Nr. 3(38), 2010, septembrie (PDF) - Biblioteca judeţeană "Petre Dulfu"

36 SEPTEMBRIE 2010
Elemente satirice în lirica eminescianã
Prof. Ioana PETREUª
160
EMINESCU -
FAMILIA ROMÂNÃ
În studiul Satira (1858), I. H. Rã du -
lescu scrie cã pamfletul derivã din sa -
tirã ºi prezintã date le gate de com -
ponentele ac tanþilor din schema pam fletului:
despre obiect („satira nu-ºi poate avea locul
unde nu e cor upþiune”), despre statutul su biec -
tului pamfletar („poeþii devin profeþi care criticã
ºi aratã plagele societãþii, ºi care aspirã la un
viitor mai ferice, aºteaptã un mântuitor”), despre
pamfletul-satirã („râsul sar donic al durerii, ex -
presia disperaþiunii”), despre un stil ºi limbaj
(„puterea de a înfrâna cuvântul pânã la cen zurã”).
În ediþia poeziilor lui Eminescu alcãtuitã
de Titu Maiorescu în 1883, Scrisorile emi nes -
ciene sunt numite „Sat ire”, termen încetãþenit ºi
la Junimea. Analizând Scrisorile lui Eminescu
ca pe niºte sat ire, G. Cãlinescu descoperã nu -
meroase poezii ºi versuri satirice în lirica emi -
nescianã de dinainte de 1883 ºi explicã: „Sa -
tiricii de felul lui Boileau sunt de obicei plaþi,
fãrã imaginaþie. Eminescu, ca ºi V. Hugo, e un
liric, ºi odatã ridicat de la pamânt, zboarã în
ceruri din ce în ce superioare. De la sar casm el
trece la violenþã...”. Viziunea sa tiricã a poetului
este prezentã în poezii precum: Junii corupþi,
Epigonii, Ai noºtri tineri, Scrisoarea I, Scri -
soarea II, Scrisoarea III, Criticilor mei, Glossa.
Deºi mai are o „poziþie paradoxalã în lite -
raturã”, deseori fiind expulzat la marginile aces -
teia, încã din secolul XVII, oc ci den tal, XIX, cel
românesc, pamfletul era recunoscut ca fiind o
creaþie relativ autonomã faþã de satirã (con cre -
tizându-se mai ales prin apariþia presei, a cãrþii,
a unor partide politice, ideologii, guverne etc).
Dacã satiristul se distanþeazã de obiectul sati -
rizat, asumându-ºi o înaltã con duitã moralã, pam -
fletarul „depãºeºete condiþia contem pla to rului”,
asumându-ºi rolul de „dinamizator ºi ca ta lizator
al energiilor com bat ive ale spiritului uman”.
Considerat „o formã a literaturii, cea mai
combativã” pamfletul sa tiric opereazã cu o di -
versitate de instrumente ºi limbaje, strategia lui
fiind una a atacului imediat ºi fixat pe obiect. O
caracteristicã a satirei în pamflet este sarcasmul,
care are, la rândul lui, trei formule satirice: Ver -
balã - se re ferã la toate formele agresiunii ver -
bale (injuria, acuzaþia, invectiva), vizând un atac
de limbaj; Figurativã - portretul caricatural ºi
Alegoricã - simbolul animalier.
Partea a doua a poemului Scrisoarea I este
o imag ine pan oramicã a prezentului. Iar for mula
esteticã adoptatã de Mihai Eminescu este cea a
satirei ºi a epistolei (termenul provine din la -
tinescul „satura” sau „satira”, cuvânt care în -
seamnã „mustrare”, satira fiind o spe cie a poe -
ziei lirice, cultivatã încã din antichitate, care
ridiculizeazã, cu intenþii moralizatoare, aspecte
neg a tive ale vieþii individuale sau sociale). For -
mula liricã este a satirei vehemente cu un limbaj
vi o lent demascator. De la început poetul mar -
cheazã distanþa enormã între „veacul de aur” ºi
prezentul prozaic, în douã versuri care rezumã
expresiv întreaga problematicã a poeziei: „De-aºa
vremi se-nvrednicirã cronicarii ºi rapsozii /
Vea cul nostru ni-l umplurã saltimbancii ºi
irozii”. Þinta sarcasmelor poetului este, în spe -
cial, clasa pol i ticã aflatã la putere ºi împotriva
cãreia Eminescu scria în ziarul Timpul nu -
meroase articole, cu un spirit critic deosebit de
acut. Cu uºurinþã se pot observa asemãnãrile de
idei exprimate în poem ºi articolele publicate în
acea perioadã. În poezie, Eminescu pune în miº -
care un vocabular mult mai bogat ºi critica so -
cialã devine invectivã: pocitura (Hidoasa po -
citurã este titlul unui articol), smintit, stârpitura,
fonf, flecar, guºat, bâlbâit, privire-mpãroºatã,
minciuna fãrã suflet, fãrã cuget, negru, cocoºat
ºi lacom, un izvor de ºiretlicuri º.a. Mai sunt