Anuar 1

„care pretutindeni unde triumfă surpă supremaţia politică şi economică a
nobilimii feudale şi supune intereselor comerciale politica comunităţii".
Factorului economic îi atribue d. Andrei Oţetea înflorirea artei, rafinarea
personalităţii sau lărgirea culturii, care sunt efecte, nu cauze ale Renaşterii.
Concepţia lui Burkhardt, care vedea esenţa Renaşterii în triumful
individualităţii, este prin urmare combătută. Burkhardt vedea în orice
manifestare nouă în artă, literatură sau politică, simptome sau indicii ale
spiritului modern. Altfel sunt privite creaţiile spiritului de către d. Andrei
Oţetea; ele sunt reduse la simple epifenomene sau „produse de ordin secundar,
produse accesorii".
In explicarea acestei transformări epocale, autorul nu a ţinut seama
— fiindcă metoda materialist-istorică nu-i îngăduia — de spiritualitatea
omului medieval, de credinţa sa în transcendent şi de ascetismul cu care
era impregnat sufletul acestuia. Astfel d-lui A. Oţetea i-a lipsit una din
premisele necesare, când a conchis asupra cauzelor care au determinat
Renaşterea.
înainte de a se ivi capitalismul şi burghezia sa petrecut o transformare
în spiritualitatea Evului Mediu. Este ştiut că ascetismul 1-a lipsit
pe omul medieval timp îndelungat de o vieaţă pământească fericită.
Acesta trebuia să ducă o vieaţă lipsită de plăcerile pe care i le oferea
lumea dimprejur. S'a produs din această cauză o închistare, o anchilozare
a spiritului; lunga secetă din cursul Evului Mediu i-a uscat sufletul, făcându-1
setos după o viaţă mai bună. Atunci s'a petrecut o mare dramă
a spiritului. Omul şi-a pierdut credinţa în transcendent, în schimb se arată
dornic după o viaţă, care să-i ofere toate plăcerile, nu însă în cer, ci pe
pământ. Raiul şi-1 va făuri pe pământ, nu-1 va visa în cer. Urmare fatală
a acestei crize a spiritului a fost dorinţa de îmbogăţire, acumularea de
bani, de capital. Acesta devine necesar omului modern, al Renaşterii, fiindcă
este un mijloc de a-şi concretiza anumite manifestări noui ale spiritului.
Capitalul în consecinţă este un efect al dramei, nu o cauză.
Rolul atribuit capitalului în acest fel nu-i diminuat, este numai precizat,
căci fără îndoială capitalul şi burghezia constituesc o cauză fundamentală
a Renaşterii, însă nu numai ele.
Al doilea capitol important din studiul d-lui A. Oţetea îl constitue
Reforma. Cercetarea aprofundată a autorului asupra mişcării religioase
dela începutul sec. al XVI-lea 1-a dus la concluzii interesante. Cea dintâi
care se desprinde e ideea că Reforma nu sar datora nicidecum decadenţei
religioase a Bisericii catolice, ci unui complex de factori de ordin economic,
social şi politic, şi de nevoia consimţită de lumea creştină a unei
reînoiri religioase. D. A. Oţetea ignorează voit sau absorbit de scopul
propus, abuzurile şi erorile Bisericii catolice şi ale cderului ei. D. A.
Oţetea spune; „(Reforma) sar fi produs în mod necesar, chiar dacă Biserica
catolică n'ar fi abuzat de lunga ei stăpânire fără control". Această