m - Proiect SEMPER FIDELIS

Destinul omului 127In anumite împrejurări se poate întâmpla ca o dorinţă, o pasiune, să nu poată fi împlinită niciîn noua întrupare. In acest caz ea va fi urmărită veacuri de-a rândul în viitoarele întrupări, pânăcând, în fine, se va realiza.Dorinţele sunt forte, care nu se sting veacuri peste veacuri, negăsindu-şi echilibru decât în ziuaîmplinirii lor. Cu alte cuvinte, dorinţele sunt forţe care-1 fac pe om capabil să realizeze un obiectiv,să conducă spiritul spre realizarea sa, după care încetează de a mai fi o forţă.în fine, destinul se mai făureşte şi cu ceea ce fâptuieşte omul în lumea fizică. Aceste acţiunipot folosi sau dăuna persoanelor cu care el vine în contact. Cu alte cuvinte, faptele noastre de totfelul - din copilărie şi până închidem ochii - lucrează asupra noastră şi a celor din jurul nostru,fericindu-i sau nenorocindu-i, împiedicându-le sau favorizându-le evoluţia. Toate faptele exercitateasupra fiinţei sau bunurilor unui semen, se înscriu în corpul nostru divin, precum şi în ArhivaCerului, determinând felul nostru de viaţă în viitoarea reîntrupare. De orice natură ar fi fapta, ea vatrebui neapărat să-şi găsească satisfacţia, după care va urma plata sau răsplata ei.Acţiunile noastre sunt rezultatul unor cugetări şi dorinţe. Gândurile şi dorinţele au lucrat asupraspiritului, până l-au determinat să intre în acţiune. Tocmai prin faptul că au avut loc cugetări şidorinţe, înseamnă că acţiunile sunt efectul, exprimarea finală, a unor cauze — gânduri şi dorinţe -produse în existenţa anterioară. După ce gândurile şi dorinţele au găsit o posibilitate de exprimare,un mod de realizare, nu vor mai exercita nici un imbold asupra spiritului, asupra omului intern. Dardacă exprimarea, tradusă prin fapte, va produce o nouă durere, pagubă etc, aceste fapte se vortransforma în cauze noi, care vor deveni forţa creatoare a unor efecte noi, care îşi vor cere dreptulde a se manifesta şi înfăptui cândva.Orice acţiune lasă o urmă nepieritoare în duhul omului. Dacă repetăm mereu aceeaşi acţiune,ea se încetăţeneşte în fiinţa noastră trupească, devine automată, conform legii obişnuinţei. Or unasemenea automatism pune în general un zăgaz, o barieră celorlalte manifestări ale ego-ului nostru.Noroc că această stânjenire nu durează decât atât cât durează trupul care contractase acestautomatism. La crearea viitorului corp fizic, aceste obiceiuri nu vor mai exista, pentru că noul trupnu mai are nimic comun cu corpul fizic din întruparea trecută.Să vedem acum modul cum faptele noastre ne leagă, pe viitor, de persoanele cărora le-am făcutbine sau rău.Omul este o fiinţă sociabilă. Ca probă a acestei afirmaţii este faptul că fiind izolat, deşi va fiînconjurat de toate înlesnirile vieţii, omul se va simţi nefericit. Or, convieţuirea sa cu alţii aduce cusine neapărat influenţe reciproce - acţiunile unora asupra celorlalţi. Aceste acţiuni pot fi în legăturăcu bunurile pământeşti, cu fiinţa sau trupul, ori cu sufletul.De exemplu aflăm că un coleg de şcoală este în mare nevoie materială, că este literalmentemuritor de foame. Dacă sufletul nostru e răscolit de milă pentru acest semen necăjit, ne vom duceşi-i vom da bani, lucruri necesare, îmbrăcăminte, şi-i vom ridica moralul printr-o vorbă duioasă, deîncurajare. Fapta noastră nu va rămâne doar ca o expresie a bunătăţii, ci va naşte o legătură karmicăîntre noi, care va lucra asupra sa, în vecii vecilor, până când îl va determina, în alte existenţe, săne plătească sub forma unui sprijin oarecare material. Numai prin această faptă a lui destinul a fostsatisfăcut, datoria achitată.Să luăm şi un alt exemplu. Simţindu-se pe patul de moarte, un om îl roagă pe un frate să accepteîngrijirea copiilor săi şi administrarea averii lăsate. Or dacă acest om nu are o conştiinţă înaltă şio inimă miloasă, va cheltui din averea copiilor în folosul său. în veacurile ce vor urma, acest omva fi urmărit pentru fapta sa, căci şi-a legat existenţele sale viitoare de soarta acestor moştenitorinefericiţi. Când nu se va aştepta, într-una din existenţele viitoare, va fi deposedat, la rândul său, deun altul, rămânând în mizerie, pentru ca astfel legea divină să fie aplicată. Atunci va învăţa lecţiaamară: omului nu îi este îngăduit să ia din bunul altuia.Se poate întâmpla ca mila şi iubirea noastră, conştiinţa că toţi oamenii suntem copiii aceluiaşiCreator, să ne ducă la căpătâiul unui om care zace bolnav şi n-are pe nimeni să-i dea un pahar cuapă, să-1 îngrijească, să-i şteargă lacrimile şi să-i amintească adevărul că nu e singur pe lume şi căTatăl nu 1-a părăsit. Fapta aceasta ne leagă de fratele nostru şi în existenţele viitoare, tocmai cândvom fi mai singuri, mai lipsiţi de căldura sufletească, ni se va plăti gestul făcut în veacurile trecute.Astfel de exemple se pot înşira în sute şi mii de chipuri. Dacă am ajutat pe plan material, nevom bucura în viitor de un destin favorabil sub aspect material. Dacă am fost pentru semenul nostrucauza mizeriei sale materiale sau fizice, vom avea un destin deplorabil, născându-ne în circumstanţecare ne vor provoca suferinţe fizice, sau mizerii materiale.