Anuar 1

Ultimul Nr. — 10—12 —, în timpul tipăririi căruia a fost smuls condeiul
din mâna atât de harnică şi pricepută a Directorului, e cel mai subţire
din tot trecutul revistei, conţinând câteva recenzii (p. 313—343) şi o
Cronică de o pagină şi jumătate (p. 343—344).
An. XXVII (1941), cu care încheiem intenţionat scurta dare de seamă
asupra „Revistei Istorice" a lui N. Iorga, cuprinde cuvinte omagiale închinate
celui dispărut, de d-nii N. Bănescu, Th. Capidan, Jerome Carcopino
şi I. Simionescu, preşedintele Academiei Române; apoi o serie de articole,
dintre cari unsprezece articole (p. 131—152) şi toate dările de seamă (p.
153—170), Cronica şi Notiţele scrise de N. Iorga, ca pe vremea când trăia.
In afară de cei pomeniţi mai colaborează d-nii D. Berciu, N. A. Constantinescu,
Tr. Ionescu-Nişcov, Ion I. Nistor, G. Oprescu şi Gl, Radu
Rosetti.
/. CRĂCIUN
Revista Istorică Română. Bucureşti, 1938—1940, VoL VIII—X.
Conducătorii R, I. R. oferă publicului alte trei volume de o ţinută
la înălţimea cerută unui astfel de buletin, atât ca înfăţişare exterioară, cât
şi ca valoare intrinsecă.
In fruntea voi. VII, C. C. Giurescu publică necrologul bizantinologului
D. Russo, după care urmează un articol al amintitului bizantinolog, despre
„Modelele lui Stavrinos", stabilind că acestea au fost poeziile populare sau
poemele scrise în limba populară. P. N. Panaitescu, dă un interesant studiu
despre „Răboj în istoria Transilvaniei", mijlocul de a-şi face însemnările
ţăranul român, imitat şi de Secui; Gr. Nandriş răspunde criticelor lui
I. Bobulescu referitoare la metoda de „Editare a documentelor slavo-române",
dovedind că limba documentelor din cancelariile româneşti, ale primelor
veacuri dela înjghebare, a fost medio-bulgara; B. Slătineana, studiind
mai multe plăci de ceramică românească din sec. XVII, conclude că în
această epocă Transilvania a fost influenţată în arta ceramicei de cele două
Principate; D. Bodin, pe bază de material inedit aduce „Contribuţiuni la
istoricul consulatelor regatului celor două Sicilii în Principatele Române;
C. Grecescu, se ocupă cu „Mărturiile comisului Istoc", un slugă al lui Gr.
Ghica care dă câteva informaţii asupra acestui Domn; D. P. Bogdan îşi
sfârşeşte interesantu-i studiu despre „Diplomaţia slavo-română din sec.
XIV şi XV", concluzând că ea a fost influenţată de cea bizantină, de cea
occidentală, precum şi de cea sud-slavă, trecute însă prin forma românească
proprie; G. D. Florescu, în „Observaţii asupra doc. lui Mircea cel
Bătrân" critică metoda şi neglijenţa cu care Şt. Nicolaescu a publicat 16
doc. referitoare la acest Domn; C. Necşulescu la fel se războeşte cu N.
Bănescu şi A, Sacerdoţeanu în „Vechile formaţiuni politice româneşti la
Dunărea de Jos", însă cu puţină probabilitate de adevăr, care rămâne tot