Anuar 1

4. Tot pentru a micşora importanţa artei săseşti din această ţară,
istoricii de artă unguri admit o apropiere mai pronunţată a artei renaşterii
din Transilvania faţă de arta renaşterii italiene, decât de cea germană.
In realitate, lucrurile stau tocmai invers şi autorul nu le atribue unor
Germani imigraţi, ci Saşilor indigeni (p. 12—13).
E de remarcat amănuntul: vechii călători streini laudă oraşele săseşti,
nu pe cele ungureşti. In zilele noastre cunoscutul istoric maghiar,
Szâdeczki, scria la 1910 că „ceeace s'a creat în Transilvania sub raport
artistic, în cursul veacurilor, este incontestabil în prima linie opera Saşilor",
iar L. Romier, constata la 1931 „că la europenizarea Transilvaniei
au contribuit Saşii mai mult decât Ungurii" (p. 14).
Astfel apropierea artei renaşterii din Transilvania de arta renaşterii
germane e evidentă şi ceeace au făcut Balogh şi Csabai nu e decât falsificarea
internaţională a adevărului, pentruca să poată descoperi un stil
sub pretinsă influenţă maghiară.
Tot o denaturare a adevărului e şi încercarea D-şoarei Balogh de a
prezenta oraşul Cluj ca oraş unguresc, cu meşteri în majoritate covârşitoare
maghiari, cu toate că istoricii de artă unguri nu pot prezenta decât
1—2 nume ungureşti (p. 17—18). E adevărat că Clujul a fost maghiarizat
cu forţa, luându-se la 1568 biserica Sf. 1 Mihail din Piaţa Mare) (Piaţa Unirii)
dela Saşi, iar la 1569 impunându-li-se acestora ca slujba religioasă să
se servească numai în limba maghiară, însă în epoca Renaşterii arta şi
conducerea corporaţiilor era încă săsească. Nici chiar mecenaţii Clujului
n'au fost decât în mică măsură Unguri veritabili. Familia Micola de Szamosfalva,
pe a cărei lespede de mormânt apar mai întâi motive ale Renaşterii,
e de origine românească (p. 21), Preotul oraşului Jobannes Clyn
(—Klein), ctitorul renumitei uşi de sacristie dela 1528, a fost Sas, tot
aşa! Fftistich. Bogner, şi a. m. d. Unii dini conducătorii Transilvaniei, iubitori
de artă, n'au fost nici ei de origSne ungurească: Zdpolya a fost slovac
(Principii Ioan, 1526—1540, şi fiul său Ioan Sigismund, 1556—1571), tot
aşa călugărul George Martinuzzi (guvernator în timpul minoratului lui
Ioan Sigismund); episcopul Sigismund Thurzo din Austria; predecesorul
său, George Szatmări (1501—1506), a fost un german; apoi familiile Lăszay
(Lăzo), Haller, Statileo, Bdthory (şvabi) şi chiar Bethlen-eştii (francezi),
n'au fost de origine maghiară (p. 22).
5. Este oare îndreptăţită învinuirea Ungurilor, că Românii n'au luat
parte la mişcarea artistică a Renaşterii şi că sar găsi unele influenţe ale
„renaşterii maghiare înfloritoare" în Principatele Române: în Moldova şi
Ţara Românească? Dl. C. Petranu răspunde tot atât de amănunţit şi dodocumentat,
şi la aceste întrebări, ca şi la celelalte de mai sus. înainte insă
de a urmări argumentele autorului, lăsăm să urmeze propriile D-sale cuvinte,
grele ca o sentinţă şi atât de potrivite cu starea de mizerie, în care
au fost ţinuţi Românii din Transilvania pe vremea stăpânirii maghiare: