Anuar 1

oraşele moldoveneşti au fost umplute de acest popor, reprezentanţii lui au
început să treacă şi spre Muntenia. Cu cât depărtarea de Moldova este mai
mare, cu atât populaţia evreească scade. Oltenia lui Mihai Viteazul este
până astăzi provincia cu cei mai puţini Evrei. Din nenorocire, şi birocraţia
românească a favorizat expansiunea Evreilor. După pacea dela Adrianopol,
în Ţările Române era nevoie de funcţionari. Cu puţină cultură se putea
câştiga în mod uşor pâinea de toate zilele. Goana oamenilor „după un
serviciu la stat", lipsa unor şcoli speciale (comerciale, industriale, etc.),
spiritul de iniţiativă mai desvoltat al Evreilor, precum şi alte cauze au contribuit
la infiltrarea acestora în toate domeniile de viaţă urbană.
Lupta împotriva elementului evreesc a început târziu. 0 opoziţie organizată
faţă de tendinţele evreeşti începe să se manifesteze numai după
venirea în ţară a Prinţului Carol de Hohenzolern. Pe timpul domniei lui
Cuza, ilogălniceanu acordase Evreilor prin legea comunală din 1865 drepturi
destul de însemnate. Epoca liberală a lui Brătianu a fost însă numită
de Evrei: Revenirea evului mediu (Rückfall ins Mittelalter). I. C. Brătianu,
revenind în 1867 la art. 94 („vagabondaj"), (p. 79), din Regulamentul organic
(1831), care spunea că „toţi cari nu pot dovedi că exercită o profesiune
de folos comun, vor fi expulzaţi". Cu toate că nu se vorbia direct de
Svrei, toată lumea înţelegea sensul acestui ordin. Cremieux (Isaak Moses),
preşedintele uniunii mondiale israelite, alerga la Napoleon III, cerând intervenţia
lui în afvoarea Evreilor. O depeşă a împăratului francez, adresată
Prinţului Carol n'a avut însă efectul dorit. Napoleon credea într'adevăr
că Evreii moldoveni ar fi fost victimele fanatismului religios al Românilor.
O atitudine asemănătoare avea şi guvernul englez. Dar şi
liberalii şi conservatorii, recunoşteau gravitatea problemei, luând măsuri
contra Evreilor, cari se înmulţiseră enorm.
In partea a doua a studiului, descrie autorul lupta Evreilor pentru
emancipare. Graţie legăturilor internaţionale, Puterile apusene luau mereu
atitudine favorabilă Evreilor. La congresul dela Berlin (1878), punându-se
din nou problema „naturalizării" Evreilor, România a trebuit să recunoască
în sfârşit egalitatea acestora, neputând obţine altfel recunoaşterea
sa ca Stat european independent. Dar constituţia dela 1879 admitea naturalizarea
(încetăţenirea) Evreilor numai individual. Astfel rămaseră lucrurile
până la sfârşitul războiului mondial. Constituţia din 1923 nu ma face
nici o deosebire în această privinţă. Deodată cu întregirea României, iudaismul
internaţional trecea în condică una din cele mai importante izbânde:
egalitatea „cetăţeanului" evreu cu cel român în toate domeniile vieţii.
A treia parte e întitulată: Puterea iudaismului în domeniul economic,
politic şi cultural. In timp ce primele două părţi priveau evoluţia problemei
evreeşti numai în Ţările Române, capitolul acesta priveşte chestiunea dela
războiu încoace, prin urmare: însemnătatea Evreilor în România întregită.
Autorul critică pe larg statistica oficială, care nu redă în mod fidel