PAVILION

[88]
din conatus şi cupiditas - se clădeşte solidaritatea
corpurilor individuale şi a
deciziilor spiritului. Astfel are loc o veritabilă
metamorfoză în sînul complexei
multiplicităţi ce formează roiul.
Munca imaterială şi-a găsit în
cele din urmă o legitimitate etică, una
care e legată structural de felul în care se
reinventează ea ca formă de viaţă. Arta
se defineşte pe sine ca formă de viaţă,
fiind caracterizată la bază de sărăcie, iar
la vîrf de voinţa revoluţionară de a deveni
roi. Am ajuns astfel la etapa a treia a
acestei evoluţii. Cu cîtva timp în urmă
Paolo Virno, care a anticipat multe din
viziunile şi concepţiile exprimate ulterior
asupra muncii imateriale, defineşte performanţele
acestei munci în termenii
capodoperei (capolavoro). Trebuie să-i
acordăm credit lui Virno pentru această
anticipare hermeneutică. Dar ea ar trebui
aprofundată, odată ce omologia dintre
formarea roiului multitudinar şi
funcţionalitatea muncii imateriale (laolaltă
cu cea a muncii cognitive şi afective) este
acceptată. Întregul care s-a dezvoltat în
interiorul formelor artistice trebuie deacum
întrupat într-o decizie colectivă,
într-o guvernare comună. Sau, şi mai
bine, ar trebui organizat de un
guvernămînt în/cu/sub formele vieţii ce
au fost elaborate. Momentul de apogeu
este reprezentat de această construire a
limitei etico-politice a întregului, de
guvernarea internă a acţiunii, adică de
momentul cînd experienţa spaţiului
comun - în opoziţie cu orice tip de iluzie a
comunităţii - dă naştere unor forme de
viaţă libere şi prospere.
Revenind la imaginea frumosului
pe care, aşa cum ne-am reamintit mai
sus, începuse să fie formulată în cadrul
schematismului kantian, am putea spune
că dincolo de sublimul care se structurează
la limita infinitului matematic şi
un al doilea model de sublim, declanşat
de imensitatea naturii, mai există şi un al
treilea model, care se întemeiază pe acţiunea
etică, pe constituirea unui telos
multitudinar. Acest al treilea model de
sublim ia formă la limita stabilită de amor
(la Spinoza) cînd încheie deplasarea lui
cupiditas. Comunul ca sublim etic,
comunul ca sublim estetic - iată aici, în
ciuda tuturor mistificărilor spiritualiste,
intersecţia dintre antropogeneză şi
tehnogeneză identificată de Stiegler şi pe
care am utilizat-o cînd ne-am referit la
constituţia şi dezvăluirea spaţiului
comun.
(Text apărut pentru prima dată în revista
Radical Philosophy, nr. 149/ martie-aprilie
2008)
[89]