m - Proiect SEMPER FIDELIS

132 Din tainele vieţii şi ale universului - Prima carteIa seama, omule, cunoşti destul de bine materia fizică şi legile ei, posezi multe din secretelenaturii, dar ai pierdut legătura cu sferele subtile, cu materia primordială a Creatorului, cu legiledivine, cu însuşi Creatorul tău! Sufletul tău se desfată cu plăcerile lumii fizice, la luminile eisclipitoare, dar pieritoare. Nu uita să priveşti şi Cerul, nu uita rugăciunea - scara ce te ridică însferele sublime ale vieţii veşnice. Rugăciunea este antena pe care o întinzi spre Infinit, pentru a secoborî fluidele divine ce te vor întări şi ferici.Ai suferit veacuri peste veacuri, ai trecut prin toată gama amărăciunilor şi chinurilor suferinţeisufleteşti, ai plătit mereu din datoriile contractate şi înscrise în cartea ta cerească, de pe când eraisălbatic, mai apoi barbar, rând pe rând bandit, hoţ, avar, un egoist feroce, un vanitos fără seamă,şi aşa mai departe. Dar, la fiecare întrupare, viaţa pământească te-a învăluit cu tentaţii şi dorinţe noi,care te legau iară de pământ, înscriind din nou în cartea destinului tău greşeli peste greşeli.Aşa fiind, se pare că abia achităm din destinul nostru o greşeală din trecut, că facem altele noi.Dacă lucrurile stau astfel, când ne vom scăpa de legăturile pământului, de chemarea la naştere şimoarte? Când vom înceta de a mai reveni în trup, aici sau pe o altă planetă? Când vom ajunge săne ducem traiul în spaţiile infinite, sub formă de spirit, asemenea unei sfere strălucitoare?Răspunsul vine din antichitatea profundă a umanităţii: când nu vei mai avea nici o dorinţăterestră.Dar cum e posibil să trăiască omul fără dorinţe? Dorinţa face parte din însăşi făptura noastră,ea este o formă a voinţei şi voinţa este cârmaciul vieţii noastre în veşnicie. Cu toate acestea, numailipsa dorinţelor materiale - care ne îmbie la posedarea diferitele lucruri, la obţinerea unor plăcerişi stări sociale - ne poate elibera din cătuşele vieţii pământeşti. Cât timp însuşirile divine dorm înscânteia din om, este nevoie ca omul să alerge, să dorească, să se zbată, să sufere, pentru ca prinaceste acţiuni să scoată din somnolenţa lor facultăţile sublime, conştiinţa divină ce zace latent înluminiţa din fiinţa noastră.Motorul acţiunilor omului este dorinţa. Sub imboldul ei, sub biciuirea ei, omul e scos din inerţiasa, din lenea sa. Priviţi la sălbaticul din junglă^ cum doarme întins la umbra copacilor. Se deşteaptăla o vreme, se întinde, dar pare ţintuit locului. Insă foamea începe să-1 îmboldească, în minte îi vineimaginea mâncării. Se naşte în el dorinţa de a-şi procura ceva de mâncare ca să-şi potoleascăfoamea. Aşadar, foamea îl determină să se ridice, să umble, să caute un fruct, o rădăcină, un viermeori un animal mai cărnos, ca să-şi împace nevoile organismului. Când şi-a astâmpărat foamea, selungeşte din nou să trândăvească. Or dorinţa de a-şi procura hrana îi deşteaptă simţurile, îl facesprinten, îl învaţă să rabde, până va găsi ce să mănânce. încetul cu încetul, ani de-a rândul şi vieţidupă vieţi, se dezvoltă în fiinţa sa facultăţi mentale ce tind spre realizarea celor dorite.Astfel, sub imboldul dorinţei, omul caută să-şi creeze o existenţă mai bună - casă, îmbrăcăminte,hrană - să-şi satisfacă o plăcere fizică sau morală. Dorinţa ne ridică mereu, din existenţă în existenţă,spre^nivele superioare, renume, glorie, şi, în fine, spiritualitate.în această continuă evoluţie, se constată o iluminare a conştiinţei, devenind din ce în ce mailuminată, mai just apreciatoare a lucrurilor şi fenomenelor. Cu timpul, omul ajunge să înţeleagărostul vieţii, minunăţia legilor divine. De atunci,^ el are pe buze lauda Celui suprem, în inimă milaşi blândeţea, respingând iluziile vieţii terestre. înţelege că este necesar să se îmbrace - curat şisimplu, că trebuie să aibă un adăpost - modest şi lipsit de lux, de podoabe scumpe. încetul cuîncetul, dorinţele sale devin din ce în ce mai pure, mai spirituale, nu se mai supără, iubeşte tot şipe toţi din jurul său, iartă celor nesocotiţi, nu se mai teme, căci ştie că deasupra tuturor planeazăDuhul Celui nevăzut. Se roagă pentru iertarea greşelilor altora, ajută cu fapta sau gândul umanitatea,pentru a se ridica şi ea din noaptea neagră a existenţei materiale, spre ziua existenţei spirituale. Cualte cuvinte - omul duce o viaţă modestă, retrasă, neînţeleasă de cei mulţi.în tot cursul acestei vieţi, el înţelege să-şi facă cât mai conştiincios datoria de soţ, tată şimembru al societăţii din care face parte. O astfel de viaţă, dusă de-a lungul unei serii de întrupări,are ca rezultat ştergerea greşelilor trecute şi evitarea altora, în cadrul aceleiaşi vieţi. Consecinţa unorastfel de vieţi este ajungerea la eliberarea spiritului din cătuşele ce-1 reţineau legat de pământ.Omule, ducând o astfel de existenţă vei avea multe ocazii să te încredinţezi prin simţurile taleinterne, prin sufletul tău, prin revelarea unor fenomene, glasuri şi melodii divine, care te vor zguduidin adâncul fiinţei tale şi vei crede nestrămutat, în viaţa eternă a spaţiilor, în bunătatea nesfârşităa Creatonilui. Astfel vei ajunge la ultima sau penultima ta întrupare aici pe pământ; nu vei mai venipe acest glob, în peştera întunecată a trupului, terminându-ţi existenţa tristă în această vale aplângerii şi suferinţei. Te vei înălţa în zările albastre unde vei duce o viaţă fericită şi veşnică. Aiplătit scump, pelerinule, această fericire. Ai trecut cu bine lunga ta evoluţie pământeană. De acumvei duce o existenţă de spirit, supus totuşi legii evoluţiei, urcând mereu treptele spiritualităţii, pânăvei ajunge de unde ai plecat, în preajma Luminii infinite, a Creatorului.