată: mulţi români a căror credinţă s-a împuţinat se întreabă: „Dacă noi suntem aşade drept credincioşi, de ce ne merge aşa de rău în timp ce americanii, occidentalii, arabii şijaponezii o duc îmbelşugat?” Răspunsul îl aflăm tot la Iov, XII, 6: „Foarte liniştite stau şisunt corturile jefuitorilor şi cei ce mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care aufăcut din pumnul lor un dumnezeu.” Şi mai departe: ,,Pentru ce ticăloşii au viaţa, ajung laadânci bătrâneţe şi sporesc în putere? Urmaşii lor se ridică voinic în faţa lor şi odraslele lordăinuiesc sub ochii lor. Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stădeasupra lor… Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului… Şi tocmai eiziceau lui Dumnezeu: „În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale!” (Iov XXI,7-14). Aşa cugeta Iov în necazul său, aşa cugetă şi astăzi mulţi.Cuvintele Bibliei depăşesc însă graniţele timpului şi spaţiului. De aceea momente aleVechiului Testament pot fi aplicate cu atâta uşurinţă situaţiei noastre actuale.6