Anuar 1

mânii n'aveau încă un nume unguresc. Cu alte cuvinte, numirea de Oláb
pare să nu fi existat în primele decenii ale veacului al XIII-lea. Rezultă
că începutul imigrării Românilor în Transilvania nu poate fi de cât puţinanterior
anului 1222, data primului nostru document. Dacă Românii ar fi.
ocupat partea de Sud-Est a Ungariei încă din veacul al X-lea, cum chiar
unii istorici unguri au admis, ei ar fi purtat în veacul al XIII-lea un nume
mai bine adaptat geniului limbei maghiare" (p. XLV).
Amintind în treacăt, faptul plin de învăţăminte, că forma Oláh-Olací
nici în veacul al XIV-lea n'a ajuns să se generalizeze, coexistând cu forma
de origine slavă „Valachus" şi „Valachalis", ceeace denotă că limba maghiară
nici în veacul al XIV-lea nu şi-a putut impune „geniul" ei trasformator,
ne oprim asupra concluziilor finale al d-lui L. Gáldi: „Numele unguresc
de Olâh n'a prins forma sa „maghiarizată" ,de cât spre mijlocul veacului
al XIII-lea. Urmează că contactul nostru cu acest popor balcanic fscl.
Românii), n'a putut interveni într'o epocă mai veche", [tp. XLVII).
Concluzia este revelatoare. Din ea se desprinde faptul că Ungurii
n'au ajuns să ia încă contact cu Românii la 1222, de când datează primul
document considerat de editori ca autentic şi care aminteşte de existenţa
Iui „terra Blacorum" şi nici chiar cu Secuii, amintiţi în acelaş document ca
locuind în „terra Siculonum". Mai mult. Dl. L. G. precizează că „forma
Olăh nu poate fi anterioară invaziunii Tătarilor; înainte de 1241 — spune
d-sa — nu se găseşte nici o urmă despre ea" (p. XLVI), ceeace — dat fiind
faptul că documntele atestă precis prezenţa Românilor în Transilvania
înainte de năvălirea mongolă — impune o singură concluzie logică: Ungurii
abia după invazia tătară (1241) au ajuns să pătrundă mai stabil în Transilvania,
pentru ca luând cunoştinţă de realităţile etnice de aici, să poată
modifica numele locuitorilor băştinaşi după „geniul limbei maghiare' 4 .
Acesta este singurul rezultat logic al speculaţiilor lingvistice ale d-lui
L. Gádli, rezultat care de fapt corespunde realităţii istorice. Este o concludentă
dovadă că înainte de invazia mongolă au existat în Transilvania
organe ale autorităţi regale ungare, chiar şi câţiva proprietari a căror naţionalitate
nu poate fi totdeauna stabilită, dar e sigur că ría existat o populaţie
maghiară, veche şi numeroasă. Uşurinţa cu care au putut alunga
Tătarii pe aceşti Unguri 1 ) şi neputinţa de a-i desrădăcina pe Români,
Saşi şi Secui, dovedeşte puţinătatea, recenta provenienţă şi lipsa de legătură
a Ungurilor cu pământul Transilvaniei. De fapt abia în a doua jumătate
a veacului al XIII-lea, începe a apărea în număr tot mai mare proprietari
unguri, proaspeţi investiţi de autorităţile regale, aceşti noi veniţi lovindu-se
pretutindeni de prezenţa populaţiei româneşti, pe care în sfârşit
ajunge să o boteze cu numele de Olâh, traducând numirile de sate şi locuri
găsite, pe înţelesul lor.
1
) Jakab E., o. c, p. 20. *.