PAVILION

Note pentru o declararaţie a drepturilor
şi responsabilităţilor povestitorilor
[316]
Preambul
by Wu Ming
Ce este un povestitor şi care
sînt drepturile şi responsabilităţile
povestitorului? Un povestitor este cineva
care spune poveşti şi reformulează
mituri, adică poveşti cu referenţi simbolici
împărtăşiţi - sau cel puţin cunoscuţi
sau chiar priviţi cu reţinere - de o comunitate.
Povestitul este o activitate fundamentală
pentru orice comunitate. Toţi
spunem poveşti, căci fără poveşti n-am fi
conştienţi de trecutul nostru şi nici de
raporturile noastre cu vecinii. Calitatea
vieţii n-ar exista. Dar povestitorii fac din
povestit activitatea lor, specializarea lor.
E ca şi diferenţa dintre hobby-ul reparaţiilor
casnice şi munca unui dulgher.
Povestitorul acoperă - sau ar trebui să
acopere - o funcţie socială comparabilă
cu cea a unui griot (djeli) din satele
africane, cea a bardului din cultura celtică
sau cea a poetului din spaţiul Greciei
antice.
Povestitul este o muncă aparte,
care îi poate fi de folos celui ce o desfăşoară,
dar e totuşi întotdeauna o
muncă, una integrată în viaţa comunităţii,
aşa cum sînt stingerea incendiilor, aratul
cîmpurilor, îngrijirea handicapaţilor... Cu
alte cuvinte, povestitorul nu este un artist.
Povestitorul este un artizan al naraţiunii.
Responsabilităţi
Povestitorii au responsabilitatea
să nu se creadă superiori semenilor lor.
Orice concesie făcută imaginii învechite,
idealizate şi romantice, a povestitorului
ca făptură cu o sensibilitate sporită, care
e în contact cu o dimensiune superioară
a existenţei (chiar şi atunci cînd scrie
despre lucruri cotidiene absolut banale),
este nelegitimă. În esenţă, cele mai ridicole
şi mai caraghioase aspecte ale
trudei scrisului se întemeiază pe o versiune
degradată a mitului artistului, care îl
transformă pe artist într-o „vedetă”, pentru
că acesta este considerat cumva
superior muritorilor de rînd, fiind mai ferit
de neşansă, mai interesant şi mai sincer
într-un sens oarecum eroic, de vreme ce
îndură chinurile creaţiei.
Stereotipul artistului chinuit şi
frămîntat stîrneşte un mare interes în
spaţiul mediatic şi are o greutate de
opinie mai mare decît munca celor care
curăţă fose septice. Este o dovadă a
gradului de distorsiune a scării de valori
existent în prezent. Povestitorul are
responsabilitatea de a nu confunda fabulaţia
- principala sa misiune - cu excesul
de autobiografism obsesiv şi cu parada
narcisistă. Renunţarea la astfel de atitudini
îi oferă povestitorului şansa de a păstra
autenticitatea momentului şi de a
avea o viaţă, nu un personaj pe care să-l
interpreteze compulsiv.
Drepturi
Un povestitor care acceptă
responsabilitatea de a respinge
stereotipurile citate mai sus are dreptul
să fie lăsat în pace de cei care îşi cîştigă
pîinea propagînd exact respectivele
stereotipuri (editorialişti de publicaţii
mondene, misiţi culturali etc., etc.).
Orice strategie de apărare
împotriva imixtiunilor trebuie să se
bazeze pe refuzul susţinerii logicii
respective. Cel ce vrea să devină vedetă,
să pozeze în şedinţe foto absurde sau să
răspundă la orice fel de întrebări, pe orice
temă, nu are nici un drept să se plîngă de
imixtiuni.
Povestitorii au dreptul să nu
apară în spaţiul mediatic. Dacă un instalator
decide să nu facă aşa ceva, nimeni
nu îi bate obrazul şi nici nu-l acuză de
snobism. Povestitorii au dreptul să nu se
transforme în animale dresate dintr-o
cuşcă mediatică sau în obiecte ale bîrfelor
literare. Povestitorii au dreptul să nu
răspundă la întrebări pe care nu le consideră
relevante (despre viaţa lor privată,
preferinţele sexuale sau cele gastromonice...).
Povestitorii au dreptul să nu se
pretindă experţi în cazul nici unui material.
Povestitorii au dreptul să utilizeze
nesupunerea civică pentru a se opune
pretenţiilor tuturor celor care vor să-i
deposedeze de drepturile lor (inclusiv
editorilor).
[317]