Anuar 1

IORGA N., Histoire des Roumains de Transylvanie et de Hongrie.
Bucarest, 1940, Imprimeria „Datina Românească", Vălenii de Munte, ed. II,
vol. I—II, p. 364 + 359.
Această nouă ediţie a scrierii răposatului profesor N. Iorga se prezintă
şi ca fond şi ca formă în condiţiuni superioare ediţiei I-a, care apăruse
in cursul războiului mondial, aducând incontestabile servicii celor doritori
să-şi îmbogăţească informaţiile relative la trecutul românesc al Transilvaniei.
începând cu înfăţişarea originei şi permanenţei elementului românesc
în Transilvania, stăruind apoi asupra contactului dintre acest element autohton
şi elementul etnic de colonizaţie saxonă, arată desfăşurarea istoriei
transilvane până la începutul domniei angevine în Ungaria, precum şi agravarea
situaţiei Românilor în timpul acestei dinastii angevine şi sub urmaşii
ei până în zilele eroului creştinătăţii: voevodul Ioan Huniade, a cărui importanţă
principală „în istoria universală este aceea, care rezidă în caracterul
său reprezentând elementul românesc din Ungaria".
Legăturile neîntrerupte dintre cârmuitorii şi populaţia autohtonă a
celor trei ţări carpatice (Transilvania, Moldova şi Muntenia) sunt reliefate,
la tot pasul, în mod documentat. Solicitudinea lui Ştefan cel Mare pentru
populaţiunea română, săsească şi secuiască a Transilvaniei, penetraţia lui în
cuprinsul acestei ţări prin feudele, ce i-au fost cedate din partea lui Matia
Corvinul — găsesc fenomene paralele în năzuinţele unor Domni munteni
ca Radu cel Mare şi Neagoe Basarab de a deveni şi ei ctitori de aşezăminte
religioase pentru Românii din regiunile sudice ale Transilvaniei, în cuprinsul
feudelor cedate lor de către urmaşii lui Matia. Petru Rareş este înfăţişat
chiar ca un concurent moldovean la stăpânirea Transilvaniei. Era un
precursor în tendinţa spre această ţară, pe care se învrednicise apoi so
guverneze la 1600, Domnul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul — aliatul împăratului
Rudolf II, care-i dăruise şi domeniul Königsberg din Silezia (p.
273). In restul volumului I, e înfăţişată desvoltarea Românilor după căderea
lui Mihai, în deosebi stăruinţa şi tenacitatea lor de a-şi apăra fiinţa etnică
la adăpostul credinţei ortodoxe — a „legii româneşti" — precum şi situaţiunea
lor agravată prin trecerea Transilvaniei de sub suzeranitatea otomană
sub stăpânirea habsburgică.
Volumul al II-lea tratează istoria Transilvaniei dela 1688, dela pătrunderea
trupelor austriace în oraşele transilvane şi până la sfârşitul anului 1918
când, după prăbuşirea Monarhiei Austro-Ungare, a devenit posibilă desrobirea
acestei ţări din jugul opresiunii maghiare. Ca momente principale din
cursul acestor două secole, sunt reliefate aci, cu deosebită pătrundere, frământările
sufleteşti ale Românilor desbinaţi, prin politica vieneză de învrăjbire,
în două tabere religioase profund învrăjmăşite dealungul secolului
al XVIII-lea. E .am sumar tratată strădania episcopului Ioan Micu Clain,
pentru a obţine drepturi politice pe seama credincioşilor săi (p. 67—95),