partea i, ii: planul de management şi regulamentul rezervaţiei ...

B. Zone umede
B1 Vegetaţie acvatică
a) Arii depresionare inundate frecvent, acoperite cu vegetaţie higrofilă fixată (stuf,
papură, rogoz)
Acest tip de ecosistem cu o mare desfăşurare în suprafaţă este în continuarea celor cu
apă stagnantă (lacuri), în cadrul vastelor depresiuni morfologice limitate, fie de grindurile
fluviale, fie de acestea şi cele marine. Aceste suprafeţe sunt sub apă, dar puţin adâncă
(sub 1m, chiar 0,3 – 0,5m) în perioada de vară-toamnă şi destul de adâncă (peste 1m) în
perioada apelor mari de primăvară şi începutul verii. Aceste suprafeţe care ocupau
înainte de amenajarea unor incinte agricole şi silvice un procent foarte mare în deltă,
domină totuşi depresiunile Matiţa-Merhei-Trei Iezere-Bogdaproste, Roşu-Puiu-Lumina,
Isac-Uzlina-Gorgova. În arealul acestor terenuri mlăştinoase intră şi o parte din grindurile
fluviale şi marine. Prin ridicarea nivelului apei în perioada inundaţiilor, acest ecosistem
palustru se extinde şi mai mult, temporar, în dauna ecosistemelor terestre (de grind şi
câmp), constituind lacurile cele mai bune pentru reproducerea speciilor de peşti din
ecosistemul lacustru. Specia de vegetaţie dominantă este stuful (Phragmites australis),
care a dat şi denumirea acestor terenuri, de stufărişuri, deşi în interiorul lor spectrul
floristic este foarte bogat. Aceste terenuri reprezintă cele mai bune locuri de depunere a
icrelor, de reproducere şi creştere a puietului de crap, somn, plătică, ştiucă, etc., de
cuibărire a multor specii de păsări.
b) Formaţiuni de plaur
Plaurul este constituit din rizomi de stuf (Phragmites australis), întreţesuţi şi cu rizomii
altor plante, cu grosimi de 0,5- 1,5m, încărcat cu humus şi materii organice
netransformate. Alături de stuf cresc şi alte plante: papura (Typha angustifolia, Typha
angustifolia), pipirigul (Scirpus lacustris, Scirpus radicans), săgeata apei (Sagittaria
sagittifolia), rogozul (Carex spp.), busuiocul de baltă (Stachys palustris) etc. În solul
plaurului care rezultă din transformarea resturilor organice, trăiesc foarte multe animale
mici şi microscopice.
Pe măsură ce se încarcă cu un strat de sol şi resturi organice, plaurul se fixează pe
substratul depresiunii, fiind ridicat doar la ape foarte mari. Din suprafeţele insulelor de
plaur se rup bucăţi mai mici care sunt purtate de vânt şi de curentul de apă în gura
gârlelor şi canalelor, blocând circulaţia bărcilor şi şalupelor. Aceste situaţii se întâlnesc
frecvent în complexele lacustre Matiţa-Merhei-Trei Iezere- Bogdaproste şi Roşu-Puiu-
Lumina. În acţiunea de amenajare a incintelor pentru agricultură şi piscicultură, plaurul
constituie un impediment şi în acelaşi timp sursă nocivă, deoarece se întrerupe circulaţia
apei şi îndepărtarea hidrogenului sulfurat. În acelaşi timp, plaurul este un bun loc de
adăpost iarna pentru peşte, iar vara, puietul de peşte găseşte loc ferit faţă de răpitori.
Apar şi aici situaţii critice, când apa de sub plaur nu este primenită suficient şi deci
oxigenată. Cantitatea mare de hidrogen sulfurat rezultat din procesul de descompunere
a substanţelor organice, produce asfixierea peştilor.
c) Păduri de salcie în amestec (zăvoaie), pe grindurile fluviale şi ostroave
Acest ecosistem ocupă grindurile fluviatile din lungul braţelor principale şi la bifurcaţii,
unde prin extindere, capătă aspectul unor câmpii aluviale cu înălţimi de până la 3 m.
Grindurile fluviale în prima jumătate a deltei constituiau înainte de intervenţia organizată
a omului, domeniul pădurilor de sălcii, a plopului alb, la care se asociază cătina roşie,
_________________________________________________________________________________ 41
A.R.B.D.D. ‐ Ocroteşte natura şi păstrează tradiţiile!