m - Proiect SEMPER FIDELIS

58 Din tainele vieţii şi ale universului - Prima cartevietăţi microscopice, viruşi, care desăvârşesc opera distragerii celulare. Slăbiciunea funcţională aacestui organ produce, prin influenţă, o perturbare, o tulburare şi în alte organe interne şi astfel tottrupul slăbeşte în puteri iar omul se topeşte ca şi ceara la para focului. Când s-a împlinit termenuldurerii şi mâhnirii la care trebuia supus, intervine mesagerul-destrupător şi desprinde ultimele fireale legăturii cu acest corp fizic redus şi fără putere. Entitatea spirituală, scânteia însoţită de perispiritulsău, iese în afara corpului său fizic bolnav, întreţinând, de la distanţă, viaţa trupului ruinat de boală.Din acest motiv moartea acestui om, la ora cea sfântă, se face uşor. S-a stins viaţa din el, zi cu zi,ceas cu ceas. Un ultim efort şi totul s-a isprăvit.Moartea prin sinucidere are un alt aspect.Pentru a şterge cât mai mult din lista greşelilor făcute în alte vieţi, duhul, încrezut în puterilesale, a cerut Forului suprem o viaţă grea, plină de boli, dureri sufleteşti, amărăciuni şi lipsurimateriale de tot felul. Venind jos, ca om, a uitat - conform Legii - ceea ce el însuşi a cerut, şi înaceastă existenţă terestră oftează, plânge şi crede că este năpăstuit de soarta impusă de Tatăl divin.După o vreme, i se pare că nu mai poate îndura această viaţă şi crezând că dacă va pieri de pearena vieţii, va scăpa şi de mizeria ei, se sinucide. Vai, nefericitul de el! Prin actul său nesocotit,prin dezertarea sa de la şcoala vieţii planetare, cerută şi voită de el prin libeiul său arbitru, a încălcatLegea divină, care interzice distrugerea. Din acest motiv el va suferi şi mai groaznic în viaţacerească şi în vieţile lui trupeşti viitoare.Duhul omului care şi-a distrus trupul, instrumentul orânduit de Tatăl divin ca să-1 ajute înînvăţarea iubirii, va rămâne pe lângă A cadavrul său până în ziua când ar fi trebuit să-1 părăsească înmod firesc, conform destinului său. în tot acest timp, el va repeta mereu actul sinuciderii, până lanebunie, până la exasperare, provocându-i dureri atroce, de neînchipuit.Câţi oameni, atâtea feluri de a părăsi trupul la ora fatală. Iată o femeie devenită mamă, dar eanu-şi asumă responsabilitatea de a trece prin procesele fiziologice ale sarcinii şi urmările ei. Nu vreasă nască şi să se încarce cu neplăcerile, greutăţile şi responsabilitatea alăptării, vegherii, creşterii şieducaţiei copilului. Prin urmare, recurge la avort - un mijloc brutal pentru a scăpa de el. Se poateîntâmpla ca din cauza acestor demersuri, voite de ea, să moară. Evident, în acest caz moare şicopilul. Dar ce diferenţă între moartea unuia şi a celuilalt, a mamei fiind echivalentă cu sinuciderea,iar copilul fiind victima mamei. Spiritul copilului se desparte cu uşurinţă de embrionul din pântecelemamei, legăturile fiind puţine şi slabe. însă, spiritul mamei iese din corpul său fizic - nepregătitde mesagerul-destrupător - cu mare greutate, cu mari sforţări, din care cauză are o agonie sfâşietoare.Dar nu numai atât; spiritul mamei trebuie să înţeleagă grozăvia faptei comise. Din acest considerent,Legea divină a sortit ca spiritul să stea, ca în cazul sinucigaşilor, lângă cadavru, resimţind durerilede naştere ale unei mame, dureri repetate până în ziua fixată în destinul ei, ca fiind data părăsiriicorpului fizic. Numai rugăciunea fierbinte către Cel Atotputernic - a ei sau a celor rămaşi în urmaei - o pot uşura din această tortură de neînchipuit. Treptat, îşi revine şi îşi recunoaşte greşealacomisă. Se naşte în ea dorinţa de a reveni pe pământ pentru a-şi repara greşeala, devenind mamăşi născând cu plăcere, cu toată dragostea, copiii prin care, Legea divină a hotărât, să coboare entităţispirituale la o nouă viaţă terestră.Când omul moare prin accident dreptaşul, entitatea spirituală asistentă care însoţeşte toată viaţaterestră a acestui om, cunoscând că se apropie termenul fatal, cheamă pe misionarul desemnat dea-1 asista în momentul producerii accidentului. Acesta, sosit ca fulgerul, o dată ce spiritul - prinviolenţa accidentului - a fost expulzat din temniţa sa, taie rând pe rând ultimele rădăcini fluidicece mai reţin spiritul de trup. Eliberat cu totul, spiritul îşi ia zborul către sferele cereşti, spre loculrezervat lui, după meritele vieţii sale terestre.Acest caz de destrupare este adoptat foarte rar de către înaltul For Judecătoresc al Pământului,şi de obicei este aplicat spiritelor leneşe, indolente, care au nevoie de zguduiri, de comoţii puternice,pentru a fi puse în ritmul evoluţiei normale şi generale, a entităţilor spirituale. O asemenea moarteeste o durere, o nenorocire pentru omul terestra, dar fiind o deşteptare a conştiinţei entităţii spirituale,constituie pentru ea o fericire. Astfel se adevereşte vorba omului - „Tot răul spre bine."