partea i, ii: planul de management şi regulamentul rezervaţiei ...

Fondul funciar agricol din Rezervaţie a început să se extindă în perioada 1938-1940,
înlocuind zonele umede si inundabile, prin lucrări hidrotehnice de îndiguire şi desecare,
cu terenuri agricole. O dată cu execuţia acestor lucrări şi introducerea acestor terenuri în
circuitul agricol au apărut şi o seama de probleme neprevăzute: lipsa forţei de muncă
pentru o agricultură de tip industrial, procesele de sărăturare secundară, reducerea
rezervelor de carbon organic şi managementul dificil al unor sisteme dezechilibrate ca
urmare a faptului că intrările (combustibil, ingrăşăminte, insecto-fungicide, seminţe, etc.)
erau mult mai mari decât ieşirile (producţia agricolă). După cateva încercări de practicare
a agriculturii unele din aceste zone au fost abandonate.
Impactul negativ al acestor agro-sisteme asupra ecosistemelor vecine. Renaturarea
suprafeţelor îndiguite, constituie o componentă principală în cadrul obiectivelor
Administraţiei Rezervaţiei de conservare a biodiversităţii în Delta Dunării. Principiul
general de renaturare a incintelor îndiguite este acela de conectare la regimul natural de
inundabilitate. Refacerea funcţiilor ecologice conduce la dezvoltarea resurselor tipice
zonei, cu activităţile tradiţional-economice ale populaţiei locale: pescuitul, vânătoarea,
tăierea stufului, păşunatul, recreerea.
2.12.3 Fondul forestier, silvicultura şi exploatarea lemnului
Fondul forestier este constituit din totalitatea suprafeţelor pădurilor, a terenurilor
destinate împăduririi şi a suprafeţelor care servesc nevoilor de cultură, producţie şi
administraţie silvică. Fondul forestier din Rezervaţie se află în administrarea Regiei
Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Tulcea. În conformitate cu Normele
tehnice pentru amenajarea pădurilor încheiate în anul 2004, şi cu rapoartele Direcţiei
Silvice Tulcea privind activitatea de silvicultură, suprafaţa fondului forestier din Delta
Dunării este de 22.656 ha. Vegetaţia forestieră s-a extins în mod spontan şi în zone
situate în afara fondului forestier înregistrat, în regim liber de inundaţie. Se apreciază,
astfel, o suprafaţă de circa 3.000 ha acoperită cu vegetaţie forestieră în afara fondului
forestier. Suprafaţa pădurilor din Rezervaţie (cele mai stabile ecosisteme terestre)
acoperită cu asociaţii de arbori sau arbuşti reproduşi natural sau plantaţi, este de 15.377
ha. Din aceasta, 8.845 ha (57%) sunt păduri plantate şi 6.532 ha (43%) sunt păduri
naturale; cele din ultima categorie provin din renişuri. Dintre pădurile naturale, 16% se
găsesc pe terenurile joase din delta fluvială.
În arborete, ponderea este deţinută de specii de foioase (15.341 ha), răşinoasele fiind
slab reprezentate (36 ha) prin specii de pin negru şi chiparos de baltă, care vegetează
pe nisipuri şi respectiv pe malurile braţului Sf. Gheorghe în zona cuprinsă între Km 79 şi
Km 63, fiind plantate artificial. Foioasele sunt reprezentate în special prin clone de plop
euroamerican, plop alb, plop negru, salcie albă, stejar, frasin de Pensilvania, salcâm, etc.
Din punct de vedere ecologic şi economic, pădurile din Rezervaţie au, preponderent,
funcţie de protecţie (73% din suprafaţă) funcţia de producţie fiind reprezentată mai puţin
(27% din suprafaţă). În ceea ce priveşte funcţia de producţie pe primul plan este
producerea de masă lemnoasă, iar pe plan secundar ciupercile, plantele medicinale,
vânatul şi altele. Pădurile de interes economic sunt concentrate în delta fluvială.
Economia forestieră absoarbe o mică parte din forţa de muncă disponibilă în Rezervaţie.
Creşterea gradului de ocupare a populaţiei în acest domeniu se mai poate face prin
promovarea unor activităţi tradiţionale (împletituri din nuiele de răchită, etc.).
_________________________________________________________________________________ 76
A.R.B.D.D. ‐ Ocroteşte natura şi păstrează tradiţiile!