Anuar 1

aserţiune este o contestare faţă de concepţia care a acreditat până în
zilele noastre ideea, că Reforma s'ar datora exclusiv abuzurilor Bisericii
catolice şi ale acelor faimoase indulgenţe, de pe urma cărora s'a iscat
conflictul dintre Tetzel şi Luther,
Fără îndoială decadenţa Bisericii catolice nu-i singura cauză, dar este
una din multiplele cauze care au provocat criza religioasă. Biserica catolică
nu mai corespundea misiunii sale religioase; papalitatea şi clerul deasemenea.
Succesorii lui Inocenţiu al III-lea şi Bonifaciu al Vl-lea au fost
atât de îmbibaţi de spiritul nou al Reformei, încât numai respectau nici
măcar tradiţia, singura care le-a mai rămas dela înaintaşi. Se poate chiar
afirma, că biserica nu mai era pentru ei decât mijlocul de a-şi afirma mărirea
lor personală, căci atâtea opere de artă erau mai curând spre mai
mare glorie a papilor, decât spre gloria lui Isus Christos, Preoţii sunt
preocupaţi de politică, stau mai mult la Curte, decât în diecezele lor,
unde duc o viaţă veselă, uneori libertină. Religia a devenit pentru ei un
fel de obişnuinţă, o regulă a vieţii, în care se observă mai mult rit, decât
evlavie. Nemulţumirea pricinuită de această atitudine a papilor şi a clerului
catolic era generală şi tindea către un desnodământ. Faza ei culminantă
coincide cu una din crizele sufletului chinuit al lui Luther, de
problema mântuirii sufletului. Conflictul lui Luther cu Tetzel înseamnă
declanşarea revoluţiei. De aceea rolul lui Luther nu-i aşa de şters, cum
îl prezintă d. A. Oţetea. Fie un inconştient, exponent al vremii sale,
Luther are totuşi importanţa sa în deslănţuirrea revoluţiei religioase. In
consecinţă, decadenţa Bisericii catolice, rolul peremtoriu, propulsiv şi dinamic
al lui Luther, sunt condiţii sine qua non în explicarea Reformei.
O altă concluzie la care a ajuns d. A. Oţetea, studiind procesul genetic
al Reformei, este următorul: „Reforma nu e decât un aspect, aspectul
religios, al acestei mişcări (Renaşterea)". Sesizat însă de insuccesul
pe care 1-a avut Reforma în Franţa, autorul încearcă explicarea acestui
fapt astfel: „Una din cauzele principale pentru care Reforma a eşuat în
Franţa e că clasele rurale i-au fost ostile". Motivul acestei atitudini duşmănoase
a claselor ţărăneşti faţă de Reformă îl atribue d. A. Oţetea situaţiei
real prospere de care se bucura ţăranul francez, în timp ce ţăranul
german era ameninţat să fie redus la iobăgie.
D. A. Oţetea nu ţine seamă de factorul spiritual, pe care trebue să-1
fi avut în vedere mai ales în explicarea Reformei, care eminamente e un
fenomen spiritual. Factorul spiritual este primordial, fiindcă nu ştim cum
s'ar putea explica faptul, că ţările latine au rămas catolice, în timp ce
ţările germanice, inclusiv cele nordice, au trecut la Reformă. Explicaţia
rezidă tocmai în factorul spiritual, căci diferenţierea spirituală dela rasă
la rasă este cauza de căpetenie a acestui fapt. In cest sens explică şi
Nietzsche fenomenul „Reformei germane, care a venit ca o prosternare
energică a unor spirite înapoiate"...