partea i, ii: planul de management şi regulamentul rezervaţiei ...

Dintre speciile de peşti, în afară de cele menţionate în braţele Dunării se dezvoltă şi
specii răpitoare, ştiuca (Esox lucius), bibanul (Perca fluviatilis) etc.
c) Gârle şi canale în ariile cu regim liber dar cu circulaţie redusă a apei
Acest tip de ecosistem care se caracterizează prin atrofierea condiţiilor reofile şi
accentuare a celor lentice, este bine reprezentat în Delta Dunării prin gârle şi canale cu
lungime mare (Stipoc-Ocolitor, Dovnica, Magearu, Sulimanca, Perivolovca, Litcov-
Împuţita, Puiu-Erenciuc, Ivancea, Crasnicol, Tărâţa-Belciug, Lejai, Palade, Buhaz-
Zătoane), cu o viteză de curgere a apei mult mai redusă, funcţia acestora fiind în
majoritate reversibilă şi cu turbiditate scăzută ca urmare a distanţei mai mari faţă de
braţele Dunării.
Aici se dezvoltă specii de vegetaţie plutitoare, ciulinul de baltă (Trapa natans), şi
vegetaţie submersă, broscăriţa (Potamogeton crispus), moţul (Potamogeton perfoliatus),
mărarul (Potamogeton pectinatus), brădişul (Myriophyllum), cosorul (Ceratophyllum),
ciuma apei (Elodea canadensis) ş.a.
Ihtiofauna păstrează trăsăturile comune atât canalelor şi gârlelor cu circulaţie activă a
apelor, cât şi complexelor lacustre (poate chiar mai mult către acestea din urmă).
d) Gârle şi canale în interiorul amenajărilor
Această categorie de corpuri de apă constituie un tip de ecosistem care se
caracterizează prin lipsa unei legături directe cu reţeaua hidrografică activă. Aceste
canale au un rol de drenaj sau de alimentare în funcţie de regimul staţiilor de pompare şi
de tipul amenajării (piscicol, agricol sau silvic). De regulă, aceste canale nu au o
circulaţie a apei, ele comportându-se ca ape stagnante cu un grad de îmbătrânire
accentuat invadate de vegetaţie atât submersă cât şi emersă, cu un volum mare de
biomasă în descompunere. În amenajările piscicole, unde se mai introduc şi se
evacuează volume de apă anual, aceste canale sunt într-o stare mai bună sub aspectul
capacităţii productivităţii biologice.
A2 Ape stătătoare
a) Lacuri cu un acvatoriu întins şi cu schimb de ape cu reţeaua hidrografică
secundară
În această categorie intră cele mai importante lacuri şi complexe lacustre din Delta
Dunării, Furtuna, Matiţa, Babina, Trei Iezere, Căzănel, Bogdaproste, Gorgova, Isac,
Uzlina, Puiu, Lumina, Roşu, Roşuleţ, Razim, Goloviţa, Zmeica. Lacurile din Delta Dunării
au o particularitate morfohidrografică, care le diferenţiază de lacurile din luncile râurilor,
în sensul că limita lor, nu este morfologică, ci este dată de vegetaţia de stuf şi papură
sau de plaur. Depresiunile morfologice sunt mult mai mari şi în cadrul lor se găsesc mai
multe lacuri care se asociază în complexe. În afară de legătura directă prin gârle şi
canale, lacurile din aceste depresiuni comunică prin masa de vegetaţie şi pe sub plaur,
chiar şi în faza apelor mici de vară-toamnă.
Adâncimea acestor corpuri de apă este în strânsă legătură cu variaţia sezonieră a
nivelelor de pe braţele principale:
- în timpul apelor mari de primăvară, adâncimea este de 3-4 m în complexele lacustre
din delta maritimă (Lacurile Roşu, Puiu) şi de 2-3 m în cea fluviatilă (Furtuna,
Gorgova, Isac, Matiţa);
_________________________________________________________________________________ 37
A.R.B.D.D. ‐ Ocroteşte natura şi păstrează tradiţiile!