partea i, ii: planul de management şi regulamentul rezervaţiei ...

Braţul Chilia (120 km de la Ceatalul Chiliei) este cel mai important braţ al Dunării sub
aspectul scurgerii. Până în anul 1890 s-a caracterizat printr-o tendinţă de creştere a
debitului. După anul 1910 când transporta 72% din debitul fluviului la Ceatalul Chiliei,
braţul Chilia înregistrează o tendinţă de scădere a debitului (63,8% în 1950, 63% în
1960, 60,8% în 1970, 59,1% în 1980 şi 58% în 1990. În aceeaşi perioadă ponderea
braţului Tulcea (având 17 km între Ceatalul Chiliei şi Ceatalul Sf. Gheorghe), a crescut
de la 28% la 42,4% în 1990, nu atât datorită braţului Sf. Gheorghe care a suferit o
acţiune de scurtare a traseului iniţial de 109 km lungime la 70 km în prezent (cel mai
mare coeficient de meandrare: 1,7) cât mai ales creşterii rolului braţului Sulina (lung de
63,7 km la care se adaugă circa 8 km de prelungire în mare prin diguri laterale) de la 7-
8% la sfârşitul secolului trecut la circa 20% în prezent, ca urmare a rectificării şi dragării
lui continuu pentru menţinerea posibilităţilor de navigaţie.
Din debitul de apă al Dunării la Ceatalul Chiliei o mică parte pătrunde prin reţeaua de
gârle şi canale în complexele lacustre, sau prin revărsare peste maluri în perioada apelor
mari de primăvară. Se apreciază că în perioada 1980-1989 braţele Dunării cedau în
interiorul deltei un debit estimat de circa 620 mc/s, ca urmare a realizării unor canale
mari (Canalul Mila 35, Crişan-Caraorman). Din acest debit, circa 350 mc/s au fost
vehiculate prin reţeaua de gârle şi canale şi 270 mc/s au fost revărsate peste maluri. Cea
mai mare parte, de circa 350 mc/s se acumulează în spaţiul dintre braţele Chilia, Tulcea
şi Sulina, urmată cu 170 mc/s în spaţiul dintre Sulina şi Sf. Gheorghe, şi 100 mc/s în
spaţiul dintre braţul Sf. Gheorghe, lacul Razim şi ţărmul marin (C. Bondar, 1993). Având
în vedere perioada de stagnare a volumelor de apă pătrunse în interiorul deltei, care
variază în funcţie de regimul hidrologic anual (2 luni în 1921 – an cu ape mici şi 10-11
luni în anii cu ape mari – 1940, 1942, 1970) o parte din acestea se pierd prin procesele
de evaporaţie şi evapotranspiraţie, încât la ieşire către Marea Neagră, pierderile sunt de
circa 10% (Tabelul 2.7.1).
Tabelul 2.7.1 Debitele lichide ale Dunării la intrarea şi ieşirea din deltă şi pe
braţele principale (mc/s) (după C. Bondar, 2004)
Perioada
Cursul de apă 1921-1950 1951-
1960
1961-
1970
1971-
1980
1981-
1990
1991-
2000
1921-
2000
Q(mc/s)
%
Q(mc/s)
%
Q(mc/s)
%
Q(mc/s)
%
Q(mc/s)
%
Q(mc/s)
%
Q(mc/s)
%
Dunăre, intrare 6295
100
6476
100
6976
100
6892
100
6209
100
6240
100
6515
100
Braţul Chilia 4018
63,8
4074
62,9
4244
60,8
4076
59,1
3606
58,1
3390
54,3
3901
59,9
Braţul Sulina 906
11,2
1060
16,4
1181
16,9
1289
18,4
1235
19,9
1253
20,1
1154
17,7
Braţul Sf.
Gheorghe
1236
19,0
1293
20
1382
19,8
1510
21,9
1399
22,5
1583
25,4
1400
21,5
Dunăre,
vărsare
5986
95,1
6215
96,0
6657
95,4
6534
94,8
5589
90,0
5702
91,4
6113
93,8
Diferenţă
intrare-vărsare
- 309 - 261 - 319 - 358 - 620 - 538 - 402
În anul 2006 regimul hidrologic al Dunării s-a caracterizat prin nivele ridicate comparativ
cu nivelul cotelor înregistrate în anii 2004 şi 2005 (Figura 2.7.1).
_________________________________________________________________________________ 33
A.R.B.D.D. ‐ Ocroteşte natura şi păstrează tradiţiile!