Anuar 1

•calităţi de om superior. Laudele exagerate şi lipsite de orice măsură merg
uneori aşa de departe că ele ne apar ca o ironie" (p. 11). Cu toate aceste
exagerări retorice lucrarea lui Procopius — folosită ca model şi pentru alte
panegirice de mai târziu, mai ales în epoca Comnenilor şi Paleologilor —
este de mare importanţă istorică şi geografică.
Pentru istoria Românilor interesează existenţa unor oraşe —• în acest
timp — la nordul Dunării, după aproape 300 de ani dela părăsirea Daciei,
şi problemele ce se pot pune în legătură cu cele şase cetăţi romane din
stânga Dunării: Lederata, Recidava, Drubeta-Theodora, Sycidava, Turris
Traiani (Turnu-Măgurele) şi Daphne. Din cele arătate de Procopius în
„De aedificiis" ar reeşi că romanitatea a continuat să existe cel puţin
până în veacul al Vl-lea nu numai în Panonia, ci şi în Dacia (p. 35).
Mai interesează din această operă a lui Procopius şi alte oraşe în
legătură cu noi: Justiniana Prima^ mai multe cetăţi cu apelativul „dava*
şi „para", 34 cetăţi şi castele din Dobrogea, etc.
Textul grecesc — cărţile III şi IV privitoare la noi — e reprodus
pe cale fotografică, metodă foarte costisitoare, însă singura prin care s'au
putut evita greşelile de tipar. Ambasadele lui Priscus, din voi. VIII, au
fost reproduse, dealtfel, tot aşa de către autor. Traducerea textului grecesc,
însoţit de note în subsol, reprezintă o muncă foarte ostenitoare.
Nu putem lăuda îndeajuns indicele dela sfârşitul celor trei volume
— la volumele anterioare am scos de asemenea în evidenţă aceste calităţi
inexorabile unor cărţi de ştiinţă — cari înlesnesc întrebuinţarea izvoarelor,
iar harta anexată la sfârşitul volumului XV e mai mult decât necesară.
7. CRĂCIUN
G. POPA-LISSEANU, Românii în izvoarele istorice medievale. Bucureşti,
Tip. „Bucovina" I. E. Torouţiu, 1939, in —8°, 281 p.
După cele 15 volume de izvoare privitoare la istoria Românilor în
Evul mediu, publicate de autor, o expunere sintetică a materialului documentar
cuprinse în ele nu era decât ceva firesc. Aceasta vrea să fie volumul
prezent, sau după expresia D-lui Popa-Lisseanu: „noi nu căutăm, prin
urmare, să aducem aci toate dovezile pentru continuitatea noastră, ...ci
numai dovezile ce rezultă din materialul textelor ce am publicat'" (p. 6).
Pentru problema părărsirii Daciei se aduc în discuţie ştirile din operele
lui Vopiscus şi Eutropius, primul un mistificator, pe cât se pare, din epoca
împăratului Teodosie (379—395), deci mai târziu cu peste o sută de ani
dela părăsirea provinciei sub Aurelian, iar al doilea un scriitor obiectiv,
-din acelaşi veac (316—387), pe ale cărui afirmaţii serioase se poate pune
mai mult temei.
Cuvintele lui Vopiscus din „Vita Aureliani", cari au dat mult de lucru