m - Proiect SEMPER FIDELIS

88 Din tainele vieţii şi ale universului - Prima cartemai rapidă când circumstanţele exterioare ne forţează să gândim şi să lucrăm pentru a supravieţui.Suntem cu atât mai favorizaţi, cu cât viaţa ne este mai activă; evoluăm cu atât mai repede, cu câtviaţa ne este mai dificilă, trecută prin dureri.Mecanismul vieţii umane este astfel alcătuit de Guvernatorul sistemului nostru planetar, caomul să-şi croiască singur calea prin noianul nevoilor vieţii. Este adevărat că e păzit, condus în modnevăzut, sfătuit mental pe ce drum să apuce, dar în definitiv omul are liberul său arbitru. Ferice desufletul său, dacă va lua calea cea dreaptă a moralităţii, a cinstei şi a iubirii. Vai de viaţa sa viitoare,în noua sa întrupare, dacă se va abate de la destinul ales de el, pe când se afla în lumea invizibilă.Metodele noi de educaţie au demonstrat că cel mai bun mijloc de a dezvolta iniţiativa şiinteligenţa copilului este de a-1 lăsa la propria lui judecată, oferindu-i prilejul de a-şi exercita singurfacultăţile. Spunându-i totul, explicându-i totul, i se poate dezvolta memoria, dar în rest copilulrămâne de o slăbiciune de plâns. Ceea ce este adevărat pentru dezvoltarea şi educaţia unui copil,este adevărat şi corespunde şi şcolarului vieţii terestre. Aplicând principiile de mai sus, înţelegempentru ce sunt necesare obstacole de tot felul în cursul vieţii şi pentru ce chiar greşelile noastre suntindispensabile progresului nostru spiritual.Reîntruparea nu înseamnă că spiritul omului renaşte într-un trap de animal. Această credinţă afost răspândită în popor de preoţii egipteni, asirieni şi indieni, ca o sperietoare pentru omul imoralşi redus mental. Ea nu corespunde adevărului. Este absurd să credem ca o fiinţă omenească —înzestrată cu o simţire aleasă, cu un simţ moral şi inteligenţă superioară - să se nască într-un trupde animal imoral şi neinteligent. Cu ce ar contribui la evoluţia generală o asemenea întrupare? Toatefaptele naturii au un scop determinat - evoluţia, regulă de la care nu poate face excepţie nicireîntruparea.Legea reîntrupării nu cere ca noi să ne naştem imediat după moarte; cu toate că se poateîntâmpla, în unele cazuri, ca ea să se facă în minutele următoare părăsirii trupului. în aceastăprivinţă' s-au citat cazuri când o persoană a murit, şi-a părăsit trupul uzat de boală sau distrusprintr-un accident, şi s-a reîntrupat imediat în trupul unui copil în agonie. Spiritul copilului s-adesprins de trupul său fraged şi imediat i-a luat locul un spirit, care şi el îşi părăsise reşedinţacarnală. Asemenea cazuri de reîntrupări pripite sunt rare, provenind din ignoranţă, nesupunere lareguli şi dintr-o dorinţă vie de a mai trăi în lumea cărnii. ;în revelaţiile făcute de entităţile spirituale de înaltă evoluţie, se spune că perioada între moarteşi naşterea viitoare poate fi extrem de scurtă - când e vorba de un sălbatic. Cu cât spiritul este maievoluat, cu atât timpul şederii sale în spaţiu este mai mare. Ea se poate prelungi la marile Luminiale spaţiilor globului nostru, la mii de ani. Perioada medie, generală, între două întrupări este deaproximativ două sute de ani. Repet însă că acest interval este variabil, din diferite motive. Astfelspiritul poate să dorească o ascensiune spirituală mai rapidă — prin suferinţa vieţii trupeşti. Poatedori coborârea în lumea fizică mai devreme, pentru a repara nedreptăţile comise. De aceea nu sepoate da o regulă generală.Ideea reîntrupării displace multor oameni, la gândul că iarăşi va trece prin ignoranţa copilăriei,greşelile tinereţii, slăbiciunile maturităţii şi neputinţa bătrâneţii, trecând din nou prin şiroaielelacrimilor, prin seria durerilor fizice şi morale. Dar oricâte neplăceri încearcă omul, oricât deîngrozitoare ar fi perspectivele noii vieţi, nu se poate înlătura legea reîntrupării, stabilită în naturăde Creatorul lumilor.Istoria depune mărturie cât de greu îşi face drum legea evoluţiei, cu câtă batjocură şi ironie aufost întâmpinate noile idei ştiinţifice, filosofice sau artistice. Totdeauna ideile noi au întâmpinat omare opoziţie şi o dârză neîncredere. Este firesc ca şi ideea reîntrupării să fie respinsă la început,mai cu seamă când nu se acordă atenţie şi bunăvoinţă în examinarea faptelor. Dar oricare ar fipărerea unora sau altora, ea este şi va rămâne în veci o lege divină.Aversiunea pe care omul o resimte la ideea reîntrupării provine din faptul că spiritul său areconştiinţa deplină a greutăţilor vieţii de pe această planetă. Cu alte cuvinte, nu îi displace ideeareîntrupării în sine, ci îi displace reîntoarcerea pe pământ, în lumea încercărilor şi a suferinţelor.Această perspectivă este adevărata cauză a antipatiei pe care o manifestă omul faţă de reîntrupare.Omul nu consideră viaţa ca un mijloc, ca un teren favorabil dezvoltării spiritului, ci o apreciazătotdeauna după măsura în care şi-a satisfăcut dorinţele, ambiţiile sau după cât s-a distrat. Cum viaţanu abundă în aceste fericiri dorite, şi în locul lor avem parte de suferinţă, de muncă grea, de mâhniri- care nu au alt scop decât de a ne învăţa repede şi bine - suntem determinaţi să refuzăm reîncepereavieţii pe această planetă. Da, am accepta, dacă am fi siguri că la revenire nu vom mai trece prinsuferinţă şi ne vom bucura de modalităţi mai fericite ale vieţii terestre, de a vedea toate dorinţelenoastre împlinite. Cu toate acestea, să nu uităm că experienţele cel mai greu de suportat ne fac săînvăţăm cele mai mari lecţii ale vieţii, că suferinţele şi nereuşitele noastre, care ne deprimă, reprezintă