BULETINUL POMPIERILOR - IGSU

Integrarea unităţilor de pompieri în ansamblul militar românesc: 1866 – 1877După înlăturarea domnitorului Al. I. Cuza, în noaptea de 23 februarie 1866, şi înscăunarea prinţului Carolde Hohenzollern, forţele politice progresiste au continuat concepţia militară inaugurată de Cuza, urmărinddezvoltarea, instruirea şi înzestrarea forţelor militare pentru întărirea capacităţii de apărare, fără a se consumaresurse financiare peste puterile ţării şi, pe de altă parte, introducerea unor noi structuri şi forme organizatoricecare să favorizeze pregătirea militară a unor mase largi ale populaţiei.Prin legile din 1864, din 12/24 iunie 1868, din 27 martie/8 aprilie 1872 şi din 12/24 martie 1874 privindorganizarea puterii armate a României, în lupta pentru îndeplinirea idealului emancipării naţionale de subsuzeranitatea otomană, au fost integrate şi unele organe ale Ministerului de Interne – jandarmi, pompieri,grăniceri, Garda Civică etc. – alături de armată, în sistemul militar de apărare a ţării noastre.Bine structurat, acest sistem adaptat la realităţile economice, sociale şi politice a României, cuprindea:– Armata permanentă cu rezerva ei: trupele de infanterie, cavalerie, artilerie, geniu, flotila, trupele deadministraţie, pompieri, jandarmi, justiţie militară, servicii etc.– Armata teritorială: trupele de dorobanţi (infanterie), călăraşi (cavalerie cu rezerva ei), miliţiile; gardaorăşenească la oraşe şi gloatele la sate.În privinţa pompierilor se prevedea: „Trupele de pompieri dependente de autoritatea militară în privinţaorganizării şi disciplinei militare sunt cele din Bucureşti şi Iaşi, precum asemenea şi din celelalte oraşe dupăcerinţele locale”. Era clar deci că militari erau numai pompierii din Bucureşti şi Iaşi, în timp ce pompieriicelorlalte oraşe doar depindeau de Ministerul de Război, făcând parte din armata teritorială, fiind scutiţi pentruslujba lor de impozitul către stat.Un pas important în direcţia instituţionalizării serviciului de pompieri, pe baze militare, se realiza în anul1871 prin apariţia primului „Regulament asupra comenzilor de pompieri urbani”. Acesta prevedeaobligativitatea tuturor oraşelor ţării de a avea o „comandă de pompieri” (art. 1), a cărei mărime depindea denumărul de locuitori ai oraşului respectiv (art. 2). Comanda avea ca sarcină unică „apărarea clădirilor deincendiu” (art. 3).Foarte interesant, asupra concepţiei timpului cu privire la rolul şi calităţile unui comandant, este articolul34 al Regulamentului: „Cea dintâi grijă a unui comandant este de a inspira subalternilor conştiinţa şi numeledatoriei lor, ce sunt chemaţi a îndeplini şi a le înlesni practica serviciului prin consiliile sale, prin dreaptaîntrebuinţare a autorităţii şi printr-o neîntreruptă stăruinţă pentru bunul lor trai. El este intermediarulindispensabil pentru toate cererile lor. Trebuie să cunoască caracterul şi inteligenţa fiecăruia din ei, spre a seputea pronunţa în toate împrejurările cu o dreptate luminată.”ConcluziiEtapa celei de a doua jumătăţi a secolului XIX reprezintă începuturile organizării pompierilor, marcateprin apariţia „steagurilor de foc”, până la înfiinţarea primelor unităţi de pompieri militari.Renaşterea armatei naţionale, puternicul entuziasm produs de acest eveniment, au găsit calea spremodernizarea serviciului de pompieri, prin organizarea acestora pe baze militare.În Transilvania, regulamentele imperiale nu au fost nicăieri aplicate în litera lor străină, ci adaptate larealităţile ţării, la nevoile şi posibilităţile oraşelor.Protecţia populaţiei devine interes de stat şi preocupă din ce în ce mai mult autorităţile, care prin măsurilecare le ia creează cadrul pentru dezvoltarea lor ulterioară.BIBLIOGRAFIE:1. Vasile Bobocescu, Momente din istoria Ministerului de Interne, Editura Ministerului de Interne,Bucureşti, 1994.2. Ion Panţuru, File din istoria pompierilor. De la „steagurile de foc” la pompierii militari, Bucureşti,1980.3. M. Totu, Istoria modernă a României, 1821 – 1878, Bucureşti, 1989.4. Monitorul Oastei, Ediţii din anii 1856 – 1868.5. Pagini din istoria pompierilor, Bucureşti, 1976.6. Istoricul pompierilor militari 1835 – 1935, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1935.7. Tradiţie şi eroism în Ministerul de Interne, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1998.8. Istoria militară a poporului român, Vol. IV, Editura Militară, Bucureşti, 1987.9. http://www.isubihor.rdsor.ro10. http://www.isu-bistrita.ro11. http://pompierii-cisnadie.xhost.ro181