m - Proiect SEMPER FIDELIS

64 Din tainele vieţii şi ale universului - Prima cartemi-am zis, şi în acel moment o puternică senzaţie m-a copleşit, pătrunzând până în adâncul sufletului.Tot trecutul meu apăru şi năvăli ca un val în conştiinţa mea. Tot ce-am învăţat, tot ce-am sperat,cu privire la marea trecere şi la existenţa spirituală, se prezenta spiritului meu cu o claritate denedescris. Era un moment solemn şi înfricoşător, dar groaza s-a risipit repede şi solemnitateagrandioasă a acestui eveniment a rămas singură.Trebuia să mă resemnez şi să ascult tot ce spuneau despre mine acele femei bârfitoare, fără săle pot reduce la tăcere. Astfel, era pentru prima oară când trebuia să mă văd în lumina în care măvedeau alţii. Cele spuse erau pentru mine ca şi o oglindă convexă aşezată în faţa vederii melespirituale, în care defectele caracterului meu erau exagerate şi deformate prin convexitatea sticleireflectoare. Astfel că prima lecţie spirituală îmi era dată chiar de amicele mele. O dată satisfăcute,cele două femei se ridicară pentru a veni să contemple, pentru ultima oară, trăsăturile amicei lordecedate, al cărei caracter l-au disecat cu atâta cruzime.Trei entităţi contemplam acest cadavru, cu toate că a treia nu era văzută de celelalte două.Priveam aspectul feţei mele, distrusă de suferinţă, şi în timp ce cu mâna mea invizibilă am încercatsă îndepărtez de pe frunte câteva şuviţe albe de păr, o milă negrăită îmi copleşi sufletul, gândindu-măla soarta acestui trup bătrân, de care mă vedeam separată acum pentru totdeauna. Eram moartă! Cesenzaţie stranie — să te ştii mort şi totuşi să te simţi plin de viaţă! Cât de neştiutori sunt pământenii!Cum nu ştiu ei că murind, eşti animat de o viaţă nouă, extraordinară! Probabil că murisem de vreo24 de ore. Adormisem în lumea pământenilor şi m-am deşteptat în lumea entităţilor spirituale.Numai în acest moment mi-am dat seama că sunt în lumea spaţiilor cereşti.Dar unde sunt spiritele atâtor persoane scumpe, care au trecut înaintea mea frontiera morţii? Măaşteptam să le văd ieşindu-mi înainte şi urându-mi bun sosit în lumea cerească, pentru a-mi servide consilieri şi ghizi. Izolarea în care mă aflam nu mă înfricoşa, dar totuşi am încercat un penibilsentiment de decepţie. Această stare n-a durat decât un moment, căci abia reflectam asupra acestoridei, că a şi dispărut camera unde mă aflam. Cum - nu ştiu, dar m-am trezit în mijlocul unei câmpiiîntinse. Frumuseţea peisajului era de nedescris. Peisajele pământului sunt frumoase, dar cele cereştisunt minunate. Mergeam, dar, lucru ciudat: picioarele mele nu atingeau «pământul», alunecam pesteel, ca întn-un vis. Dar unde erau cei pe care îi iubisem? Unde erau amicii de care eram atât de legatăpe pământ, şi care au venit aici înaintea mea? Pentru ce această izolare în noua mea existenţă?Nu-mi amintesc să fi rostit aceste gânduri, dar ca şi cum m-ar fi auzit cineva, am văzut înaintea meadoi tineri a căror frumuseţe întrecea tot ce spiritul uman poate să-şi imagineze.Cu mulţi ani în urmă, cu lacrimi de durere şi disperare, puneam în mormânt, unul după altuldoi copii mici, pe care îi adoram. Adesea, plângând pe mormântul lor, întindeam braţele înainte, caşi cum aş fi vrut să-i recâştig din ghearele morţii care mi-i răpise. O, dragii mei copii, cât v-amdorit! Când au apărat aceşti tineri, fulgerător, din instinct, am simţit că sunt copiii mei, deveniţiacum adulţi. N-am mai ezitat şi am întins braţele ca şi altădată pe pământ, dar de data aceasta i-amstrâns cu adevărat la sânul meu! «O, scumpii mei copii, v-am regăsit, în fine, şi acum sunteţi ai meipentru totdeauna!»"Cu regret întrerup expunerea acestui spirit care îşi revede apoi părinţii, prietenii şi spiritul săughid, pentru a examina şi alte mărturisiri din lumea spaţială.Revista engleză „Light" publica în anul 1922, în câteva numere consecutive, comunicăriletrascendentale primite de doamna Hope Hunter - femeie simplă şi necunoscătoare a doctrineireyelate - de la fratele ei mai tânăr, care murise pe câmpul de luptă, în Franţa.i Aflând de moartea fratelui ei, se deşteptă în ea dorinţa de a afla ceva despre el. în acest scop,se duse la o prietenă care poseda o planşetă cu literele alfabetului şi încercând să ia legătura cufratele ei, descoperi cu mirare că primeşte silabe, cuvinte, fraze, deci constată prezenţa unei inteligenţe,care se străduia să-i comunice. In curând, entitatea spirituală îi recomandă să părăsească planşetaşi să scrie. Ceea ce făcu, şi astfel deveni un medium scriitor automat.Ulterior ea scrie directorului revistei: „Nu am avut ocazia să mă instruiesc. La 14 ani, dupămoartea tatălui meu, am renunţat la şcoală. Ca atare, nu pot să compun un text. Nu ştiam şi nu ştiunimic despre experienţele spiritualiste. însă, spiritele care îmi comunică mă îndeamnă să prezintmesajele primite unei persoane competente în această privinţă."Iată un crâmpei din comunicările fratelui său.„Am murit lovit de un fragment de obuz. Mi s-a spus de cei de aici că moartea mea s-a produsîn mai puţin de un minut. Convulsiile agoniei au fost foarte scurte, cu toate că mi s-a părut că audurat ore. Când am fost lovit, mă găseam pe marginea tranşeei. După încetarea convulsiilor, m-am