PAVILION

„Mai bine mort decât comunist!" -
politici contestatare, formarea
identităţii şi fenomenul Piaţa
Universităţii din România
[44]
de Julia Brotea și Daniel Béland
Episodul protestului din 1990
cunoscut sub numele de “fenomenul
Piaţa Universităţii” a constituit un episod
crucial şi controversat în tranziţia politică
a României de la comunism. Analizele
acestui incident au clarificat consecinţele
pe termen lung pe care le pot avea
protestele politice cînd se transpun în
politici obişnuite. Mai exact, astfel de
analize îmbogăţesc noile lucrări despre
„relevanţa mişcărilor sociale", subliniind
impactul de durată al fenomenului Piaţa
Universităţii asupra sistemului de partide
şi a culturii politice din România. Făcînd
parţial apel la cadrul teoretic prezentat în
“Dynamics of Contention” (“O dinamică a
contestării”), lucrarea lui Doug McAdam,
Sidney Tarrow şi Charles Tilly, analiza
Pieţei Universităţii se concentrează pe
două procese majore: formarea identităţii
şi repertoriile contestării. Această analiză
arată că identitatea politică dobîndită în
timpul fenomenului Piaţa Universităţii şi
repertoriul contestării politice pe care l-a
generat au jucat un rol decisiv şi mai tîrziu,
ducînd la naşterea unei societăţi civile
democratice în România.
Introducere 1
Spre deosebire de celelalte ţări
din Estul Europei, România s-a confruntat
cu o ieşire violentă din dictatura comunistă.
Peste 1.000 de persoane au fost
ucise în Revoluţia din Decembrie 1989,
iar în prima jumătate a anului 1990 mulţi
s-au opus participării elitei neocomuniste
la primele alegeri democratice organizate
după mai bine de cinci decenii. În acel
moment a avut loc un episod crucial, deşi
încă insuficient studiat: fenomenul Piaţa
Universităţii. El a constituit o încercare de
a lichida moştenirea României comuniste
şi de a iniţia apariţia unei ordini cu adevărat
democratice. Protestul a fost
declanşat de un miting organizat pe 22
aprilie 1990 în Piaţa Universităţii din
Bucureşti, care marca exact patru luni de
la Revoluţia din 1989. Prin acest protest
se intenţiona adoptarea măsurilor legale
necesare pentru a împiedica fostele elite
corupte să participe la alegeri şi să deţină
funcţii publice. O consecinţă imediată a
acestei cereri a fost încercarea de a opri
Frontul Salvării Naţionale (FSN) - un
guvern provizoriu autoproclamat, cu puternice
legături cu fostul Partid Comunist -
să participe la alegerile din mai 1990.
Nemulţumirea şi teama de amploare faţă
de FSN (resimţite mai ales de intelectuali)
au contribuit la transformarea rapidă
a acestui episod contestatar. Creşterea
intensităţii şi duratei sale le-a permis
protestatarilor din Piaţa Universităţii să
devină un simbol - nu doar al luptei
împotriva neocomunismului, ci şi al
democratizării recente a României.
Fenomenul Piaţa Universităţii a dat
naştere în România de după 1989 la
efecte politice persistente şi de durată.
De exemplu, a contribuit, chiar dacă indirect,
la victoria Convenţiei Democratice
Române (CDR) în alegerile din 1996 şi a
generat o platformă de contestare care
acum se susţine singură. Astăzi
fenomenul Piaţa Universităţii simbolizează
un episod din politica de contestare
care a acţionat ca o forţă catalizatoare
pentru opoziţia din România,
ajutând-o să se reorganizeze şi în cele
din urmă să câştige alegerile din 1996.
Din această perspectivă,
fenomenul Piaţa Universităţii evidenţiază
o importantă problemă teoretică, prezentă
în textele contemporane de sociologie
politică: „În ce fel contează mişcările
sociale?” Deşi este o întrebare crucială, i
s-a acordat prea puţină atenţie sistematică
în scrierile relevante din zona ştiinţelor
sociale (Giugni et al. 1999). Pentru
a studia problema amintită, reconstruind
concomitent evoluţia şi consecinţele unui
episod atît de controversat şi totuşi prea
puţin studiat, articolul de faţă va analiza
mai întîi rolul jucat de formarea identităţii
şi repertoriile contestatare în diverse faze
ale fenomenului Piaţa Universităţii, iar
apoi va investiga consecinţele sale pe
termen lung asupra politicii şi societăţii
româneşti contemporane. Discuţia
asupra respectivului episod contestatar
se concentrează pe aceste două procese,
adică formarea identităţii şi repertoriile
protestatare deoarece ele au un
grad maxim de relevanţă pentru analiza
efectelor pe termen lung şi sînt uşor de
reperat în consecinţele protestului.
Abordarea de faţă îşi are originea în
mare parte în “Dynamics of Contention”
şi beneficiază în plus de refacerea contextului
dinamic original în care s-a născut
identitatea fenomenului Piaţa
[45]