partea i, ii: planul de management şi regulamentul rezervaţiei ...

Costumul bărbătesc cuprinde îmbrăcămintea capului (căciula, pălăria), cămaşa, brâul,
haine de deasupra (zăbun, cojoc, manta) şi încălţăminte (opinci, pantofi). Mutaţiile socioeconomice
din viaţa satelor din zona limitrofă a Rezervaţiei au determinat schimbări şi în
aspectul vestimetaţiei: în locul piesele de port ţesute din lână, a pestelcii “cusute” cu
motive decorative, a maramei care se mai păstra în unele sate (în cele din judeţul
Constanţa) întâlnim după 1920, o vestimentaţie care relevă renunţarea la anumite
preocupări tradiţionale ale femeii, cât şi influenţa oraşului. Astfel, în costumul femeiesc,
în locul maramei sau a basmalei cu ciucuri, se poartă basma înflorată sau neagră,
procurată de la prăvălii. Fusta şi bluza de lână, ţesute şi cusute în casă, sunt înlocuite cu
aceleaşi tipuri de piese dar din materiale produse industrial.
Costumul ucrainean, cuprindea până în perioada anilor 1930, legătura pentru cap
(“casincă”, cămaşa dreaptă (“rubaşcă”), fusta (“iubca”) din pânză, rochia (“platia”), şorţul
şi cheptarul, pentru femei, şi căciula, cămaşa (rubaşcă), brâul, pantalonii, haina,
încălţămintea, pentru bărbaţi.
Costumul lipovenesc, păstrează, în ansamblul său unele elemente din vechiul port
rusesc din preajma Volgăi centrale, ţinut de unde a venit această populaţie. Totodată,
acest costum relevă stadiul avansat de disoluţie a industriei casnice, ţărăneşti,
caracteristic pentru Rusia secolului al XIX-lea. Structura costumului este alcătuită din
legătura de la cap (“cipcică”, “casiuca”, “şalichi”), cămaşa (“rubaşcă”), fusta (“jupca”),
bluza (“cohta”, “cofta”), brâul (“pois”), haina de iarnă (“pufoaica” şi “caţaveica”), papuci de
postav sau botine pentru femei şi căciulă, cămaşă (“rubaşcă”), pantaloni (“ştanî”,
“briuchi”), brâul, hainele de iarnă (“pinjac”, “palto”, “padioca”: pufoaica, şuba), pentru
bărbaţi.
În zona limitrofă Rezervaţiei au convieţuit şi convieţuiesc cu populaţia locală şi alte etnii,
(aromânii – în localităţile Baia, şi Ceamurlia de Jos din judeţul Tulcea şi Mihai Viteazu
din judeţul Constanţa, tătarii, care au locuit în satul Nuntaşi) care au obiceiuri specifice,
parţial păstrate până în zilele noastre, influenţate desigur de transformăriile socioeconomice
ale perioadei actuale.
Specificul caselor – arhitectura rurală reprezintă caracteristici care dau localităţilor din
Rezervaţie şi din vecinătate un specific aparte. În localităţile din Delta Dunării este
frecventă tehnica ridicării locuinţelor cu pereţi din stuf lipit în mănunchiuri verticale între
stâlpi de stejar sau salcâm şi şipci orizontale. În localităţile limitrofe se întâlnesc locuinţe
construite din paiantă şi anexe gospodăreşti cu pereţi din nuiele împletite sau despărţituri
de lemn susţinute de stâlpi de lemn de esenţă tare. Aceste tehnici şi materiale de
construcţie, la care se mai adaugă piatra, utilizată la fundaţie, soclu, beci, fântână, gard
sau grajd, sporesc varietatea pe care o are utilizarea pe scară largă a lutului şi a stufului.
Lutul este folosit ca materie primă amestecat cu paie de orz sau grâu şi frământat bine
cu apă pentru a forma o pastă numită ceamur care este apoi întrebuinţat pentru
construirea caselor, fie “turnat” sau “pus” direct pe sol sau pe temelia de piatră pentru
ridicarea zidurilor, în patru straturi succesive, pe măsură ce se usucă fiecare strat la
intervale scurte de timp, vara, fie pentru prepararea chirpicilor prin turnarea şi presarea
în forme de scândură, paralelipipedice, fără baze, de obicei cu dimensiunile 10 x 20 x 40
cm. Alt material local folosit în construcţie este stuful, utilizat atât în construcţia pereţilor
locuinţelor în mănunchiuri verticale lipite între furci, cât mai ales în construirea anexelor
gospodăreşti: grajduri, samalâc, şopron, magazii, coteţe, garduri cu diferite
împletituri,etc. Atât în Delta Dunării cât şi zona limitrofă sunt frecvente casele învelite cu
_________________________________________________________________________________ 93
A.R.B.D.D. ‐ Ocroteşte natura şi păstrează tradiţiile!