Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

SEPTEMBRIE 2010 59
asirieni, arabizaþi sau îi reprezintã pe kurzii ara -
maizaþi, iar apoi arabizaþi Indiferent de ipotezã,
cea mai mare parte dintre ei au pãstrat limba ar a -
maicã. În secolul al XIX-lea, ei trãiau în trei
zone: Hakari - bas tion muntos inaccesibil, prin -
tre kurzii din sud-estul Turciei de astãzi, în re -
giunea Massoul printre arabi ºi kurzi, în regiunea
Urmia din Per sia, printre azeri, kurzi ºi persani.
Con stant persecutaþi de diferiþii lor vecini mu -
sulmani, pe la mijlocul secolului al XIX-lea ei
au fãcut obiectul mai multor solicitudini din
partea misiunilor catolice franceze, an glo- an -
glicane, americano-protestante, ger mane ºi
ruse- ortodoxe, mai ales din momentul în care
s-a constatat cã regiunea Massoul conþinea e -
norme rezerve de petrol. Rusia vedea în mi -
noritatea asiro-babilonianã un even tual punct de
sprijin pentru a avansa în Turcia sau Per sia, iar
Biserica Ortodoxã Rusã chiar a reuºit sã recu -
pereze o parte a minoritãþii caldeene din Per sia.
În anul 1914, avansarea armatei ruseºti în Turcia
ori en talã ºi ocuparea nordului Persiei vor deter -
mina deplasarea ºi instalarea asiro- cal deilor în
Rusia. Reacþia turcilor va fi deosebit de vi o -
lentã: mai mult de 250.000 de asiro-caldei au
fost masacraþi, iar alþii se vor refugia în Rusia ºi
în Per sia ocupatã de armata rusã.
Cãderea Imperiului Þarist în anul 1917 a
provocat ºi antrenat un nou masacru în regiunea
Urmia, unde kurzii ºi perºii s-au nãpustit asupra
unei populaþii pentru care foºtii aliaþi nu-i mai
puteau susþine. Dupã noi masacre, asiro-caldeii
au pãrãsit regiunea pentru Mes o po ta mia, aflatã
sub con trol britanic. În mijlocul acestor con -
flicte deosebit de grave, dupã încetarea osti -
litãþilor, autoritãþile asiro-caldee au trimis la ne -
gocierile de la Ver sailles mai multe delegaþii, cu
cererea expresã de a obþine crearea unui stat
asiro-caldeean, alcãtuit dintr-o parte a Azer bad -
janului pers, a Estului Turciei, a regiunii
Massoul cu ieºire la Marea Mediteranã ºi Golful
Persic. Aceastã tentativã de teritorializare a na -
þiunii asiro-caldeene dupã genocidul cãruia a
trebuit sã-i facã faþã, a fost fãrã rezultat, deoa -
rece Massoul a fost integrat Irakului, plasat însã
sub mandat britanic, iar regiunea Hakari va rã -
mâne la turci.
Tot acum armata englezã se va servi de
trupele asiriene pentru a înãbuºi revoltele arabe
ivite odatã cu noua tutelã a Irakului. Irakienii îºi
vor aminti de acest rol represiv ºi, în momentul
obþinerii independenþei în anul 1932, vor avea
loc adevãrate progromuri împotriva asiro- cal -
deilor, consideraþi colaboratori ai englezilor,
sol date cu mii de morþi ºi un important exil cãtre
Siria francezã ori Per sia. În timpul celui de-al
doilea rãzboi mondial, trupele asiro-caldee vor
ajuta armata britanicã în Orientul Mijlociu ºi în
Europa. Pentru asiro-caldeii rãmaºi în regiunea
de nord a Persiei, a Urmiei, aceºtia vor fi an -
trenaþi în rãzboaiele civile iraniene, care se vor
opune Teheranului, Kurdistanului ºi Azer bad -
janului pro-sovietic. În chip paradoxal, odatã cu
venirea la putere a unui regim re pub li can ºi laic,
începând cu anul 1958, lucrurile se vor liniºti.
Regimurile republicane irakiene de diferite ti -
puri, cele ale lui Kasserh sau ale lui Saddam
Husein, se vor concentra asupra accentului pus
pe unitatea naþiunii irakiene la nivelul diferitelor
componente etnice, arabi sau kurzi, ºi con fe -
sionale, suniþi, ºiiþi ºi creºtini. Aceastã sta bi -
litate relativã a problemei asiro-caldee, într-un
regim care predica unitatea naþiunii irakiene în
diversitatea ei, echilibra oarecum situaþia. Nu mai
cã în faþa unor acte „de zel”, cea mai mare parte a
acestor populaþii asiro-caldee din Irak, va emigra
spre þãri ca: Aus tra lia, Statele Unite sau Europa.
Astãzi sunt mai puþin de un milion de
asiro-caldei în Irak, printre care ºi fostul nu -
mãrul 2 al regimului Sadam Husein, Tarek Aziz.
Actuala stabilizare a situaþiei nu a fost posibilã
decât prin abandonarea oricãrei revendicãri teri -
toriale ºi particulare, în schimbul pãcii ºi a unor
concesii de ordin cul tural. Aceeaºi situaþie este
ºi în Iran, unde în regiunea Urmia asiro-caldeii
par a se fi acomodat cu regimul is lamic, aflat la
putere dupã debarcarea fostului ªah. În raport cu
spaþiul geografic ocupat iniþial, aceastã „na þiu -
ne” creºtinã a fost complet lipsitã de teritoriu în
secolul al XX-lea.
Un ultim exemplu al dinamicii co mu ni -
tãþilor creºtine arabe în istoria pol i ticã a Orien -
tului-Apropiat este cel al creºtinilor palestinieni,
ortodocºi sau melkiþi catolici, în lupta pal es tin -
ianã. Un sfert dintre palestinieni sunt creºtini,
iar din acest procent jumãtate sunt ortodocºi.
Doi dintre principalii conducãtori ai miºcãrii
palestiniene sunt de origine ortodoxã: Hawatme
ºi Habas, ca de altfel ºi soþia lui Yasser Arafat.
Dacã ortodoxia nu joacã un rol spe cific între
revendicãrile palestiniene, pluralismul religios,
fenomen mai puþin întâlnit în Europa, ocupã un
rol de frunte în desfãºurarea negocierilor de
pace. În acest caz, iniþiativa naþionalã dintr-o
perspectivã laicã a primat ºi a anulat orice re -
vendicare identitarã de tip comunitar con fe sio -
nal, singurul obiectiv fiind eliberarea Palestinei
arabe, fãrã a-ºi face prea multe probleme pentru
apartenenþa religioasã. Ortodocºii au chiar ten -
dinþa de a se alãtura miºcãrilor palestiniene dure.
Dincolo de strãlucirea lumii bizantine,
creº tinii arabi în secolul al XX-lea nu au reuºit
F AMILIA ROMÂNÃ FILE DE ISTORI E