m - Proiect SEMPER FIDELIS

Comunicări din Cer?Pământul este scena, iar oamenii sunt actoriijsAşa e orânduit de sus, ca în general omul trupesc să nu ştie de noi, să nu creadă în ruptulcapului că există, prin spaţiile eterate, o lume a entităţilor spirituale. Omul neagă cu putere existenţanoastră. Cei care ar vrea să creadă cer probe peste probe. Ar vrea să ne audă vorbindu-le prin odaialor, ar vrea ca o rudă a lor plecată din lumea pământească să le lase o probă scrisă pe hârtie. Pentruunii nici aceste probe nu sunt de ajuns, ar vrea să li se arate iubitul lor plecat, în came şi oase, să-1vadă şi mai ales să-1 pipăie, ca nu cumva ochii şi urechile să-i înşele.Majoritatea oamenilor declară: „Cum să credem în existenţa spiritului? când el nu ni se arată,când nu ştim cum este, ce constituţie are, dacă mai gândeşte ca noi. Nu ştim dacă cineva a văzut,auzit sau vorbit cu vreun spirit. Aşadar, nu putem crede numai după vorbe în existenţa spiritului".Noi, duhurile, îi înţelegem şi le dăm dreptate. Cum să creadă, dacă nu ne aud, nu ne văd şi nune pot pipăi? într-adevăr, ia-1 pe un sălbatic antropofag din pădurile Noii Guinee şi vorbeşte-i destilou, cerneală şi hârtie. El te va asculta, dar nu va înţelege nimic, măcar că i se vorbeşte de lucruricomune, pentru că în viaţa sa de până atunci nu a văzut şi nu a pipăit asemenea obiecte.Legi severe ne opresc să ne facem cunoscuţi oricui. Nu orice îi este permis unui duh. Bineînţeles,e vorba de duhurile conştiente de ceea ce fac, iar nu de cele cu totul inferioare, pentru care nu existănici o lege. Ele sunt oarbe şi se conduc, ca şi animalele pe care le-au însufleţit, numai după impulsulde moment şi sub imboldul instinctului.Din exemplul următor se va vedea că nu putem interveni evident în viaţa fratelui nostru întrupat.Să zicem că asistaţi la un spectacol de teatru foarte reputat. Un artist cu renume, joacă rolulîmpăratului roman Nero, tiranul care a ucis mii şi mii de oameni. Interpretarea sa este admirabilăşi redă perfect, firea, gesturile şi cruzimea lui Nero. Lumea uită unde se află şi pare ca vede aidomape acest împărat despotic. Iată că în cursul piesei, când lumea este mai atentă la desfăşurareaacţiunii, un individ de după culise apare pe scena teatrului şi începe să spună: „Onorat public, vărog să nu vă indignaţi, să nu-1 blestemaţi pe Nero, pentru că împăratul acesta e fratele nostru, actorulX. Să nu-i purtaţi pică pentru că acesta e rolul său. Bietul om nu distruge nimic, fiind un cetăţeancuminte, un soţ ideal şi tată a cinci copii". Vă închipuiţi ce impresie penibilă ar fi printre spectatorişi în ce depresie va cădea bietul artist.Suprafaţa pământului e scena vieţii. Lumea ce îşi duce viaţa pe pământ este formată în acelaşitimp din actori şi spectatori. Fiecare om joacă rolul asumat, sau atribuit de sus. El nu trebuie să ştiedecât de rolul său interpretat pe scena lumii, rol dictat de gradul său evolutiv şi de destinul său.Unul va juca un rol de rege, altul de servitor şi un altul de cerşetor.Nouă, entităţi spirituale ale sferelor cereşti, nu ne este îngăduit să venim şi să spunem la toatălumea: „Să ştiţi, oameni buni, că acest rege este fostul tâlhar dintr-o viaţă terestră precedentă, săştiţi că acest cioban este cutare sfânt din Cer" etc. Nu ne este permisă această destăinuire, pentrucă lumea cunoscând adevărul, nu ar mai privi cu respect la iubitul său rege iar pe omul simplu l-amface să protesteze, să se întristeze şi mai profund de starea lui nenorocită sau umilă, când de faptîn Cer el este o mare lumină. El va judeca asemeni oricărui om şi judecata omului trupesc este decele mai multe ori greşită. Omul nu trebuie să ştie ce a ştiut în Cer, el nu ştie ce a făgăduit maimarilorsăi, iar când vine jos, îşi blestemă ziua naşterii. Să venim noi să spunem unui omnepregătit adevărul despre starea sa, înseamnă să-i tulburăm personalitatea, să facem o faptă nesocotită,pentru care vom plăti. Nu trebuie să ne facem cunoscuţi şi mai ales nu trebuie să convingem decâtpe cei ajunşi la un grad de evoluţie, când cunoaşterea lumii noastre nu mai poate tulbura viaţa lortrupească. Din acest moment, le devenim sfătuitori şi deci de un .mare folos în evoluţie.De aici rezultă că majoritatea oamenilor nu trebuie să cunoască aceste taine, nu trebuie să ştiede existenţa noastră. Ei nu trebuie să ştie decât de Creatorul care i-a creat şi de îngeri - slujitoriiSăi de lumină. Numai când duhul omului a atins un anumit indice de lumină şi puritate, legea îiacordă dreptul şi ne îngăduie să-i facem cunoscută existenţa noastră, să-i revelăm din normele deconducere şi din tainele ce ne înconjoară.Ca o primă treaptă, ca un prim pas făcut de la neştiinţă pentru a se ajunge la revelaţie, esteproducerea unor fenomene parapsihologice. Mai-marii noştri, ne îngăduie - ba chiar ne ordonă -să producem anumite fenomene în faţa omului apropiat de gradul de a cunoaşte câte ceva dinconstituţia spiritului şi a universului, fenomene care îl pun pe gânduri şi mai apoi îl determină săle cerceteze şi să le urmărească peste tot. încetul cu încetul, judecata sa înlătură ideile preconceputeale mediului său fizic şi intelectual, şi de la o vreme se naşte în el ideea că poate există o lumeeterică prin spaţiu, plutind în jurul omenirii trupeşti. Cu trecerea timpului, după oscilare şi zbucium,va veni deplina convingere. E posibil ca această convingere să nu se îndeplinească în chiar viaţa