25.12.2013 Views

Anuar 1

Anuar 1

Anuar 1

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

DĂRI DE SEAMĂ 419

până în vremea regelu Sigismund al Ungariei, precum şi o scurtă cercetare

a organizaţiilor lor politice, administrative, militare şi bisericeşti.

Povestirea neîntreruptă a întâmplărilor o tace autorul numai deia

domnia primului rege al Ungariei din dinastia de Habsburg, Albrecht, demonstrând

prin aceasta, că legăturile acestei dinastii germane, precum şi

politica dusă de Curtea dela Viena cu Transilvania, dar mai ales cu Germanii

acestei provincii, constitue firul roşu în lucrarea de faţă.

Albrecht se arată în măsurile sale ca un prieten al iobagilor, insistând

cu toată autoritatea lui pentru o îmblânzire a sancţiunilor aplicate revoluţionarilor

din Transilvania, în urma evenimentelor triste din anul 1437.

Din nefericire a domnit însă numai doi ani (1437—1439), murind la sfârşitul

unei campanii nereuşite contra Turcilor. Su. domnia lui începe să se

manifesteze particularismul nobililor unguri, care accelerează prăbuşirea

Regatului dunărean.

Sub domnia autoritară a regelui Matia Corvinul „reprezentantul european

al rasei maghiare", cum îl numeşte cu predilecţie istoriografia maghiară,

curentul separatist al nobililor este ţinut în frâu. Din cauza participării

la revoluţia — nereuşită — contra lui Matia Corvinul (1467), acesta

pedepseşte cu moarte şi pe nobilii saşi (Erbgrâven), solidari cu ceilalţi

răsvrătiţi din Transilvania, înlăturând prin aceasta o piedecă din calea

unirii Saşilor într'o comunitate unde fiecare avea drepturi egale, o evoluţie

care se încheie tot sub domnia acestui rege vestit. Confîrmarea privilegiilor

la 6 Februarie 1486, o face Matia Corvinul pentru prima dată în istoria

Transilvaniei pentru toţi Saşii din această provincie.

După moartea acestui rege talentat, care uitase însă că problema externă

cea mai importantă, este pericolul turcesc, Ungaria mai resistă sub

doi regi slabi (Vladislav II şi Ludovic II), incapabili să apere autoritatea

Statului contra intereselor particulariste ale nobililor. Reprezentantul lor

principal era voevodul Transilvaniei, Ioan Zâpolya. Pentru a se descărca

de răspunderea, că nobilii ar fi distrugătorii Regatului, aceştia hotărîră în

dieta ţinută pe câmpul dela Rakos (1505), că dacă regele Vlalislav va muri

fără urmaşi masculini, atunci coroana ungară să treacă numai asupra unui

reprezentant nobil „al poporului băştinaş scitic", să nu mai fie ales vreun

străin.

Când la 29 August 1526 Ungaria se prăbuşeşte la Mohâcs, rămân doi

pretendenţi pentru a exercita dominaţia nominală asupra acestei ţări:

Arhiducele Ferdinand de Austria (fratele împăratului Carol V), însurat

cu Ana, sora regelui Ludovic II, mort în luptă, şi adversarul său transilvan,

Ioan Zâpolya, care declară acum valabile hotărîrile dietei dela Rakos.

Acestei lupte „bazată pe două documente scrise pe pergament" (actul

matrimonial al lui Ferdinand şi stipulaţiunile formulate în dieta dela Rakos),

autorul îi dedică partea a doua a lucrării sale.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!