Anuar 1

istoricilor români şi streini: „sublato exercitu et provincialibus", sunt interpretate
de autor în sensul trecerii armatei şi cel mult al provincialilor
romani dincolo de Dunăre, nu şi al Dacilor romanizaţi. „Dacii romanizaţi,
făcând parte din masa cea mare a poporului trac... n'au putut fi evacuaţi,
ci au rămas pe loc, trăind în simbioză cu Goţii „federaţi" şi apoi cu Hunii,
şi ei la un moment dat „federaţi" şi cu ceilalţi barbari-cari au mai năvălit
peste eii... şi pe cari, uneori, îi vor fi însoţit în războaie, dar, de cele mai
multe ori, îi vor fi servit cu hrana ce produce pământul pe care ei înşişi
îl cultivau; căci Romanii din Dacia formau elementul rural ce se ocupa
în special cu agricultura şi cu creşterea vitelor" (p. 25).
Eutropius e mai precis în lucrarea sa „Breviarium historiae romanae"
atunci când scrie: „abductos Romanos ex urbibus et agriş" — ceeace ar
însemna, după D-l Popa-Lisseanu, că Eutropius a putut înţelege numai
evacuarea populaţiunii romane, nu şi pe aceea a Dacilor romanizaţi. Rufius
Testus, care scrie un „Breviarium rerum gestarum populi Romani" din
ordinul împăratului Valens (364—378), vorbeşte, dealtfel, şi el numai despre
„Romani" (discuţia problemei, în contradictoriu cu istoricii unguri, p.
16—17). De sigur e greu de închipuit evacuarea totală a populaţiunii dintr'o
ţară întreagă, cum a fost Dacia, cu o întindere de aproximativ 300.000
km. p. (p. 22 şi urm.).
Pentru epoca năvălirilor barbare autorul îşi grupează materialul, foarte
nimerit, în ordinea cronologică a năvălirii popoarelor: izvoarele în legătură
cu venirea Goţilor, apoi a Hunilor, a Slavilor şi a Ungurilor.
Stăpânirea Goţilor e urmărită după Ammian Marcellin şi Jor,danes;
cel dintâi scriindu-şi opera în jurul anului 400, iar al doilea prin 551.
Deşi Ammian nu pomeneşte în „Războiul cu Goţii" pe locuitorii
băştinaşi din Dacia, mai multe numiri geografice pot fi localizate în regiunile
noastre, din interpretarea istorică a cărora se pot trage o mulţime
de concluzii pentru trecutul românesc. Numirile de localităţi, de râuri,
etc. din „Getica" lui Jordanes au aceeaşi importanţă pentru noi.
Trecerea Hunilor peste regiunile locuite de Români se reoglindeşte în
scrierile lui Priscus şi Procopius, autori de opere serioase de pe la mijlocul
veacului V — primul — şi mijlocul veacului VI — al doilea. „Ausonii" şi
,,mied"-ul din „Ambasadele" lui Priscus denotă o populaţie romanică autohtonă
în veacul al V-lea în regiunile Banatului şi Crişanei, iar oraşele
şi cetăţile din panegiricul lui Procopius din Caesarea dovedesc persistenţa
unei romanităţi până în veacul al Vl-lea nu numai în Panonia, ci şi în
Dacia.
Pentru epoca Slavilor autorul pomeneşte pe Nestor, care-şi scrie
„Cronica" pe la 1110 — amintindu-ne sub numirea de Volochi — şi apoi
mai multe isvoare ruseşti, bizantine, ungureşti şi papale, în cari e vorba
despre Brodnici, populaţie românească de pe valea Prutului — cum crede
D-l Popa Lisseanu — dintre anii 1147—1359.