partea i, ii: planul de management şi regulamentul rezervaţiei ...

principală, a lucrărilor de protecţie a terenurilor împotriva eroziunii solului. În deceniul
1931-1940 debitul de aluviuni a fost de 2.420 kg/s, iar acest debit a scăzut foarte mult în
deceniile de după 1960, la 1.377kg/s între 1961-1970, la 1.308 kg/s între 1971-1980 şi la
697 kg/s între 1981-1990. Această scădere a atras şi modificarea valorii multianuale de
la 67,5 milioane tone/an pentru perioada 1921-1960, la 58,7 milioane tone pentru
perioada 1961-1980 şi la numai 22 milioane tone pentru deceniul 1981-1990. Reducerea
volumului de aluviuni contribuie la scăderea sursei de aprovizionare a cordoanelor
litorale şi respectiv a plajelor marine favorizând procesele de abraziune şi retragerea
ţărmului.
2.6 Soluri, subsoluri
2.6.1 Principalele tipuri de soluri
Conform lucrării „Harta solurilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării elaborată de I.
Munteanu şi colab., în 1996, principalele tipuri de sol şi folosinţe sunt:
Solurile aluviale sunt soluri foarte tinere caracteristice în principal grindurilor din partea
fluvială (vestică) a deltei, care în mod regulat primesc aluviuni proaspete. Aceste grinduri
sunt suficient de înalte (2-5mrMN) pentru a fi moderat drenate şi aerate, cel puţin în
partea superioară a profilului de sol (după inundări, apa freatică coboară la adâncimi de
2-3m). Aproximativ 35.000ha de zone cu soluri aluviale sunt îndiguite şi cultivate. În
condiţiile unui management adecvat aceste soluri sunt productive pentru o gamă largă
de tipuri de culturi pentru teren uscat, dar, din cauza climei uscate fără irigaţii, producţiile
sunt mici şi foarte mici. Orzul, lucerna şi floarea soarelui şi în mai mică măsură grâul de
toamnă, sunt cele mai potrivite culturi. În ecosistemele naturale, solurile aluviale au un
procent relativ redus de acoperire cu vegetaţie, aceasta constând în principal din pajişti
mezo-xerofile pe grindurile înalte, sau pajişti mezofile şi sălcete pe grindurile umede.
Aceste soluri, însă, sunt foarte potrivite pentru pădurile de plop.
Limnosolurile, includ depozitele lacustre/lagunare de pe fundul lacurilor. Aceste
sedimente sunt în marea lor majoritate alcătuite din suspensii minerale aduse de apele
Dunării şi cele provenite în urma proceselor chimice şi biologice care au loc la nivelul
masei de apă şi sedimentelor. Biofuncţiile limnosolurilor în cadrul ecosistemelor acvatice
sunt similare solurilor din cadrul ecosistemelor terestre, având rol de:
• mediu de creştere şi suport pentru vegetaţia acvatică;
• habitat pentru fauna bentonică;
• stocarea şi înmagazinarea metalelor grele aduse de apele fluviului;
• filtru, ajutând la protejarea apelor lacurilor şi a celor freatice împotriva poluării
chimice, dar cu efect asupra apei din lacuri, prin producerea carbonului organic
volatil (CH 4 - CO 2 ) şi emisii de H 2 S.
Gleisolurile, reprezintă principalul component al învelişului de sol caracteristic formelor
de relief cuprinse între 0,0 şi 0,5mrMN. Sunt dezvoltate pe depozite aluviale, dar câteva
dintre ele s-au format şi pe depozite de loess (Câmpia Chiliei). Dacă nu sunt drenate şi
cultivate, gleisolurile sunt acoperite, predominant, cu stufărişuri, păpurişuri şi rogozuri.
Pe grindurile fluviale acestea se găsesc sub păduri de Salix alba, Salix fragilis şi pajişti
cu Agrostis stolonifera şi Carex sp.
_________________________________________________________________________________ 29
A.R.B.D.D. ‐ Ocroteşte natura şi păstrează tradiţiile!