PAVILION

Pablo Bronstein & Eleanor Vonne Brown
10 Gypsy Dances
Pablo Bronstein initially choreographs ten
dances on a sheet of paper. These dances are
for a variety of performers, ranging from solo
pieces, pas de deux, to a piece for unlimited
numbers of male and female dancers. The
choreographies are thus both temporal
instructions, and spatial diagrams; looking at
the page acts as if one were looking down at a
dance floor. These pages are then passed to
Elle Brown who turns them into both readable
instructions for the layman - words replacing
lines - and concrete poetry simultaneously.
The hypothesis being that concrete poetry is a
choreography with words, and similarly, that
dancing is an acting-out of a concrete poem.
Bronstein creates dances based on almost no
knowledge of Gypsy culture. These abstract
‘Gypsy’ style dances are a comment on the
romantic exoticism of the 19th and 20th century
stage, as well as playing on modern nationalistic
interests in folk culture. Brown takes
these didactic and reductive dances and transforms
them into a semi-parody of high
Modernism.
From something vaguely danceable the
instructions become high-end cultural product
for elite audiences. The work appears at first a
condensed history of arrogance and misreading,
with both artists in succession creating
and exacerbating a remoteness to popular culture.
The underlying point, however, is that
these dances as transcribable events never
existed in the first place, nor is the poem a
form of accurate communication of movement
in time and space, and thus the work is ultimately
an abstract exercise in translation and
of reading texts in parallel.
Zece dansuri tigănesti
, ,
[408]
Pablo Bronstein coregrafiază inițial
zece dansuri pe o foaie de hârtie. Aceste
dansuri sunt concepute pentru o varietate de
interpreți, de la piese solo, pas de deux, la o
piesă pentru un număr nelimitat de dansatori
de ambele genuri. Astfel, coreografiile sunt
atât instrucțiuni temporale cât și diagrame
spațiale; a te uita la pagină este ca și cum ai
observa un ring de dans. Aceste pagini sunt
apoi trimise lui Elle Brown care le transformă
în instrucțiuni lizibile pentru omul obișnuit -
cuvintele înlocuiesc liniile - dar și în poezie
concretă simultan. Ipoteza este că poezia concretă
este o coreografie în cuvinte și în mod
similar, dansul este o interpretare a unui poem
concret. Bronstein creează dansuri bazate pe
aproape nici o cunoștință despre cultura
rromă. Aceste dansuri abstracte în stil "țigănesc"
sunt un comentariu la exotismul romantic
al scenei de secol xIx și xx, precum și
interesul naționalist modern pentru cultura folclorică.
Brown preia aceste dansuri didactice
și reducționiste și le transformă într-o semiparodie
a modernismului înalt.
Pentru un lucru vag dansabil,
instrucțiile devin un produs cultural de înaltă
clasă pentru publicul de elită. Lucrarea apare
inițial ca o istorie condensată despre aroganță
și interpretare greșită, ambii artiști creând succesiv
și exacerbând o depărtare față de folclor.
Ideea de bază, însă, este că aceste dansuri
sunt evenimente ce nu au existat niciodată dar
pot fi transcrise, iar poemul nu este o formă de
comunicare exactă a mișcării în timp și spațiu
și astfel lucrarea este de fapt un exercițiu
abstract de traducere și citire de texte în paralel.
Pablo Bronstein and Eleanor Vonne Brown: 10 Gypsy Dances, 2010. Fig 1
[409]