Anuar 1

evlavie şi cu purtare curată, de a primi persoane destoinice şi
de a îndepărta pe cele nedestoinice şi de a face toate cele ce
se ţin de chemarea sa, după obiceiul lor, numai să nu fie potrivnice
învăţăturii dumnezeieşti, şi de a se bucura de veniturile
sale cele legitime, adică de acelea care le-au avut din vechime
predecesorii săi, episcopii bisericilor Grecilor, Sârbilor şi Românilor,
şi de a lua darea obişnuită pe an dela fiecare preot şi
protopop din bisericile româneşti" 1 ).
Atitudinea de toleranţă şi bunăvoinţă a Principelui Transilvaniei
ar surprinde şi ar părea inexplicabilă într'o vreme, în
care de repetate ori s'a încercat din partea conducătorilor politici,
îngrădirea de drepturi a bisericii ortodoxe. Totuşi privind
lucrurile mai de aproape, iese lămurit la iveală, că Gheorghe
Râkoczi II a avut destule motive, şi chiar motive puternice, cari
l-au îndemnat să ia faţă de Mitropolitul ortodox atitudinea aceasta
mai îngăduitoare. In primul rând, însăşi personalitatea Mitropolitului
Sava ar putea motiva, în oarecare măsură, încrederea
pe care Gheorghe Râkoczi II i-o anticipase, lăsându-i neştirbite
puterile asupra bisericii lui. Sava Brancovici aducea cu
sine în scaunul Mitropoliei prestigiul unei tradiţii familiare, creiată
de o serie întreagă de vlădici, răsăriţi din neamul lui şi
al unei apreciate activităţi bisericeşti, desfăşurată în cei câţiva
ani de păstorire protopopească la Ineu. Şi n'ar fi cu neputinţă
ca însuşi Gheorghe Râkoczi, în vre-una din şederile sale la proprietatea
pe care o avea în Mocrea, aproape de Ineu, să fi auzit
vorbindu-se de familia Brancovici şi de reprezentantul acestei
familii, contemporan cu el, de Sava. Dar ceeace trebue să fi
avut o înrâurire hotărîtoare asupra atitudinii Principelui, este
situaţia politică, în care înscăunarea lui Sava îl găseşte pe
Gheorghe Râkoczi. Principele Transilvaniei „încopcia" tocmai în
acele momente, după cum aminteam mai sus, raporturi de alianţă
şi de bună prietenie cu Domnii Ţărilor Române, cu Constantin
Şerban al Ţării Româneşti şi cu Gheorghe Ştefan al Moldovei,
1
) V. Mangra, o. c, pag. 52.