PAVILION

condiţii menţinute separat, iar traversarea
lor este permisă prin intermediul
unor graniţe discrete. Camera, devenită
loc de domiciliu pentru cîteva familii,
devine un spaţiu intens şi complicat. În
condiţiile date, frontierele intimităţii sînt
mereu subiect de negociere. „Cum facem
dragoste? Ne descurcăm. Anunţăm cu
bileţele puse pe uşă...”
Întreaga forţă creativă şi poetică
a analogiei constă în descoperirea posibilelor
corespondenţe şi conexiuni între
„modurile reciproc exclusive de alteritate”!
Logica interioară a adăpostului ilegal
include scăderi, adunări, combinaţii şi
comprimări ale elementelor strămutate.
Termenul în limba engleză pentru adăpostul
ilegal este squat şi este el însuşi
un cuvînt migrator: provine din esquatir,
care în franceza veche însemna „a turti”,
dobîndeşte noi sensuri în engleză, după
care intră iarăşi în franceza modernă. La
origini termenul esquatir vine din latinescul
decogo, cogere - a forţa, a aduce laolaltă
cu forţa, a condensa, a compacta.
Elementele de viaţă metropolitană
sînt aduse în acelaşi mod înapoi în
sat şi turtite, strînse laolaltă, pentru a da
o aparenţă capitalistă unui stil de viaţă
ex-socialist. Materiale, forme, obiecte,
obiceiuri şi cuvinte occidentale sînt strămutate
şi interpretate la nivel local.
Consumerismul şi bunăstarea din
Occident sînt simulate fără a contrazice
mentalităţile existente referitoare la
economii şi cheltuieli. Excesul e vizibil la
faţadă: „Hai să mai punem o fereastră şi
oamenii or să creadă că avem încă o
cameră”. Regulile de viaţă din metropolă
sînt strămutate şi parodiate. Vilele de
acasă ale ţăranilor pun mare accent pe
aparenţă şi etalare şi, în ciuda dimensiunilor
lor generoase, sînt extrem de
nepractice şi de inconfortabile.
Tactici
O cultură a simulării este o cultură
a oportunismului şi a profitului.
Tactica preluării şi copierii unui model, a
reproducerii şi apoi a comercializării lui
devine întotdeauna mai profitabilă decît
folosirea modelului original.
„Tacticile sînt proceduri ce dobîndesc
validitate în raport cu pertinenţa pe
care o împrumută timpului, cu circumstanţele
pe care momentul exact al
unei intervenţii le transformă într-o
situaţie avantajoasă, cu rapiditatea
mişcărilor ce modifică organizarea
spaţiului, cu relaţiile dintre momentele
succesive dintr-o acţiune, cu posibilele
intersecţii ale duratei şi ale ritmurilor
eterogene.” 12
Profitul economic al falşilor
migratori se întemeiază pe administrarea
timpului dintre completarea dosarului de
cerere pentru azil politic şi „expedierea”
ce îi duce înapoi acasă. Cererile lor de
azil sînt respinse automat, dar asta este
şi ideea lor. Respingerea cererii e luată în
calcul încă de la început. Migratorii din
Oaş nu doresc să stea permanent acolo,
iar dosarele de azilant sînt doar o parte
din strategia lor de a cîştiga timp. În acest
timp cîştigat migratorii primesc asistenţă
financiară de la guvernul francez, ajutor
social de la Crucea Roşie şi permisiunea
să vîndă ziarul L’Itinerant. Tactica lor constă
în crearea unei amînări de care apoi
profită. Migratorii lucrează în timp, cu timpul,
contra timpului, reuşind să facă din
timp un instrument ce acţionează în plan
economic şi asociază timpul intern al
birocraţiei sistemelor administrative cu
viteza acumulării financiare dezlănţuite.
Bucuria timpului
„Nu avem nimic altceva decit
timp de care se pot bucura pînă şi cei
fără un acoperiş deasupra capului”, afirmă
Guy Debord, citîndu-l pe Baltasar
Gracián într-unul din mottourile de la
Societatea spectacolului (La Societe du
Spectacle).
Debord vorbeşte despre „timpul-marfă”,
despre „timp ca valoare de
schimb”, despre timpul „devalorizat” sau
cel „pseudo-valorizat”. Situaţionişti prin
definiţie, falsii migratori revalorizează timpul,
se bucură de calităţile sale lichide, de
aspectele sale economice şi spectaculare.
„Graţie spaţiului de joc obţinut şi variaţiilor
în regulile jocului, decise de
bunăvoie, independenţa locurilor va fi
redescoperită in afara oricarei ( legari
de glie?), iar astfel ne va fi redată
voiajul autentic, odată cu viaţa autentică,
înţeleasă ca un voiaj ce conţine
întreaga sa semnificaţie în el însuşi”. 13
Migratorii ştiu cum să profite de
timp, cum să locuiască şi să producă în
mişcare, cum să inventeze jocuri economice
şi să-şi pună în joc spaţiile,
locurile şi vieţile. Practica migratoare
implică o etapă de plutire, de pribegie, pe
o scară ce se întinde de la o localitate la
cîteva ţări. Variaţiile şi viteza sînt reglementate
atît de hotărîri bruşte, cît şi de
dorinţe gîndite pe termen lung.
Traiectoriile sînt întotdeauna diferite şi
depind de oportunităţile de deplasare şi
de trecere. Drumul spre Vest, "fuga”,
înseamnă în general un drum pe jos, ce
durează cîteva luni şi implică negocieri
permanente cu condiţiile existente pentru
călătoria clandestină. Drumul de
întoarcere, „trimisul inapoi”, este de obicei
rezultatul unei hotărîri oficiale de a-l
expulza pe falsul azilant, iar călătoria
durează doar o oră sau două.
Aşa se pune spaţiul în joc. Joc
cu straturile timpului, joc cu plăcerea.
Glume
S-ar putea ca migraţia să
reprezinte pentru cîmpul social ceea ce
reprezintă „plăcerea” pentru „text”.
Conform lui Barthes,
„Totuşi plăcerea nu este un element
al textului, nu este un reziduu naiv; nu
depinde de o logică a înţelegerii şi nici
de senzaţie; e o plutire, uneori atît
revoluţionară, cît şi asocială, şi nu
poate fi luată în stăpînire de nici o
colectivitate, de nici o mentalitate, de
nici un idiolect. Ceva neutru? E evident
că plăcerea textului e scandaloasă
- nu pentru că e imorală, ci
pentru că e atopică”. 14
Atopice prin definiţie, practicile
falşilor migratori îi fac să fie scandaloşi.
Ei sînt revoluţionari în acelaşi mod ca şi
situaţioniştii, pentru că, nemulţumiţi de
faptul că sînt „consumatori de produse”,
au devenit consumatori de „oportunităţi
sociale şi civice”. Din acelaşi motiv, ei sînt
şi asociali, pentru că forţează şi ocolesc
regulile „societăţii democratice”.
Revoluţionari, ei răstoarnă şi reciclează
legislaţia în concordanţă cu realitatea
socială şi reuşesc să transforme ilegalul
în legal. Asociali, ei profită de fisurile,
defectele şi lentoarea din societate.
Profită de rămăşiţele legilor depăşite şi
ale procedurilor administrative învechite
şi, concomitent, utilizează în plan economic
mediul urban, refolosind resturile,
[104]
[105]