m - Proiect SEMPER FIDELIS

Moartea 51încrederea, deoarece numai astfel ne redobândim repede conştiinţa în lumea cealaltă. Dacă, la orafatală, omul vine cu idei false din lumea terestră, rămâne sub domeniul fricii şi al neştiinţei, iartrecerea se va face greu, cu o agonie prelungită; în plus, ajuns acolo, multă vreme spiritul nu elămurit unde se află, ce s-a întâmplat cu el, se zbate în neştiinţă, şi târziu, uneori foarte târziu, aflăcă nu mai este în lumea fizică, ci într-o lume formată dintr-o materie diferită şi în condiţii cu totuldeosebite de cele pământeşti.Acest act general şi natural a generat nenumărate presupuneri şi diferitele credinţe. Astfel, ceicare pretind că ar cunoaşte mecanismele lumii fizice, nu văd în viaţa plantelor, animalelor şi aomului decât fenomene fizice, chimice şi biologice, considerând că viaţa omului este trăită acumpe pământ, şi nu este altceva decât rezultatul funcţiilor aparatelor şi sistemelor din organismul său.Aşadar, „Bucură-te, omule, cât trăieşti, căci după moarte nu mai eşti decât un stârv nesimţitor, pecare viermii îl vor roade şi fărâmiţa. Totul s-a isprăvit cu tine, când ai ieşit din cadrul vieţii".O altă categorie de oameni cred că mai există poate ceva dincolo de moartea trupului. Eivorbesc despre o viaţă din lumea cealaltă, deşi nu ştiu ce este, cum este, unde este acea lume şi cumîşi duce omul acea viaţă? Aceşti oameni - suflete bune, miloase, cumpătate în fapte şi în cuvinte- cred în afirmaţiile reprezentanţilor bisericii de care aparţin, şi anume că există o altă viaţă, pentrucare omul trebuie să se silească să o dobândească. Dar slujitorii bisericii nu pot da nici o lămuriredespre această viaţă spirituală, deoarece, ei înşişi au pierdut orice contact cu Cerul, rămânând doarcu zidurile bisericilor care au devenit simple construcţii; pentru că o biserică întreagă poate deveni0 casă obişnuită când cei care intră în ea respiră doar în mărginirea lutului lor terestru, pe când uncopac devine templu sfânt când este îmbrăţişat de două mâini a căror suflet este un canal alDivinităţii. Aşadar, reprezentanţii bisericilor nu sunt în stare să explice sau să descrie absolut nimicdin fenomenele sau fiinţele sferelor cereşti, ei doar impunând o simplă afirmaţie care te lasă receşi nu te scoate din cercul îndoielii. Bieţii oameni ar dori să se conformeze unei vieţi exemplare, darnu se pot scutura de apăsătoarea şi zdrobitoarea îndoială: „Aşa o fi? Mai există pe undeva un locunde spiritul omului îşi mai continuă existenţa?"în fine, există oameni, foarte puţini la număr, care cunoscând ceva din ceea ce se află dincolode vălul ce desparte lumea vizibilă de cea invizibilă, se silesc să-şi ducă existenţa terestră în deplinăcunoştinţă de urmările ei, pentru a putea, după moartea trupului lor, să se bucure de o viaţăspirituală cât mai fericită.Din cele expuse, se vede că există cel puţin trei categorii principale de oameni care au vederideosebite asupra vieţii. Unii nu cred în existenţa vieţii dincolo de moarte. Alţii înclină a crede, şica atare se silesc să dobândească fericirea cerească, dar nu ştiu cum o fi şi unde o fi. în fine, a treiacategorie cunoaşte o parte din Adevăr şi se sileşte să ducă o viaţă corectă, ştiind că ceea ce seamănă,în viaţa terestră, va culege în vieţile viitoare.Curios este faptul că în vremurile îndepărtate, omenirea era mai simplă, necunoscătoare afenomenelor din natură, dar era mai încrezătoare în existenţa unei vieţi după moartea fizică. Azi,când mintea omului este mai clară şi când suma cunoştinţelor terestre duce la concluzia existenţeiunei Divinităţi şi a unui plan de evoluţie, nu se mai crede în nemurirea spiritului, într-o viaţădincolo de hotarul morţii. Curiozitatea creşte când vedem că statele civilizate care domină pământulprin puterea lor militară, prin prosperitate economică şi descoperiri ştiinţifice, sunt atât de înapoiateîn cunoaşterea legilor spirituale şi sufleteşti, iar popoare sărace şi înapoiate cunosc unele legi şifenomene din domeniul invizibilului, si anume legea evoluţiei veşnice şi rolul vieţilor nenumărate,pe care omul trebuie să le parcurgă pe Pământ şi pe alte planete, ca să urce pe scara cunoaşterii şi amoralităţii. Răspunsul îl găsim în faptul că noi, europenii, suntem o rasă de oameni noi, careavem, e drept, toată vigoarea tinereţii, dar şi o superficialitate în cugetare, pe când popoareleOrientului - indienii, chinezii, tibetanii etc, sunt popoare bătrâne, al căror trecut se pierde în neguravremurilor, ei numărând în istoria lor dinastii, legislatori şi învăţaţi de acum 30.000 de ani.1Occidentalii, cu viaţa lor intensă, cu goana după realizări pământeşti, cu frământări pentrucâştiguri materiale, acordă prea puţină atenţie preocupărilor sufleteşti. Popoarele Orientului pe lângăsatisfacerea vieţii trupeşti, acordă o atenţie deosebită necesităţilor sufleteşti şi spirituale; din aceastăcauză, puterile îor sufleteşti sunt mai mari. Astfel se explică numărul mare al celor care se bucurăde facultăţi spirituale în rândul acestor popoare, pe când în ţările occidentale persoanele clarvăzătoaresunt foarte rare.S-ar fi cuvenit ca aceste taine să fie cunoscute de preoţimea tuturor religiilor şi să fie comunicateomului, dar cei care le cunosc - rabinii - o ţin ascunsă. Preoţimea creştină - care a cunoscut şipropovăduit timp de două sute de ani după plecarea Domnului din preajma Pământului, nemurireaspiritului şi reîntruparea acestuia — a pierdut orice cunoaştere referitoare la lumea invizibilă, iar azi,neştiutoare, se mărgineşte să propovăduiască doar dogma referitoare la conduita vieţii fizice. Ea nu