m - Proiect SEMPER FIDELIS

362Din tainele vieţii şi ale universului - A doua cartemişca pe a, a va mişca pe b, b va mişca pe c şi aşa mai departe, vibraţiile se vor transmite pânăla marginea universului, până la materia haotică; iar aceasta nu va mai răspunde la vibraţia sosită.Mişcarea vibratorie a particulelor vii din haos se datoreşte faptului că aceste particule gândesc.Gândind, materia din interiorul particulelor se mişcă, mişcare exprimată la exterior prin mărire şimicşorare de volum; desigur, fără nici un fel de emisie. Numai particulele ajunse în stadiul de a fiactive pot emite din interiorul lor o porţiune din materia corpului lor, porţiuni-idei corespunzătoareideilor noastre şi care pot fi primite şi înţelese de particulele pasive. Prin acest act, volumul corpuluiacestor particule vii se va micşora şi mai mult. Această reducere de volum se remediază prin faptulcă particulele active absorb ideile emise de alte surori gânditoare. Substanţa ce compune particuleleeste aceeaşi. Ideile emise au aceeaşi compoziţie cu substanţa emitentului şi, ca atare, ideile fiindreabsorbite, se va reface echilibrul primordial.Din cele expuse până acum, rezultă că există două sfere incomensurabile chiar şi pentru noi:1. sfera-cosmos -finitul, format din Sfera divină şi cele patra sfere-univers; 2. Sfera-Infinit.Sfera-cosmos este cuprinsă în Sfera-Infinit, plutind în mijlocul ei.Cu altă ocazie am făcut o comparaţie spunând că sfera-cosmos este inimaginabil de mare, darfaţă de Infinit, e cât un atom faţă de universul nostru. Lumina străbate spaţiile cu o viteză de300.000 kilometri pe secundă şi totuşi razele fluidice ale luminii unei stele au nevoie de un milionde ani pentru a călători de la marginea universului până la Pământ. Cosmosul sau finitul este micfaţă de Infinit, cu toate acestea finitul, prin dimensiunea lui, este un adevărat infinit, chiar şi pentrunoi, duhurile. Cosmosul e relativ mic, dar străluceşte de lumină în bezna Infinitului haotic.Cu cât un duh este mai tânăr, are o talie mai mare, în schimb lumina sa e redusă, iar vibraţiilesale sunt rare şi brutale. Cu cât un duh este mai evoluat, corpul său este mai mic, dar mai strălucitor,vibrând cu o undă foarte scurtă, abia simţită, dar propagată cu mult mai departe decât vibraţiaduhului inferior.Revin la poblema emiterii ideilor. Ce proces adânc se înfăptuieşte când gândeşte un duh! Darminunea se produce când ceea ce gândeşte duhul, în forul său interior, este emis în afară şi aceastăemisie este înţeleasă de un alt duh.Când a fost creat micul duh, începătorul vieţii de duh, a fost luat de anumiţi Fii divini dinMamar şi învăţat cum să se umfle şi dezumfle, cum să inspire şi expire idei. De pe când era în haos,duhul avea posibilitatea să gândească în interiorul micului său corp, dar nu ştia cum să-şi exteriorizeze,să-şi comunice altora gândurile. Duhul treimizat - născut prin asocierea unei particule din Infinitcu una din Tătar şi una din Mamar - a stat în Mamar, întâi să înveţe să se umfle - acum fiind otreime - şi abia după mii de ani de umflări şi dezumflări, ceea ce făcuse o veşnicie şi în haos, aajuns să ştie să emită o idee. Au urmat alţi mii de ani ca să înveţe nu numai să emită idei, ci să■fie capabil să le şi primească. Gândirea e o artă desăvârşită, o adevărată minune a Divinităţii.Toate particulele din haos palpită, se umflă. Dar cum ele sunt foarte dese, apropiate între ele,toate dorind să se dilate, rezultă că atunci când unele se umflă, silesc pe vecinele lor să se dezumfle.Cum dezumflarea atrage nevoia dilatării, înseamnă că în haos, această pulsaţie se face cu maregreutate, cu mari piedici şi deci cu suferinţă. Iată că suferinţa există de la începutul începuturilor,şi este legată chiar de existenţa fiinţei.Aceasta e viaţa particulelor haotice: una trage într-o parte, alta într-alta - o mişcare dezordonată,căci una se umflă ridicându-se, pentru că acolo e ceva mai liber, alta în timp ce se umflă coboară;una către dreapta, alta către stânga; una înainte şi alta înapoi. Prin urmare, în haos e o viaţă de marestrâmtoare, înghesuială. Cât e Infinitul de infinit şi totuşi particulele haosului nu au loc suficientpentru mişcarea lor, nu au libertate deplină.Din această cauză, s-a produs şi se produce şi azi următorul fapt: dacă în această mişcare deumflare două particule se ating mai pronunţat, se produce fenomenul aglutinării sau alipirii lor. Seunesc două particule între ele şi apoi de ambele se alipeşte o a treia. S-a format astfel un corpasemănător cu o mură, un golomoz de trei particule haotice. Particula-mură, ajunsă acum ceva maimare decât particula liberă, unică, începe să fie atrasă de sfera creaţiilor, de cosmos. Particula-murăse va strecura printre particulele haotice, alergând către locul care o cheamă, o atrage.Din trei particule haotice libere, din trei a (alfa), s-a făcut o particulă-mură, o /? (beta) treimică.Din trei a s-a născut un /?. Beta treimică merge către spaţiul dintre cele patru universuri, sau spaţiulcosmic, căruia să-i zicem acum spaţiu f3 (beta). Sosit în spaţiul j3, particula /? constată că spaţiulcosmic, spaţiul /? este tot atât de plin ca haosul, şi aici particulele /? sunt foarte numeroase, foartedese. Cum necesitatea de a se umfla e moştenită, fiind necesară gândirii lor, ele continuă şi aici săse dilate şi contracte.în spaţiul (3 se găseşte o materie aflată într-o continuă vibraţie. Din cauza necesităţii de umflareşi a lipsei de spaţiu, se întâmplă şi s-a întâmplat şi aici ca trei particule J3 să se atingă, şi iată-le