Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

12 SEPTEMBRIE 2010
„De 40 de ani pe aceastã Pla netã reprezint arta româneascã.”
ªTEFAN POPA POPA'S
FAMILIA ROMÂNÃ
maramureºenii. Îmi plac foarte mult pentru cã
sunt oameni direcþi. Aº dori mult ca cei de din -
colo de munþi sã ia lecþii de la ei. Ce au îþi spun
în faþã. Nu pe la spate.
Gh. P.: Sunt convins cã îl admiraþi pe
Nichita Stãnescu. Chiar v-am dãruit o carte
de-a mea despre cele douã cãlãtorii ale lui
Nichita în Maramureº. Semãnaþi mult cu el în
aventura artei.
ªt. P. P.: Poate nu întâmplãtor am avut
amândoi muzee la Teremia Mare.
Gh. P.: Mai este ºi acum Muzeul Nichita
ªt. P. P.: Nu, dupã revoluþie s-a devastat
totul.
Gh. P.: Doresc a vã spune cã la un an
dupã moartea lui Nichita, 1984, la Deseºti am
fãcut o salã cu imagini ºi mici obiecte care se
leagã de memoria marelui poet. Care rezistã ºi
acum. Domnule POPA’S, vã mulþumesc. Acest
di a log se cere continuat.
ªt. P. P.: M-aº bucura mult dacã ar exista
cât mai mulþi români care vorbesc aceeaºi lim bã
ca mine. Sã înþeleagã ceea ce fac eu, pentru cã cu
cât înaintez în vârstã îmi dau seama cã ceea ce
fac eu pentru arta româneascã se înþelege mai
puþin. ªi nu ºtiu de ce.
Gh. P.: Lumea în care trãim cum o vedeþi
ªt. P. P.: Deocamdatã trãim într-o so cie -
tate bolnavã în care valorile sunt întoarse cu
fundul în sus. ªi aºtept sã se facã sãnãtoasã. Din
pãcate, eu nu o sã apuc. Dar tare mult îmi doresc
Ban Ki-Moon, Secretarul Gen eral ONU
sã trãim într-o societate nor malã. Cred cã o
meritã oamenii de bun simþ din aceastã þarã.
Gh. P.: Mai e nevoie de pa tri o tism
ªt. P. P.: Eu vã rog sã mã iertaþi, probabil
o sã fiu mai dur aici. Eu am spus de multe ori cã
sunt vidanjor al acestei þãri, cã nu ºtiu unde au
bãgat þara cei care au condus-o, s-au dat
atotputernici pe aceste meleaguri. Eu ºtiu un
singur lucru: cã am fãcut bulevarde la multe din
Parlamentele lumii ºi când mã uit în spate nici
primul ministru, nici preºedintele, nici oamenii
importanþi ai acestei þãri nu sunt ºi nu vin dupã
mine. Îmi pare foarte rãu, dar cred cã acesta este
rolul unui art ist: sã deschidã uºi, acolo unde
trebuie. Din pãcate, la sum mit-ul de la Bucu -
reºti, vã dau un exemplu, cam toþi care conduc
aceastã þarã, ºi erau pe acolo, cam fugeau de
mine. Per sonal am auzit: mã, nu mai merge pe
lângã POPA’S, cã ne eclipseazã pe toþi! Eu nu
eram acolo pentru a eclipsa pe cineva. Eram
acolo prezent ca sã ajut þara. Sã-i ajut chiar pe
cei care conduc þara. Asta nu am înþeles.
Gh. P.: De ce le inspiraþi teamã
ªt. P. P.: Nu le picã bine cã mã ia Prodi de
dupã gât, ori alt om foarte im por tant al Planetei,
mã provoacã la di a log ºi al nostru nu era bãgat în
seamã. Francezii m-au învãþat di plomaþie. Nu-i
vina mea cã m-au învãþat atâtea. Sã nu uitaþi,
sunt invitat de ºefi de guverne, de preºedinþi de
stat, de regi, dar niciodatã nu am acceptat sã fiu
acompaniat de ambasadorul þãrii în care mã aflu.
Eu am fãcut-o pentru cã aºa simþeam eu sã fac
pentru þarã. Nu ex istã nici un decont pe numele
meu la nici un min is ter. De 40 de ani pe aceastã
Planetã reprezint arta româneascã. Niciodatã nu
am cerut sã mi se deconteze drumul. Mulþi care
se bat cu pumnul în piept se duc pe banii þãrii. Eu
nu am plecat niciodatã pe banii statului român.
Ci pe banii mei.
Gh. P.: Încotro mergem
ªt. P. P.: Din pãcate, nu numai societatea
româneascã, ci ºi societatea de consum a Occi -
dentului ºi din alte þãri dezvoltate sunt într-o
degradare generalizatã, o lipsã to talã de culturã.
Foarte multã profanare a culturii ºi a valorilor.
Gh. P.: Deci vorbim de înstrãinarea omu lui
ªt. P. P.: Am depãºit-o. Este generalizatã
deja. Nu ºtiu când cineva va putea pune punctul
pe „i”, sã facã cumva sã se învârtã altfel roata
istoriei ºi a energiei pozitive.
Gh. P.: Aveþi soluþii de propus